Gadgetul care m-a uimit în ultimul timp este un monitor

/
/
12 feb. 24
/

După ce v-am spus pe scurt cum a fost la IEM Katowice 2024 și am dat câteva detalii despre trotineta electrică Predator Extreme și despre câteva monitoare mai mult sau mai puțin convenționale, trebuie să vă povestesc și cum se prezintă cel mai tare gadget pe care am avut ocazia să-l analizez succint în ultima vreme.

Mă refer la monitorul Predator SpatialLabs View 27. Era expus la standul de prezentare al celor de la Predator Gaming din cadrul Intel Extreme Masters Katowice 2024 și a fost ultimul la care am ajuns din tot ce era pe acolo. Dar se pare că de data asta chiar se confirmă zicala cu „cel din urmă va fi cel dintâi”. În sensul că cel din urmă a reușit ca după mult, mult timp să mă uimească. Spun de cam des că ceva m-a impresionat, dar de uimit, mai puțin.

Monitor Predator SpatialLabs View 27

Doar că Predator SpatialLabs View 27 este cu totul și cu totul altceva. Nu doar ca monitor, ci la modul general. Cum așa? Simplu: este un monitor care afișează imagini cu adevărat 3D fără a fi nevoie de nimic altceva în afară de… proprii ochi. Sigur că vorbim doar despre conținut SpatialLabs care poate fi redat.

Cum poate afișa Predator SpatialLabs View 27 imagini 3D fără alte accesorii? Nu-i simplu deloc, dar acest monitor chiar reușește să facă asta. Nu chiar din prima secundă de când te pui în fața lui, dar după 2 – 3 secunde se dezvăluie totul. Are două camere care îți urmăresc ochii. Și mai are senzori ce măsoară distanța dintre ochii tăi și distanța de la ochi la ecran. Apoi, așează totul pe monitor în așa fel încât cu fiecare ochi să vezi altceva. La fel cum se procedează pentru ochelarii 3D, doar că… fără ei la ochi.

Iar efectul 3D, adâncimea și separarea sunt toate cu mult, mult mai evidente și mai clare decât la orice altceva, inclusiv la cum percepi imaginile 3D prin ochelari VR / AR. Sunt absolut convins că vă este greu să credeți că monitorul ăsta chiar îți lasă impresia că imaginea afișată se duce mult, mult în spate. Adică, pare că poți introduce mâna prin ecran sau că unele detalii chiar ies în afara lui. Repet, efectul 3D este cu mult superior oricărui cinema sau orice altceva ce am mai experimentat până acum. Este clar că trebuie să-l vezi la lucru pe Predator SpatialLabs View 27 cu ochii tăi, altfel nu am cum să te conving.

Monitor Predator SpatialLabs View 27

Ideea este că doar unui singur utilizator îi poate fi afișat conținutul 3D, ceilalți văd dublu, să zic așa, adică cum vezi la cinema un film 3D când dai jos ochelarii speciali. Doar că la Predator SpatialLabs View 27 totul este mai intens, adică acele umbre și efecte cumva dublate sunt mai evidente.

Mai mult, cei din jurul monitorului, dar pentru care gadgetul nu afișează 3D, văd cum imaginea de pe ecran se modifică în funcție de poziția utilizatorului. Adică, dacă tu te miști ușor, la fel o face și scena de pe monitor. Pentru tine nu înseamnă nimic, vezi mereu aceeași scenă 3D doar că ușor din alt unghi. Dar ceilalți observă cum se modifică „dublurile”, să zic așa.

În fine, este foarte, foarte greu să expui în cuvinte și nici prin poze sau video nu o poți face. Fiindcă, așa cum am tot spus, Predator SpatialLabs View 27 se adaptează doar pentru ochii celui ce privește direct, cumva celui din prim-plan, iar o cameră foto sau video nu are ochi.

Închei prin a mai spune că nu am văzut persoană care să nu exclame un „UAU” sincer imediat ce imaginea se adapta ochilor lor. Am tot stat pe lângă acest monitor tocmai spre a vedea reacțiile tuturor celor ce experimentau conținutul 3D de pe Predator SpatialLabs View 27. Nici măcar o singură persoană nu a rămas indiferentă, toate au exclamat ceva, fiecare în limba lui, dar cu siguranță sinonim cu „UAU!”. Merită adus și prezentat în cât mai multe locații acest monitor, nu are cum să nu capteze atenția.

Predator SpatialLabs View 27 va fi disponibil comercial în zona EMEA din trimestrul 2 din 2024, la un preț recomandat de 1.999 EUR.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 7, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.

Orange a testat în premieră în România tehnologia 5G mmWave (au fost obţinute viteze în download de până la 10 Gbps)

Orange ne informează că a reuşit să testeze în premieră în România tehnologia 5G mmWave, una care funcţionează în banda de frecvenţe de 26 GHz.

Mio MiVue Pro 802W Pro, 803W Pro, 903W Pro și 903WD Pro Dual – concepute spre a fi folosite și când automobilul este parcat, iar prețurile încep de la 469 lei cu kitul de parcare inclus

Mio a lansat o întreagă gamă de dashcam-uri auto: MiVue 802W Pro, MiVue 803W Pro, MiVue 903W Pro și Mio MiVue 903WD Pro Dual.

Dreame Aqua 10 Ultra – roboți de aspirare și curățare a podelelor cu apă caldă la 45°C, compartiment cu soluție dublă, mecanism retractabil cu picior ce permite urcarea pragurilor de până la 6 cm etc

Dreame a anunțat o gamă avansată de roboți de aspirare. Seria Dreame Aqua 10 Ultra reunește tehnologic cele mai avansate soluții de la producătorul chinez.