Bursa zvonurilor: Samsung Galaxy S26 ar putea fi anulat

/
/
2 oct. 24
/

În mediul online producătorii sunt rugaţi să lanseze în continuare smartphone-uri compacte, problema este că marea masă a oamenilor nu prea mai cumpără astfel de device-uri, cel puţin nu modele din categoria premium.

Se pare că vanzările modeste din ultima perioadă a variantei de bază a seriei Galaxy S, cât şi concurenţa chineză mult mai bine pregătită, ar putea forţa luarea unei decizii dure din partea Samsung.

Cunoscutul tipster IceUniverse a lansat recent o ipoteză şi anume că Samsung Galaxy S26 nu va mai fi un produs competitiv, iar compania sud-coreeană l-ar putea chiar anula. Nici Samsung Galaxy S25 nu va genera prea multe vânzări, însă acest model este deja în producţie, iar Samsung nu îl poate scoate din scenă într-un timp atât de scurt.

Sigur că momentan vorbim de simple speculaţii, însă seria de smartphone-uri Samsung Galaxy S26 ar putea fi formată doar din două modele: Samsung Galaxy S26+ şi Samsung Galaxy S26 Ultra. Este foarte interesant de văzut cum va acoperi Samsung şi nevoia celor ce îşi doresc modele compacte, iar aici mă gândesc că fie vor aduce un model Galaxy A mai puternic, fie vor promova versiunea Galaxy S FE în această direcţie.

Acelasi IceUniverse susţine că şi smartphone-urile compacte de la Apple se chinuie, însă acestea sunt susţinute şi merg bine în continuare deoarece există iOS. Samsung nu are acest avantaj, astfel că va trebui să îşi regândească strategia în acest segment de piaţă.

Cum vi se pare ipoteza acestui tipster?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dezamăgire din nou la Samsung, mult aşteptatul procesor Exynos 2700 pe 2nm are rezultate sub aşteptări şi este prea scump (sunt şanse mari să se renunţe la el pe seria Samsung Galaxy S27)

Într-un articol din aprilie vă spuneam de ce nu renunţă Samsung la dezvoltarea procesorului premium Exynos, deşi ani la rând acesta s-a dovedit problematic.

Smart TV Samsung Micro RGB 65R95H – review (Aproape OLED la calități, dar fără riscurile asociate unui panou cu diode organice)

Am luat deja un prim contact cu seria de televizoare Micro RGB de la Samsung și v-am adus câteva prime impresii despre acesta, precum și despre întreaga gamă pregătită de gigantul sud-coreean pentru anul în curs. Acum am ocazia de a prezenta pe larg cel mai performant model de televizor Samsung Micro RGB, mai precis…

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.