Motorola Moto G45 5G va fi lansat oficial pe 21 august (iată câteva dintre cele mai importante specificaţii)

/
/
15 aug. 24
/

Motorola va lansa un nou smartphone de buget, unul ce foarte probabil va ajunge pe canal oficial şi în România.

Acesta se numeşte Motorola Moto G45 5G şi va fi lansat în India pe 21 august. Telefonul va păstra estetica simplă aplicată de Motorola pe toate modelele din 2024 şi va dispune pe spate de clasica piele vegană (una care arată foarte bine de altfel).

Motorola Moto G45 5G a primit deja câteva teasere, unele care ne prezintă şi cele mai importante specificaţii ale device-ului:

  • display de 6.5 inci cu rată de refresh la 120Hz şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 6s Gen 3 realizat pe 6nm;
  • Android 619 GPU;
  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto duală cu senzor wide de 50 Megapixeli;
  • conectivitate 5G;
  • Dolby Atmos, Hi-Res Audio, Smart Connect.

Se vehiculează că în India acest smartphone va costa sub 200 de dolari, deci este destul de accesibil, iar dacă ne raportăm la caracteristicile de mai sus, putem spune că este destul de echilibrat hardware – preţ.

Sursa: flipkart.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Motorola Signature 27 a fost lansat oficial cu cameră periscop de 200 MP, ecran de 12.000 niți și baterie de 7000 mAh, iar pachetul la precomandă include un smartwatch în valoare de 2.500 lei oferit cadou

Motorola a prezentat astăzi oficial signature 27, noul său telefon flagship, după ce la sfârșit de septembrie compania a oferit primele detalii. Cea mai mare parte a comunicatului de presă se concentrează pe camere, asta și fiindcă DxO Mark i-a oferit deja telefonului distincția Gold Label Camera. Camera principală are 50 MP și un senzor…

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile ieftine în 2026 (entry spre mid-range, best-buy cu preț de până în 2000 lei)

Unele modele sunt mai degrabă mid-range, dar sunt trase cumva în jos ca poziționare și nu se încadrează 100% în segmentul respectiv. Haideți să descoperim 10 telefoane mobile poziționat ceva mai așezat ca preț.