Xiaomi Redmi 14R – detalii oficiale pentru un smartphone accesibil cu conectivitate 5G

/
/
15 sept. 24
/

Xiaomi a lansat în acest sfârşit de săptămână un nou smartphone de buget, unul cu conectivitate 5G de această dată. Telefonul se numeşte Xiaomi Redmi 14R, iar din punct de vedere estetic este identic cu Xiaomi Redmi 14C, model lansat la sfârşitul lunii august.

Vorbim despre un design modern, aerisit, destul de fresh aş zice eu pentru segmentul său de piaţă. Rămâne în continuare interesantă versiunea cu gradient albastru-gri.

La nivel hardware, Xiaomi Redmi 14R aduce totuşi ceva schimbări:

  • display IPS LCD de 6.88 inci cu rezoluție HD+ (1640 x 720 pixeli), rată de refresh la 120Hz, touch sampling rate la 240Hz, 70% NTSC, luminozitate de până la 600 nits, certificare TÜV Rheinland Low Blue Light şi TÜV Rheinland Flicker Free;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 4 Gen 2 dezvoltat pe 4nm de tip octa-core, Adreno 613 GPU, 4 / 6 / 8 GB RAM LPDDR4x și 128 / 256 GB spaţiu de stocare UFS 2.2, slot dedicat pentru cardurile microSD;
  • Android 14 cu interfaţa HyperOS;
  • 5G SA / NSA, 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth 5.1, NFC, radio FM, jack de 3.5 mm, port USB Type-C, GPS, Glonass, scanner de amprente lateral;
  • 13 Megapixeli cu f/1.8, 2 Megapixeli cu f/2.4 pentru adâncimea de câmp, filmează la 1080p cu 30 fps;
  • cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.2 ce filmează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5160 mAh cu încărcare la 18W, 207 gr greutate şi dimensiuni: 171.88 x 77.88 x 8.22 mm.

Preţurile practicate în China pentru acest model sunt următoarele:

  • 4 GB RAM + 128 GB stocare – 155 dolari;
  • 6 GB RAM + 128 GB stocare – 210 dolari;
  • 8 GB RAM + 128 GB stocare – 240 dolari;
  • 8 GB RAM + 256 GB stocare – 265 dolari.

Sursa: mi.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Xiaomi susţine că în următorii cinci ani oamenii vor fi înlocuiţi cu roboţi umanoizi pe tot ce înseamnă linii de asamblare

CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, a acordat recent un interviu celor de la Beijing Daily, iar cele transmise de el arată clar că strategia companiei pentru perioada imediat următoare se bazează pe inteligenţă artificială şi pe roboţi umanoizi.

Xiaomi a deschis primul său magazin oficial din România – da, operat direct de către ei și nu printr-un partener și planurile pentru 2026 la nivel local

Trebuie spus din start că deja este a nu știu câta dată când discutăm despre un magazin Xiaomi, dar..., acum este ceva diferit. Shop-ul din ParkLake Mall este operat direct de către compania chineză.

Preşedintele Xiaomi ne avertizează că din 2026 smartphone-urile vor fi şi mai scumpe

Nu ştiu cât de nouă este această informaţie pentru voi, mai ales că am tot scris complementar pe subiect în ultima lună: