Premieră pentru piaţa telecom din România – Vodafone introduce o taxă de 4 lei pentru clienţii care doresc să îşi reîncarce cartela prepay

Retelistica
/
/
1 feb. 25
/

Această schimbare implementată de Vodafone are un impact în special la nivel de costuri. Toate detaliile le puteţi găsi în Ghidul Utilizatorului.

Cea mai ciudată modificare este cea legată de introducerea unei taxe de 4 lei pentru clienţii care îşi doresc reîncărcarea unei cartele preplătite. Această taxă are TVA inclus, iar Vodafone o numeşte Tarif Servicii Vânzare.

Iată cum prezintă Vodafone această taxă:

„Pentru operatiunile de (re)încărcare efectuate în reţeaua de magazine proprii Vodafone, în Francizele Vodafone şi în mediul online (aplicaţia My Vodafone şi website), se percepe un tarif unic (indiferent de valoarea încărcată şi numărul de încărcări efectuate per operaţiune/tranzacţie), denumit “Tarif Servicii Vânzare”, în cuantum de 4 RON (TVA inclus).

Acest tarif este menit să acopere costuri aferente administrării şi optimizării unora dintre componentele necesare pentru operarea eficientă a canalelor proprii de vânzare, cum ar fi elementele logistice, operaţionale şi tehnologice.”

Practic această taxă de 4 lei se aplică doar în magazinele Vodafone, francizele Vodafone, în aplicaţia My Vodafone şi pe www.vodafone.ro. Dacă vă reîncărcaţi cartela prin terţi, se pare că acest comision nu există (cel puţin nu acum).

Cum vi se pare această decizie Vodafone de a introduce o astfel de taxă?

Via: reddit.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange YOXO Best Deal Cu Nelimitat 5G sau Vodafone EASY BOOST – care abonament 100% digital cu internet nelimitat şi fără obligaţii minime contractuale este mai bun?

În prezent în România există două mari servicii de telefonie mobilă ce oferă abonamente 100% digitale, fără perioadă minimă contractuală: Orange YOXO şi Vodafone EASY.

Vodafone România a introdus 7 noi canale tv în grila de programe naţională (iată care sunt acestea)

Vodafone România a introdus de săptămâna aceasta 7 noi canale tv în grila de programe naţională, unele care ar putea stârni interesul în rândul anumitor români.

Abonaţii Telekom au fost informaţi că de acum înainte se vor bucura de semnal mai bun, reţeaua Vodafone urmând a o înlocui pe cea Telekom în zonele unde aceasta nu oferă acoperire

Pe 1 octombrie 2025 Vodafone România anunţa oficial finalizarea achiziţiei Telekom România, operatorul roşu preluând majoritatea angajaților, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică.