Dacă în cazul Samsung Galaxy Z Flip7 nu a fost vorba neapărat despre modificări de substanță la capitolul design și dimensiuni, deși, așa cum specificat în acel articol, sunt destule ușoare schimbări care-i fac cinste noii generații, în cazul fratelui pliabil mai mare avem parte de o adevărată revoluție. Mă refer cu precădere la dimensiunile pe care le scoate în față noua generație, adică la ceea ce era (cam) cel mai tare scos în evidență ca factor negativ la edițiile precedente.
Ei bine, Samsung Galaxy Z Fold7 se eliberează de trecut din acest punct de vedere și ne arată cum trebuie să se prezinte în 2025 un pliabil tip „carte”. Vă spun sincer că nu mă așteptam ca Samsung Galaxy Z Fold7 să fie atât de diferit la dimensiuni față de Fold6.






Designul a fost păstrat în cea mai mare parte, aspectul este imediat recunoscut. Avem aceleași linii și muchii drepte, aceeași senzație de smartphone business, serios. Doar că, la cât de subțire este acum Samsung Galaxy Z Fold7, parcă nici nu-ți vine a crede că este doar o nouă generație și nu a fost creat un cu totul nou segment doar pentru el.
Dacă generația trecută probabil că și-ar fi dorit să țină ascunse cifre precum 5.6 / 12.1 mm, care se referă la grosimea depliată / pliată a telefonului, Samsung Galaxy Z Fold7 scoate în față cei 4.2 / 8.9 mm (depliat / pliat) cu mare fală. Mai mult, noul telefon a ținut și o dietă serioasă și a scăzut astfel în greutate nu mai puțin de 24 de grame (238 gr Fold6 față de 215 gr Fold7).






Pe de altă parte, Samsung Galaxy Z Fold7 este mai mare atât pe lungime, cât și pe lățime, indiferent că ne referim la momentul în care pliat sau la cel în care îl deschidem ca pe o carte. Asta are legătură cu diagonalele celor două ecrane, despre care vorbim puțin mai jos. Rămânem deocamdată la design, care îl face pe Galaxy Z Fold7 ușor de recunoscut ca fiind un Samsung, dar care cumva pare că abia acum este întocmai ce trebuie. Margini foarte înguste în jurul ambelor ecrane, balama mult mai subțire, care însă face ca procesul de depliere / pliere să fie foarte cursiv și care necesită forță atât cât trebuie, practic opune fix atâta rezistență cât să nu desfaci involuntar telefonul, dar nici să faci un efort pentru asta. Este ceva ce pare că a fost gândit în detaliu, testat și paratestat, dacă îmi permiteți o astfel de exprimare.
Oricum, tot ce ține de calitatea de fabricație este de nivel premium, din tot ce am remarcat, nu sunt niciun fel de probleme la construcție, sub nicio formă, asta cât am putut observa în cele câteva zeci de minute, maxim jumătate de oră de contact.




Samsung Galaxy Z Fold7 lasă impresia acelui pliabil de top, care va uimi pe oricine prin talia ce nu-l face de rușine (când este pliat) față de orice alt smartphone clasic. Samsung Galaxy Z Fold7 este în sfârșit acel pliabil pe care îl poți folosi lejer cu o singură mână când este pliat, pentru ca apoi, când se ivește ecranul mare, să ai parte de o cu totul nouă experiență de utilizare.
Asta fiindcă display-ul pliabil are o diagonală de nu mai puțin de 8 inch (7.6 inch la Fold6), chiar dacă rezoluția a rămas asemănătoare (câțiva pixeli în plus). Rata de refresh sau luminozitatea maximă nu au cunoscut ajustări, dar ecranul promite să fie cu mult mai rezistent, grație unui strat subțire de titan integrat în structura panoului. Astfel, deși la fel de flexibil, noul ecran ar trebui să rămână la fel după mii și mii de deschideri și ore de utilizare.



Ce nu a primit îmbunătățiri, este gradul de rezistență în fața prafului sau a lichidelor, a întregului telefon. Samsung Galaxy Z Fold7 rămâne așadar ancorat în trecut aici, fiind certificat în continuare după standardul IP48 – rezistență la praf de minim 1 mm și la imersie în apă de maximum 1.5 metri, pentru până la 30 minute continuu.
Dacă ne referim la ecranul extern, și acesta este nou, chiar dacă este tot un LTPO AMOLED 2X cu 120 Hz rată maximă de refresh. Are însă acum o diagonală de 6.5 inch (6.3 inch la Fold6) și o rezoluție de 2520 x 1080 pixeli (față de 2376 x 968 pixeli). Inclusiv protecția acestuia este acum la alt nivel, întrucât s-a trecut de la Corning Gorilla Glass Victus 2 la Corning Gorilla Glass Ceramic 2.



