Am văzut Moartea în Vacanţă, filmul numărul 1 pe Netflix pe 1 martie 2025 şi, deşi ştiu că îmi voi lua mult hate, nu mi-a plăcut (nici de prea mult râs nu este vorba)

Filme
/
/
1 mart. 25
/

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Moartea în Vacanţă a apărut pe Netflix pe 26 februarie şi a fost prioritatea mea numărul 1 în acest weekend în materie de filme (am reuşit să îl văd chiar de vineri, deci mai am timp acum şi pentru alte titluri).

Am plecat la drum cu speranţa că voi râde mult şi că participarea a două nume importante din stand-up-ul românesc (Costel Bojog şi Maria Popovici) va echivala cu prezenţa unei atmosfere destinse şi amuzante. Adevărul este că atmosferă destinsă a fost, cel puţin la nivel actoricesc, însă cam atât.

Exceptând câteva glumiţe contextuale care să zicem că s-au pliat bine, nu am râs mai deloc. Nu m-am aşteptat nicio secundă să avem vreo poveste interesantă, însă am vrut să râd, până la urmă aşa a fost promovat filmul, drept o comedie savuroasă. Mă gândesc că cei care au fost la cinematograf au fost luaţi de val şi au râs oarecum „în grup”, însă acasă, în linişte, nimic. Spre comparaţie şi păstrând nivelul, mult mai reuşit mi s-a părut Teambuilding.

Moartea în Vacanţă este plină de dume, multe răsuflate şi reciclate. Totul a fost liniar, şirul evenimentelor foarte previzibil, iar lipsa hazului chiar a durut. Ştiu că acest articol tip opinie îmi va aduce mult hate, însă poate am avut eu prea multe aşteptări de la un astfel de film. Mai funny mi s-au părut scenele de la final, cele cu greşelile din timpul filmărilor.

Mă bucur foarte mult că se fac din ce în ce mai multe filme româneşti, mă bucur că acestea au suficient succes cât să iasă pe profit, sper doar ca măcar parte din ele să şi convingă (nu ştiu de ce am impresia că multe sunt lansate acum deoarece cinematografie românească este pe val şi astfel se mai pot ciupi rapid nişte bani).

🟡NOTA: 5 din 10.🟡

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Am văzut Berlin and the Lady With an Ermine, serialul numărul 1 pe Netflix în data de 1 iunie 2026 şi am fost cam dezamăgit (mult hype online, puţin conţinut)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

De ce operatorii telecom din România (Orange, DIGI, Vodafone) se raportează la euro, deşi totul se plăteşte în lei (salarii, facturi, taxe şi impozite etc.)

Începând cu data de 27.05.2026 pentru clienţii noi, respectiv 01.07.2026 pentru clienţii deja existenţi, DIGI îşi raportează toată partea comercială din România în euro. Am scris pe subiect mai multe articole astfel:

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.