Americanii îşi pot cumpăra maşini Hyundai direct de pe Amazon (în curând acest serviciu va ajunge şi în Europa)

gAuto
/
/
15 dec. 24
/

Retailerul intermediază vânzarea de maşini Hyundai în 48 de oraşe americane, printre care regăsim şi nume importante precum Los Angeles, Atlanta, Dallas, Miami sau New York.

Cei interesaţi pot intra pe platforma Amazon Autos, iar prin intermediul acesteia pot căuta, comanda, finanţa şi programa ridicarea autovehiculului Hyundai.

Începutul este timid, însă reprezentanţii Amazon îşi doresc să dezvolte pe repede înainte acest serviciu. În Statele Unite ale Americii sunt deja discuţii şi cu alţi producători auto, în timp ce în Canada sau Europa se pregăteşte intrarea, poate chiar din 2025.

Important de menţionat este că dealerii nu sunt eliminaţi din procesul de achiziţie, ei sunt cei care vor livra într-un final maşinile. Câştigul lor este acela că vor acces la milioane de clienţi Amazon, astfel că vor putea livra maşini nu doar în aria lor geografică de acoperire. Totul va ţine de preţ, de oferte, practic Amazon le va oferi acces pe întreg teritoriul ţării.

Dealerii vor plăti o taxă către Amazon, cu menţiunea că cei care s-au înscris acum în faza de testare Amazon Autos, vor fi scutiţi de aceasta (cel puţin o perioadă).

Personal mi-ar plăcea să văd o astfel de strategie aplicată la nivelul Uniunii Europene, astfel încât să pot achiziţiona un Hyundai sau orice altă maşină nouă dintr-o altă ţară membră, atât timp cât costurile sunt mai bune.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

O Tesla Model S a devenit prima maşină electrică din lume ce a depăşit bariera a 3.000.000 de kilometri (iată cum arată povestea ei)

Într-o perioadă în care scepticii încă se întreabă cât rezistă bateria unui automobil electric pe termen lung, un german a demonstrat că viitorul mobilității electrice este deja aici și este destul de durabil.

După Dacia Striker în Turcia şi Dacia Spring în Slovenia, un viitor model Dacia ar putea ajunge cu producţia în China

Pentru românul din noi, numele Dacia te duce automat la un anumit tip de mândrie locală, la istoria de pe platforma de la Mioveni și la acea promisiune simplă, dar clară: mobilitate accesibilă pentru omul de rând. Dacia a fost mereu colacul de salvare al familiei care își dorea o mașină nouă, fără să facă…

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…