Toate comenzile cu preţ mic de la finalul săptămânii trecute au fost anulate de Samsung România (se oferă în schimb un voucher cu o reducere de 10%)

/
/
23 oct. 24
/

La finalul săptămânii trecute vă scriam că pe site-ul oficial Samsung România a existat o eroare tehnică, una ce a permis cumularea a două coduri promoţionale pentru achiziţia smartphone-urilor Samsung Galaxy S24, Galaxy S24 Plus şi Galaxy S24 Ultra.

Preţurile finale de achiziţie au fost cu mult mai mici decât oricare altele din diversele campanii de până acum, spre exemplu, un Samsung Galaxy S24 Ultra de 512 GB având un cost de puţin peste 3700 lei.

Se pare că în cele maxim 60 de minute cât a existat această eroare tehnică au fost comandate 102 smartphone-uri, atât din seria Samsung Galaxy S24, cât şi din pliabilele Samsung Galaxy Fold6 şi Galaxy Flip6.

Samsung România a anulat toate cele 102 de comenzi, confirmând eroarea tehnică, cea de cumulare a celor două coduri promoţionale. Pentru a arăta dovada aprecierii, reprezentanţii Samsung România au transmis că oferă un voucher cu o reducere de 10% pentru o eventuală achiziţie a unuia din cele 5 smartphone-uri afectate. Voucherul este valabil în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie 2024.

Singura problemă este că preţurile standard practicate de Samsung România pe site-ul său oficial sunt foarte mari. Dacă luăm acelaşi exemplu pentru Samsung Galaxy S24 Ultra de 512 GB, preţul actual este de 7799.99 lei, care cu -10% se duce la 7019.99 lei. Pe site există deja o reducere de 2300 lei, dar aceasta se aplică sub cod cupon, astfel că cele două nu pot fi cumulate.  (conform informării transmise către clienţi, voucherul de 10% se poate cumula cu altă ofertă existentă pe site).

Mai mulţi dintre cei ce au comandat au depus deja plângere la ANPC, alţii confirmând că vor face acelaşi lucru în cursul zilei de azi.

Sursa: facebook.com/groups.mobilissimo
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Iată o listă neoficială de smartphone-uri şi tablete Samsung ce vor primi update la Android 17 în 2026

Într-un articol anterior v-am prezentat o listă de smartphone-uri şi tablete ce vor primi update la interfaţa One UI 8.5 bazată pe Android 16. Actualizările vor începe a fi făcute din luna martie, la scurt timp după lansarea oficială a seriei flagship Samsung Galaxy S26 din 25 februarie.

1 din 4 smartphone-uri active în toată lumea este un iPhone (doar Apple şi Samsung se pot lăuda cu peste 1 miliard de device-uri active)

Cei de la Counterpoint Research au publicat recent o statistică extrem de interesantă, una care se referă la numărul de smartphone-uri active la nivel global (adică acele device-uri care sunt şi folosite de către utilizatori).

Samsung testează deja interfaţa One UI 8.5 (iată ce smartphone-uri şi tablete vor fi eligibile pentru actualizare)

Seria de smartphone-uri premium Samsung Galaxy S26, Galaxy S26 Plus şi Galaxy S26 Ultra va fi lansată oficial pe data de 25 februarie 2026. Cele 3 device-uri vor veni din fabrică cu noua interfaţă One UI 8.5 bazată pe Android 16.