Pe lângă aprecierile de mai sus, mai mult sau mai puțin obiective, trebuie să pun și specificațiile detaliate pentru Samsung Galaxy Z Fold7, pe care le-am așezat lângă cele ale generației precedente, pentru a fi mai ușor de reperat principalele schimbări.
Specificații detaliate Samsung Galaxy Z Fold7
| Date tehnice Smartphone | Samsung Galaxy Z Fold7 | Samsung Galaxy Z Fold6 |
|---|---|---|
| Dată lansare | 9 iulie 2025 | 10 iulie 2024 |
| Ecrane | Pliabil - Dynamic LTPO AMOLED 2X de 8 inch, rezolutie 2148 x 1968 pixeli, densitate 368 ppi, rată maximă de refresh 120Hz, luminozitate maximă în peak 2600 niți, HDR10+ Extern - Dynamic LTPO AMOLED 2X de 6.5 inch, rezoluție 2520 x 1080 pixeli, densitate 422 ppi, rată maximă de refresh 120Hz, protecție Corning Gorilla Glass Ceramic 2 | Pliabil - Dynamic LTPO AMOLED 2X de 7.6 inch, rezolutie 2160 x 1856 pixeli, densitate 374 ppi, rată maximă de refresh 120Hz, luminozitate maximă în peak 2600 niți, HDR10+ Extern - Dynamic LTPO AMOLED 2X de 6.3 inch, rezoluție 2376 x 968 pixeli, densitate 410 ppi, rată maximă de refresh 120Hz, protecție Corning Gorilla Glass Victus 2 |
| Procesor | Qualcomm SM8750-AC Snapdragon 8 Elite pe 3 nm, octa-core cu 2 x 4.47 GHz Oryon V2 Phoenix L + 6 x 3.53 GHz Oryon V2 Phoenix M | Qualcomm SM8650-AC Snapdragon 8 Gen 3 pe 4 nm, octa-core cu 1 x 3.39GHz Cortex-X4 + 3 x 3.1GHz Cortex-A720 + 2 x 2.9GHz Cortex-A720 + 2 x 2.2GHz Cortex-A520 |
| Memorie | 12 sau 16 GB RAM (16 GB doar la versiunea cu 1TB) 256, 512 GB sau 1 TB spațiu intern de stocare de tip UFS 4.0 | 12 GB RAM 256, 512 GB sau 1 TB spațiu intern stocare de tip UFS 4.0 |
| GPU | Adreno 830 | Adreno 750 |
| Sistem de operare | Android 16 cu interfața One UI 8 (7 ani de actualizări majore de sistem de operare și de securitate) | Android 14 cu interfața One UI 6 (la data lansării, fără update-uri, cu 7 ani de actualizări majore de sistem de operare și de securitate) |
| Conectivitate | Dual SIM 5G (1 x nano SIM + 1 eSIM sau 2 x eSIM), Wi-Fi 7 802.11 a/b/g/n/ac/6e/7, tri-band pe 2.4, 5 și 6 GHz, Bluetooth 5.4, NFC, localizare prin GPS, GLONASS, BDS, Galileo și QZSS, USB Type-C 3.2 | Dual SIM 5G (1 x nano SIM + 1 eSIM sau 2 x eSIM), Wi-Fi 7 802.11 a/b/g/n/ac/6e, tri-band pe 2.4, 5 și 6 GHz, Bluetooth 5.3, NFC, localizare prin GPS, GLONASS, BDS, Galileo și QZSS, USB Type-C 3.2 |
| Camere foto și video | Cameră principală cu 3 senzori: - 200 Megapixeli Wide, 23mm, f/1.7, PDAF multi-direcțional, OIS - 10 Megapixeli Telephoto, 67mm (zoom optic 3X), f/2.4, PDAF, OIS - 12 Megapixeli Ultrawide, 13mm, f/2.2, dual pixel PDAF Filmează 8K @ 30 fps, 4K @ 60 / 30 fps, Full HD 1080p cu până la 240 fps Camere fontale: - în ecranul pliabil de 10 Megapixeli, 18mm, f/2.2 - în ecranul extern de 10 Megapixeli, 24mm, f/2.2 Filmează 4K @ 60 / 30 fps | Cameră principală cu 3 senzori: - 50 Megapixeli Wide, 23mm, f/1.8, dual pixel PDAF, OIS - 10 Megapixeli Telephoto, 66mm (zoom optic 3X), f/2.4, PDAF, OIS - 12 Megapixeli Ultrawide, 12mm, f/2.2 Filmează 8K @ 30 fps, 4K @ 60 / 30 fps, Full HD 1080p cu până la 240 fps Camere fontale: - sub ecranul pliabil de 4 Megapixeli, 26mm, f/1.8 - în ecranul extern de 10 Megapixeli, 24mm, f/2.2 Filmează 4K @ 60 / 30 fps |
| Baterie | 4400 mAh, încărcare pe fir la maxim 25W, wireless cu maxim 15W, wireless inversă cu 4.5W | |
| Alte detalii | Difuzoare stereo, senzor amprentă integrat în butonul Power, rezistență la praf și lichide conform IP48, Samsung DeX | |
| Greutate | 215 grame | 239 grame |
| Dimensiuni | 158.4 x 143.2 x 4.2 mm (depliat) 158.4 x 72.8 x 8.9 mm (pliat) | 153.5 x 132.6 x 5.6 mm (depliat) 153.5 x 68.1 x 12.1 mm (pliat) |
Dacă ar fi să precizez rapid care ar fi cele mai importante îmbunătățiri, aparte de ecranele care, așa cum am spus sunt noi ambele, ar mai fi la procesor, care este cel mai puternic disponibil actualmente în universul Android, la memoria RAM care poate urca acum la 16 GB, însă doar pentru versiunea cu 1 TB spațiu intern de stocare, și la camera principală de pe spate, care pare a fi preluată cu totul de pe Samsung Galaxy S25 Ultra. Tot la camere vedem că modulul de 4 Megapixeli care era la Fold6 ascuns sub ecranul pliabil este acum de 10 Megapixeli și nu mai este ascuns sub display, ci are parte de clasicul decupaj sub formă de bulină. Această cameră are și un unghi de captare mai wide, spre ultrawide chiar, util pentru momentele când este nevoie ca în cadru să apară mai multe persoane, de exemplu.
Există însă și un mare minus pentru Samsung Galaxy Z Fold7, care este de fapt o modificare pe care mai toți ne-am fi dorit-o, dar nu a fost să fie implementată. Mă refer la păstrarea aceleiași baterii, cel puțin când ne referim la capacitate și la puterile de încărcare. Acumulatorul de 4400 mAh nu are cum să genereze o autonomie decentă, mai ales dacă vei folosi destul de des ecranul mare, cel de 8 inch, care-și va cere necesarul de energie…
Iată deci că, până la urmă, Samsung Galaxy Z Fold7 nu a mers all-in, cum s-ar spune, și a mai lăsat totuși un element pe care să-l poată îmbunătăți major cu următoarea generație. Dacă am fi văzut și un acumulator în jur de 5500 mAh ar fi fost poate prea frumos, nu-i așa?


