OMV Petrom
OMV Petrom a ajuns la o reţea de peste 1000 de staţii de încărcare a maşinilor electrice în România
Încă de anul trecut am aflat că OMV Petrom are un plan ambiţios pentru România şi intenţionează ca până în 2030 să ajungă la peste 5000 de staţii de încărcare a maşinilor electrice în ţara noastră.
Preţurile carburanţilor se modifică atât de mult de la zi la zi, încât totul pare a fi un mic haos
Bănuiesc că şoferi fiind, urmăriţi şi voi evoluţia preţurilor la carburanţi şi aţi observat o volatilitate foarte mare de la zi la zi.
OMV Petrom a inaugurat cel mai mare hub de încărcare electrică din România (acesta dispune de 34 de puncte de încărcare)
OMV Petrom a inaugurat cel mai mare hub de încărcare electrică din România, acesta fiind amplasat pe autostrada A1 Sibiu – Orăştie, în zona Miercurea Sibiului, la kilometrul 288+810.
OMV Petrom investeşte 750 milioane euro în construirea unei unităţi de carburanţi sustenabili şi promite 5000 de puncte de încărcare pentru maşini electrice până în 2030
Compania a anunţat oficial că începe lucrările pentru construcția unei unități de producție de combustibili sustenabili pentru aviație (SAF) și motorină din surse regenerabile (HVO) la rafinăria Petrobrazi. Noua unitate va poziționa OMV Petrom ca primul mare producător de combustibili sustenabili din Europa de Sud-Est, având o capacitate de 250.000 de tone pe an.
OMV Petrom cumpără Renovatio, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare a maşinilor electrice din România
OMV Petrom a anunţat că va achiziţiona integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare a maşinilor electrice din România.