Magazinele online Temu şi Shein sunt vedetele începutului de 2024, iar românii dau mii de comenzi pe zi

05/02/2024

În ultima perioadă două noi magazine online din China au acaparat atenţia globală, inclusiv în Statele Unite ale Americii, ţară unde ai crede că există o lipsă de încredere în tot ce este Made in China.

Cele două magazine sunt Temu şi Shein, vedetele începutului de 2024 şi foarte probabil starurile următoarelor luni. La o scurtă vizită în Google Play am observat rapid că aplicaţiile mobile a celor doi retaileri sunt pe primele locuri, Temu având peste 100 de milioane de descărcări, iar Shein peste 500 de milioane de descărcări.

Şi mai interesant este că ambele aplicaţii au recenzii foarte bune: Temu primeşte 4.8 stele din partea a peste 2 milioane de utilizatori, în timp ce Shein primeşte 4.3 stele din partea a peste 6 milioane de utilizatori. Deloc rău aş zice ţinând cont că vorbim de două site-uri ce vând în general „chinezării”.

Temu şi Shein sunt apreciate în mod special în rândul adolescenţilor, însă în ultima perioadă încrederea a crescut în mai toate categoriile de vârstă. Acest lucru arată că deşi în general ieftine, lucrurile comandate sunt conform descrierilor (foarte probabil aşteptările clienţilor sunt mici, la fel ca preţurile, iar produsele sunt satisfăcătoare în cele mai multe cazuri).

„Febra” Temu şi Shein este prezentă şi în ţara noastră, cei de la digi24.ro susţinând că românii dau peste 10.000 de comenzi zilnice pe cele două site-uri (nu ştiu de unde au cifrele acestea, habar n-am dacă sunt reale, cert este că există un foarte mare interes pentru cele două magazine online).

Eu personal nu am comandat niciodată de pe cele două site-uri (rămân încă fidel AliExpress), însă soţia mea şi-a luat nişte haine de pe Shein şi a fost mulţumită ţinând cont de raportul calitate – preţ.

Voi ce experienţă aţi avut cu Temu şi / sau Shein ? Mulţumiţi de produse ? Aţi întâmpinat ceva probleme ?

sursa foto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.