În fine, Samsung Galaxy Z Fold7 poate fi ales în țara noastră în culorile Blue Shadow, Jetblack sau Silver Shadow, cu stocare de 256 sau 512 GB și 12 GB de memorie RAM sau în versiunea de top, cu 16 GB RAM + 1 TB spațiu stocare. Prețurile pleacă de la 10.549 lei în magazinul oficial Samsung România, unde este disponibilă în mod exclusiv și culoarea Mint, pentru varianta cu 12 + 512 GB, care este astfel oferită în perioada de precomandă (până pe 24 iulie 2025) la prețul versiunii cu 12 + 256 GB, aceasta fiind una dintre promoții. Pentru un Samsung Galaxy Z Fold7 cu 16 GB RAM + 1 TB spațiu de stocare este nevoie de 11.899 lei în perioada de precomandă. Dacă ar fi să comparăm prețul recomandat de vânzare pentru versiunea cu 12 + 512GB cu cel la promoția de precomandă pentru varianta cu 16 GB + 1 TB, atunci diferența ar fi de 750 de lei. Însă dacă ai de ales acum, dacă vrei cel mai tare Samsung Galaxy Z Fold7 al momentului chiar acum, trebuie să adaugi 1.350 de lei pentru 16 GB RAM și 1 TB spațiu de stocare, față de 12 + 512 GB. Mult? Puțin? Vouă cum vi se pare?