OMV Petrom investeşte 750 milioane euro în construirea unei unităţi de carburanţi sustenabili şi promite 5000 de puncte de încărcare pentru maşini electrice până în 2030

gAuto
/
/
19 feb. 25
/

Compania a anunţat oficial că începe lucrările pentru construcția unei unități de producție de combustibili sustenabili pentru aviație (SAF) și motorină din surse regenerabile (HVO) la rafinăria Petrobrazi. Noua unitate va poziționa OMV Petrom ca primul mare producător de combustibili sustenabili din Europa de Sud-Est, având o capacitate de 250.000 de tone pe an.

„Investiția în producția de carburanți sustenabili este parte din Strategia noastră pentru 2030 și reflectă angajamentul OMV Petrom față de tranziția energetică  și reducerea emisiilor de carbon. Combustibilii sustenabili sunt esențiali pentru decarbonizarea transporturilor, în special în sectoarele unde electrificarea este dificil de implementat, cum este aviația. În perioada 2022-2030, vom direcționa 35% din bugetul de investiții către proiecte care susțin tranziția energetică, în România și în regiune”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Noua unitate va permite OMV Petrom să integreze producția de SAF și HVO cu infrastructura existentă de producție, depozitare și distribuție a combustibililor, răspunzând astfel nevoilor de mobilitate sustenabilă ale regiunii.

Proiectul implică o investiție totală de 750 de milioane de euro, din care 560 de milioane de euro pentru construcția unității SAF-HVO, iar 190 de milioane de euro pentru două instalații de producție de hidrogen verde.

Şi pentru că viitorul este electric, OMV Petrom a anunţat şi un plan ambiţios în ceea ce priveşte reţeaua de încărcare pentru maşini electrice. Compania îşi doreşte să ajungă la peste 5000 de puncte de încărcare până în 2030, un obiectiv îndrăzneţ ţinând cont că în prezent există undeva la 900 de puncte.

Dacă ar fi să anualizăm această ţintă, ar însemna că OMV Petrom intenţionează să construiască aproximativ 700 de staţii de încărcare pe an, inclusiv în 2025. Să vedem dacă le iese.

Sursa foto

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oliver Blume, şeful grupului Volkswagen, cere de urgenţă introducerea de taxe vamale mai mari pentru maşinile PHEV fabricate în China

Oliver Blume, şeful grupului Volkswagen, cel care nu prea mai are multe de pierdut ţinând cont de situaţia precară a gigantului german, a ieşit recent în spaţiul public pentru a pune presiune pe Comisia Europeană.

România ar putea introduce în premieră acciza dinamică în benzinării (valoare acesteia poate să scadă cu până la 25%, atunci când cresc preţurile carburanţilor)

Preţurile carburanţilor au luat-o din nou razna în ultimele zile, pe fondul a două mari evenimente cu impact pentru ţara noastră:

Piaţa auto chineză a ajuns să fie haotică şi absurdă, în prima jumătate a anului 2026 lansându-se oficial peste 650 de modele noi şi facelift-uri (o medie de peste 3,6 modele / zi)

Foarte mulţi apreciază la chinezi viteza de schimbare, trecerea de la o generaţie la alta realizându-se într-un timp foarte scurt, greu de reprodus de restul producătorilor occidentali.