Filmul Transformers: Rise of the Beasts va fi disponibil din 15 decembrie pe SkyShowtime

/
/
11 dec. 23
/

Unul dintre cele mai mari eşecuri la box office din 2023 a fost Transformers: Rise of the Beasts. Deşi regizorii au respectat reţeta de succes de până acum, se pare că cea de-a şaptea parte din franciză nu a mai atras atât de mult, oare şi pentru că oamenii s-au săturat de aceeaşi poveste repetată la nesfârşit.

Eu am văzut filmul şi mi-a plăcut, dar nu mi-a plăcut pentru că a avut cine ştie ce fir epic mai complex, ci pentru efectele speciale.

Dacă nu aţi apucat să îl vedeţi, aflaţi că Transformers: Rise of the Beasts va fi disponibil din 15 decembrie în exclusivitate pe serviciul de streaming SkyShowtime.

Interesant este că pe SkyShowtime puteţi găsi şi celelalte şase părţi ale francizei: Transformers, Transformers: Revenge of the Fallen, Transformers: Dark of the Moon, Transformers: Age of Extinction, Transformers: The Last Knight și Bumblebee, astfel că dacă vă doriţi acţiune, muuuulte efecte speciale şi o poveste clasică în care răul este învins întotdeauna de bine, aveţi ceva material la dispoziţie.

Serviciul SkyShowtime este disponibil direct pentru clienți prin intermediul aplicației SkyShowtime pe Apple iOS, tvOS, dispozitive Android, Android TV, Google Chromecast, LG TV, Samsung și prin intermediul site-ului web: www.skyshowtime.com. Prețul lunar al abonamentului la SkyShowtime este de 3.99 euro (fără reclame).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Netflix a pierdut copia unui film încă nelansat, iar producătorii cer daune de 105 milioane de dolari (în el joacă actori precum Nicolas Cage, Ben Kingsley, Michael Sheen sau Ed Skrein)

Netflix este în centrul unui nou scandal, asta după ce a reuşit să piardă copia unui film încă nelansat. Platforma de streaming video ar fi primit o „copie master necriptată” a lungmetrajului, una necesară în procesul de analiză pentru achiziţionarea drepturilor asupra producţiei.

Am văzut 72 Hours, filmul numărul 1 pe Netflix în data de 26 iulie 2026 şi cred că este marele favorit la premiile Zmeura de Aur 2027

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Noul film The Odyssey al lui Christopher Nolan „şi-a scos banii” în doar 48 de ore (încasările din weekend au depăşit costurile de producţie)

Îmi era dor de un film bun din partea lui Christopher Nolan, ultima sa capodeperă fiind Oppenheimer în 2023. Recent s-a lansat în cinematografele din toată lumea The Odyssey, iar primirea din partea entuziştilor a fost pe măsură.