Uniunea Europeană se gândeşte să renunţe la taxele vamale pentru maşinile electrice fabricate în China

gAuto
/
/
13 apr. 25
/

Schimbarea de perspectivă economică a Statelor Unite ale Americii în raport cu toate celelalte ţări a făcut ca Uniunea Europeană să îşi mai îndulcească puţin atitudinea faţă de China, astfel că cele două au intrat la negocieri pentru dezvoltarea unor colaborări economice mai strânse în viitor.

Pe lista scurtă a chinezilor au rămas tarifele vamale pentru maşini electrice, unele pe care le vor scoase. Începând cu 31 octombrie 2024, producătorii auto din China trebuie să plătească taxe şi mai mari pentru maşinile electrice astfel:

  • 7.8% taxe suplimentare pentru Tesla;
  • 17% taxe suplimentare pentru BYD;
  • 18.8% taxe suplimentare pentru Geely;
  • 20.7% taxe suplimentare pentru producătorii ce au colaborat în cadrul anchetei;
  • 35.5% taxe suplimentare pentru SAIC şi producătorii ce nu au colaborat în cadrul anchetei.

La procentele de mai sus se aplică şi taxa vamală de 10%.

Comisarul responsabil de comerţ al Uniunii Europene, Maros Sefcovic, a confirmat săptămâna aceasta că se discută renunţarea la taxele vamale pentru maşini electrice şi înlocuirea acestora cu un preţ minim. Un regim de preţ minim aplicat ar însemna ca pentru fiecare model omologat pentru vânzare să fie aprobat şi un preţ minim de vânzare, ca acesta să nu submineze concurenţa cu celelalte modele europene.

La rândul ei Uniunea Europeană solicită Chinei reducerea tarifelor de import pentru produsele europene, cele aplicate anul trecut ca răspuns la noile taxe vamale.

Observaţi că toată presiunea pusă de Statele Unite ale Americii nu face decât să îi apropie pe ceilalţi jucători economici globali.

Sursa: piataauto.md
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un studiu suedez surprinde şi spune că degradarea bateriilor de pe maşinile electrice este mult mai lentă decât ne-am aştepta (extrem de puţine au atins degradare sub 80%)

Cei ce intenţionează să cumpere o maşină electrică se gândesc în primul şi în primul rând la bateria utilizată (tehnologie, autonomie, garanţie, viteza de degradare etc.). Acest lucru este cât se poate de normal în contextul în care bateria este cea mai importantă piesă din această nouă categorie de autovehicule.

Xiaomi SkyNomad N90 – SUV imens cu trei rânduri de scaune, baterie de 76 kWh pe un plug-in hibrid cu range extender, 416 CP și flexibilitate maximă la interior

Xiaomi pregătește lansarea unui SUV de dimensiuni generoase. Se numește Xiaomi SkyNomad și mai multe detalii aflați în articolul de față.

Românii accelerează achiziţiile de maşini electrice (suntem în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cele mai mari creşteri an pe an)

Văd din ce în ce mai mulţi români orientându-se spre maşini electrice, iar acest lucru nu este neapărat rău ţinând cont de fluctuaţiile mari ale preţurilor carburanţilor din ultimele luni.