Pentru a primi sunet lossless, abonaţii Spotify vor trebui să activeze o extraopţiune numită Music Pro ce ar putea costa destul de mult

Software
/
/
15 feb. 25
/

Serviciul de streaming audio este apreciat în general de către abonaţi, însă acesta vine şi cu un mare handicap raportat la concurenţă. Dacă Apple Music sau Amazon Music oferă abonaţilor în standard sunetul lossless, Spotify nu îl are încă implementat.

Problema la Spotify este că trebuie să comisioneze acest serviciu şi nu ştie cum să facă astfel încât să convingă abonaţii că pentru sunetul lossless trebuie să scoată bani în plus din buzunar (în contextul menţionat mai sus).

Se pare că într-un final a fost găsită o soluţie, una care ar urma să fie testată spre a vedea dacă funcţionează. În cursul acestui an Spotify va lansa o extraopţiune denumită Music Pro, una care va oferi abonaţilor sunet lossless, acces la bilete pentru concerte, instrumente de remixare şi alte benficii (nu le ştim încă).

Surse neoficiale susţin că această extraopţiune ar urma să coste în Statele Unite ale Americii undeva la 5.99 dolari / lună. Destul de mult ar spune unii pentru nişte servicii de care mulţi nu au nevoie (singura justificare reală este sunetul lossless).

Pentru România nu avem noutăţi momentan, foarte probabil aceasta extraopţiune urmând a fi disponibilă de prin 2026. Spotify are în ţara noastră patru abonamente (Individual, Student, Duo şi Familie), preţurile standard ale acestora fiind următoarele:

  • Individual – 24 lei / lună cu un cont;
  • Duo – 31 lei / lună cu două conturi;
  • Familie – 38 lei / lună cu până la şase conturi;
  • Student – 13 lei / lună cu un cont.
Sursa: bloomberg.com
Categorii: Software
Cuvinte cheie: abonament, extraoptiune, spotify
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini care este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie pe care îl poţi cumpăra azi pe canal oficial din România

Într-un articol anterior v-am spus că în urma unui sondaj recent, a reieşit că cel mai important criteriu în alegerea unui smartphone a ajuns astăzi să fie durata bateriei (se pare că utilizatorii caută device-uri cu autonomii din ce în ce mai mari).

Wikipedia interzice articolele generate cu inteligenţa artificială

Cred că toată lumea a auzit de Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online din lume, aceasta fiind pentru foarte mulţi, principala sursă de informare.

Netflix demarează o nouă campanie de scumpire a abonamentelor

Netflix este cunoscută pentru politica ei agresivă la nivel de preţuri, astfel că platforma de streaming video anunţă periodic scumpiri, unele puse de cele mai multe ori pe seama dezvoltărilor atât la nivel de funcţii, cât şi la nivel de conţinut.