O mini gară imprimată 3D a fost ridicată în Japonia în mai puţin de 6 ore (în intervalul dintre plecarea ultimului tren al zilei şi sosirea primului tren al zilei următoare)

Diverse
/
/
13 apr. 25
/

Compania japoneză Serendix, partener a West Japan Railway Company (JR West), a vrut să facă ceva diferit, ceva care să reducă şi timpul de lucru şi costurile. Plecând de la acest obiectiv, s-a ajuns la ideea inovatoare de a înlocui metoda tradiţională de construcţie cu una folosind imprimarea 3D.

Astfel, necesitatea schimbării unei mici gări din regiunea Arida a devenit testul perfect pentru idee. Timp de 7 zile s-a lucrat la fundaţie şi la imprimarea pieselor, iar după ce toate acestea au fost finalizate, s-a trecut la procesul efectiv de ridicare a gării.

Construcţia a fost montată în mai puţin de 6 ore, în intervalul dintre plecarea ultimului tren al zilei şi sosirea primului tren al zilei următoare. Structura are 2.6 metri înalţime, 6.3 metri lăţime, este rezistentă la cutremure, iar piesele sunt armate cu oţel şi umplute cu beton armat.

Conform reprezentanţilor companiei, aceasta este prima gară din lume imprimată 3D.

Noua structură este ridicată, însă va deveni funcţională abia din iulie. Până atunci mai trebuie amenajat interiorul şi montate cele necesare desfăşurării activităţii (cititoare de carduri, aparat de emitere bilete etc.).

Deşi vorbim despre o gară redusă în dimensiuni, aceasta este un exemplu că viitorul poate fi cel al clădirilor imprimate 3D la scară industrială.


Sursa: independent.co.uk
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum se prezintă clasamentul operatorilor telecom din România la jumătatea anului 2026 după numărul de clienţi?

Piaţa telecom din România trece printr-o oarece aşezare în prezent, deoarece începând cu 1 iulie 2026 am rămas cu doar trei operatori (după cum probabil ştiţi deja, 30 iunie 2026 a fost ultima zi de prezenţă oficială Telekom în ţara noastră).

TOP 10: Gadgets de care ai nevoie la început de an școlar / universitar

Vara este cu siguranță anotimpul favorit al tuturor elevilor și studenților întrucât este… vacanță. Însă cum toate au un sfârșit, apropierea toamnei înseamnă că trebuie să începi deja pregătirile pentru un nou an școlar, respectiv universitar, după caz. Campaniile promoționale de tipul „Back To School” sunt deja active sau urmează a fi lansate în scurt…

REDMAGIC 11S Pro – review (Cel mai puternic smartphone testat până acum! Dar cu ce preț?)

Ultimul smartphone testat și prezentat pe larg aici pe site a fost tot unul de gaming, de la aceeași companie mamă, să spunem, dar atunci a fost vorba despre un model din zona mid-range. Acum revin către voi cu cel mai puternic smartphone care mi-a ajuns până acum pe mâini, unul care, pe lângă un…