ANCOM ar putea „forţa” operatorii telecom să mărească preţul abonamentelor şi al cartelelor prepay prin actualizarea tarifelor privind utilizarea resurselor de numerotaţie

/
/
15 aug. 24
/

ANCOM a lansat în consultare publică un proiect de decizie prin care se revizuiesc tarifele de utilizare a resurselor de numerotație datorate de furnizorii de telefonie și se introduce un mecanism de stabilire a acestora prin utilizarea Indicelui Prețului de Consum (IPC), care ia în calcul evoluțiile prețurilor.

Nivelul tarifelor de utilizare pentru majoritatea categoriilor de numerotație a fost stabilit în anul 2007, situându-se printre cele mai scăzute din Europa, nemaifiind modificat până în prezent. Pentru revizuirea tarifelor, ANCOM propune aplicarea la tarifele actuale a Indicelui prețurilor de consum (IPC lunar) publicat de către Institutul Național de Statistică (INS), aferent perioadei septembrie 2007 – iunie 2024.

Conform ANCOM, tarifele revizuite vor rămâne în continuare unele dintre cele mai mici tarife de utilizare a resurselor de numerotație din zona europeană. Spre exemplu, tarife similare sau mai mici sunt stabilite în Cipru, Finlanda, Italia, Țările de Jos, Norvegia şi Republica Slovacă.

Pentru a oferi predictibilitate, în luna noiembrie a fiecărui an, ANCOM va stabili și publica tarifele de utilizare a resurselor de numerotație pentru anul următor.

Din păcate aceste modificări de tarife ar putea să mărească preţul abonamentelor şi al cartelelor prepay, dacă operatorii telecom vor decide să transfere noile costuri către utilizatorii finali. Sigur că aceste costuri nu sunt foarte mari, însă vor putea fi utilizate drept justificare de către furnizorii de servicii de telecomunicaţii atunci când vor scumpi serviciile oferite.

Proiectul de decizie pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul resurselor de numerotație poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 11.09.2024.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange, Digi Mobil sau Vodafone – cine oferă cea mai bună acoperire 5G în România?

Piața telecomunicațiilor din România continuă să evolueze rapid, iar bătălia pentru cea mai rapidă și extinsă rețea rămâne un subiect de interes major pentru utilizatori. Ultimele date publicate de nPerf vin cu o radiografie detaliată a calității rețelelor mobile din țară, arătând clar cum se împart competențele între cei trei operatori: Orange, Digi Mobil și…

Noi modificări în grila de programe tv a celor de la Orange aprobate de CNA (au ieşit două canale tv şi au intrat alte patru)

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat solicitarea Orange privind actualizarea avizelor de retransmisie pentru serviciile de cablu digital și platforma de streaming Orange TV Go.

Starlink Mobile pregăteşte expansiunea globală, iar România este pe listă (ce înseamnă acest lucru şi cu ce operator local s-ar putea alia)

SpaceX a primit recent din partea FCC autorizaţia pentru servicii internaţionale de telecomunicaţii, astfel că gigantul american pregăteşte expansiunea globală pentru Starlink Mobile.