Roborock Saros Z70 este primul aspirator inteligent ce ştie să îţi adune de pe jos şi şosetele (şi nu numai)

Hardware
/
/
6 ian. 25
/

Denumit comercial Roborock Saros Z70, aspiratorul este echipat cu un braţ articulat ce funcţionează prin intermediul unor motoraşe ce permit mişcarea pe 5 axe. Prin intermediul acestui braţ se pot aduna lucruri, obiecte, nu mai grele de 300 de grame. Utilizatorul poate seta ce obiecte are voie să ridice, cât de grele să fie şi unde să le transporte pentru depozitare.

Roborock Saros Z70 îşi face treaba ca orice alt aspirator inteligent, iar dacă pe parcursul procesului de aspirare găseşte o şosetă, îi memorează locaţia, iar după ce îşi termină treaba, se întoarce la şosetă, o ridică şi o transportă acolo unde a fost setat să facă acest lucru.

Producătorul chinez a implementat şi un sistem child lock, astfel că braţul poate fi protejat (la cât de fragil arată, ar fi trebuit mai mult de atât).

Roborock Saros Z70 va fi disponibil la comandă începând cu data de 10 februarie la un preţ de 1600 de dolari. Este cam scump, dar vorbim de o tehnologie nouă.

Sursa: techcrunch.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

ADATA Urban Tapsafe sau cum se prezintă un SSD extern cu securitate asigurată prin NFC

Există atât de multe tipuri de SSD-uri externe, încât nu cred că în ziua de azi nu vei găsi întocmai ce cauți pe acest segment de piață. Chiar și dacă ești ceva mai pretențios pe anumite direcții, tot cred că ai șanse mari să te alegi cu ceva care să bifeze toate sau măcar cea…

Garmin Edge 550 sau cum se prezintă unul dintre cele mai avansate și performante computere de ciclism

Dacă ești genul care își petrece weekendurile pedalând pe două roți sau folosești bicicleta și mai des de atât, probabil deții deja sau ai în vedere un computer de ciclism, cunoscut și drept ciclocomputer. Iar dacă ai prospectat deja piața, știi că seria 500 de la Garmin a fost întotdeauna una dintre cele mai dorite,…

Roborock lansează Qrevo Edge 2 în România – robot de aspirare cu înălțime de 7.98 cm și perii anti-încâlcire

Roborock a anunțat oficial disponibilitatea noului aspirator robot Qrevo Edge 2 pe piața din România. Modelul mizează pe o construcție compactă, pe soluții menite să simplifice curățarea podelelor și să rezolve problemele uzuale, precum părul de animale care blochează periile.