Baterie externă cu încărcare wireless ADATA R050 Magnetic – review

30/09/2024

Mi-aduc aminte când un power bank era absolut necesar lângă orice fel de smartphone, pe vremea când autonomiile acestor dispozitive puteau fi, în anumite condiții, de doar câteva ore. Vremurile s-au schimbat, avem telefoane cu acumulatori de circa 5000 mAh, în medie, ansamblul hardware este mai eficient, iar software-ul mai bine optimizat. Așa se face că rar iau cu mine o baterie externă, iar atunci când o fac se dovedește că nici nu a fost nevoie de ea. Sigur că mai apar și momente în care nu regret faptul că am „cărat după mine” un power bank, dar, sincer, sunt foarte rare astfel de zile.

Așa că un gadget precum cel pe care îl prezint aici nu mai este atât de cerut. Totuși, ADATA R050 Magnetic s-ar putea dovedi necesar pentru unii utilizatori de iPhone, fiindcă, în esență, această baterie externă lor li se adresează. Ba chiar aș spune că ADATA R050 Magnetic este potrivit strict pentru iPhone-urile cu MagSafe, adică pentru cele începând de la seria 12.

Specificații pentru baterie externă ADATA R050 Magnetic

Date tehnice

Power bank
ADATA R050 Magnetic
Capacitate5000 mAh (3.85V / 19.25Wh)
Tip celuleLi-Polymer
Putere încărcare (output)USB-C - DC 5V / 3A, 9V / 2.22A, 20W Max
Wireless - 5W / 7.5W / 10W / 15W
USB-C+Wireless - 15W
Putere încărcare (input)USB-C - DC 5V / 3A, 9V / 2A, 18W Max
Dimensiuni105 x 67 x 13.9 mm (L x l x h)
Greutate148 grame

Pachet, design și construcție

Baterie externa ADATA R050 Magnetic
🔺Baterie externă cu prindere magnetică tip MagSafe care se poate transforma și în stand cu încărcare wireless.

Cutia în care ADATA R050 Magnetic ajunge la client mai conține, pe lângă power bank, și un scurt cablu cu mufe USB-C la ambele capete și un pliant cu rol de ghid de utilizare:

Bateria este de dimensiuni normale pentru una cu capacitate de 5000 mAh, poate o idee mai mare și un pic mai grea. Dar asta fiindcă nu este doar un power bank clasic, ci unul care integrează și un fel de stand, care în mod normal este „lipit” de spatele bateriei, prin prindere magnetică.

Acest picior al standului se desface și se pliază simplu și astfel transformă bateria într-un pad cu încărcare wireless pe care se poate prinde un iPhone cu suport MagSafe. Înclinarea standului (a bateriei) este potrivită pentru ca telefonul să poată fi folosit fără probleme în timp ce este prins de power bank. Ba chiar iPhone-ul stă prins de ADATA R050 Magnetic atât în mod portret, cât și peisaj.

Pe partea frontală a bateriei observăm însemne care fac trimitere clară spre capacitatea MagSafe. Pe latura de jos apare zona de conectivitate, cu portul USB-C lângă care este butonul Power sau de verificare a capacității bateriei. Aceasta este afișată prin intermediul a patru LED-uri care se pot aprinde în alb. Lângă cele patru, mai apare un LED care dă informații despre starea de încărcare wireless, anume se aprinde în albastru când un telefon compatibil este încărcat de power bank.

În rest, pe spate avem acea fâșie care permite bateriei să se transforme în stand, proces pe care l-am explicat deja. Sub această parte apar mai multe informații despre baterie.

Construcția este de bună calitate, nimic de obiectat. Nu avem materiale pretențioase, precum metal sau piele, de exemplu, dar plasticul este unul plăcut la atingere, fin. La fel este și materialul care îmbracă acea fâșie de pe spate. Nu aș spune că ADATA R050 Magnetic te impresionează pe partea de calitate de fabricație, dar în niciun caz nici nu dezamăgește cumva. 

Utilizare

Baterie externa ADATA R050 Magnetic
🔺Orice iPhone cu MagSafe se fixează corect de această baterie, iar când ADATA R050 Magnetic acționează drept stand telefoul poate fi așezat atât în mod portret, cât și peisaj.

Cred că deja am explicat mai mult decât trebuia multe despre utilizare deja din capitolul precedent. Adică modul în care poți folosi bateria drept stand de încărcare, cum se fixează un iPhone compatibil MagSafe prin prinderea magnetică de baterie și care este rolul LED-urilor.
Așa că aici mai adaug că ADATA R050 Magnetic se încarcă, dar și încarcă prin cablu prin același port USB-C. Am pus în tabelul cu specificații care sunt puterile cu care se poate încărca bateria, dar și pe cele cu care ea poate pune energie într-un smartphone sau orice alt gadget compatibil. Da, prin încărcarea magnetică poți încărca, de exemplu, și smartwatch-uri sau cutiile unor căști TWS. Eu am încercat asta și totul se petrece așa cum mă așteptam.

Dacă vorbim despre cât de repede poate încărca ADATA R050 Magnetic sau de câte ori, atunci depinde mult de fiecare dispozitiv în parte. Eu am avut la dispoziție pentru câteva zeci de minute un iPhone 15 Pro, pe care însă nu l-am putut ține suficient pe baterie spre a putea trage ceva concluzii pertinente.

Cert este că procesul de încărcare, mai ales cel wireless, fiindcă pe acela te vei baza dacă tot alegi să sumperi o baterie ADATA R050 Magnetic, are și ceva pierderi. Așadar, dacă ai un telefon cu acumulator integrat de 5000 mAh nu înseamnă că-l vei putea încărca 0 – 100% cu ADATA R050 Magnetic. Totuși, un interval 20 – 80% va fi cel mai probabil foarte posibil.

Preț

Baterie externă ADATA R050 Magnetic – 100 de lei pe evoMAG.ro (preț valabil la data publicării acestui review).

ADATA R050 Magnetic
4.3 / 5 Reviewer
PRO
  • design simplu, dar eficient, cu element care transformă bateria în stand cu încărcare wireless;
  • prinderea magnetică compatibilă MagSafe adaugă multă versatilitate acestui power bank;
  • construcție de bună calitate;
  • preț ccorect.
CONTRA
  • nimic.
Concluzii

Sincer, la mai puțin de 100 de lei, cât costă ADATA R050 Magnetic, chiar nu-i pot găsi puncte slabe. Ce să scormonesc doar de dragul de a scrie ceva la puncte contra?! Nu are rost, așa că închei cu o recomandare aproape fără rezerve în dreptul acestui power bank accesibil și care mi-a demonstrat că aduce ceva funcții cu adevărat interesante, mai ales pentru deținătorii de iPhone-uri cu MagSafe.

Design
Conectivitate
Performanță
Raport preț / specificații

Bateria externă ADATA R050 Magnetic a fost testată timp de 14 de zile și va rămâne la noi. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.