Ce telefoane realme urmează a face pasul în primă fază spre interfața realme UI 7.0 bazată pe Android 16?

Smartphones
/
/
1 iul. 25
/

realme anunță primele dispozitive care vor primi update în prima fază către cea mai nouă interfață, mai precis către realme UI 7.0, ce va avea la bază sistemul de operare Android 16. Așa cum poate era de așteptat, primele smartphone-uri vor fi cele din seria realme GT 7, cu modelul de top realme GT 7 Pro, lansat în noiembrei anul trecut, primul pe listă.

Ulterior, actualizarea va fi disponibilă și pentru modelele realme GT 7 și GT 7T, ce au sub carcasă chipseturile Dimensity 9400e și, respectiv, Dimensity 8400-Max, precum și pentru modelele din seria anterioară, realme GT 6 și GT 6T. Deocamdată, realme nu a publicat un calendar oficial de distribuire a actualizărilor către realme UI 7.0, iar lista completă a dispozitivelor compatibile urmează să fie confirmată.

Noua interfață realme UI 7.0 promite o integrare profundă cu Android 16 și introduce funcții AI avansate pentru personalizarea experienței, optimizarea consumului de energie și sporirea securității. În plus, utilizatorii se pot aștepta la controale de confidențialitate mai rafinate, gestionare inteligentă a bateriei și noi mecanisme de protecție împotriva aplicațiilor malițioase.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Piața de smartphone-uri în T3 2026 – livrările au scăzut cu 20% (Samsung și Apple și-au crescut cota de piață și dețin împreună jumătate din livrări, prețul mediu crește cu…, 20%)

T3 2026 s-a desfășurat între 1 iulie și 30 septembrie 2026, iar datele preliminare ne arată un trimestru mediocru în ce privește livrările de smartphone-uri. De fapt, mediocru este prea puțin spus, mai degrabă dezastruos.

Samsung Galaxy S27 Plus ar putea veni cu un downgrade important la capitolul conectivitate (unul prezent încă de pe vremea modelului Samsung Galaxy S21 Plus)

Deși mai avem câteva luni bune până la debutul oficial al seriei Galaxy S27, primele informații din certificatele de omologare încep deja să contureze noua strategie a gigantului sud-coreean (iar de data aceasta, veștile pentru fanii modelului intermediar din serie nu sunt neapărat cele mai bune).

Huawei pregăteşte lansarea unui brand secundar de smartphone-uri, care în România va fi confundat uşor cu una dintre cele mai cunoscute mărci proprii eMAG

După despărțirea strategică de Honor și reconfigurarea masivă a portofoliului său intern, Huawei pare pregătit pentru un nou pas îndrăzneț pe piața smartphone-urilor. Cunoscutul leaker din China, Digital Chat Station, a dezvăluit că gigantul chinez pregătește lansarea unui brand secundar.