Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.
Aseară am reuşit să mă uit la cel mai nou film Netflix, cel numit A House of Dynamite. Acesta a fost lansat oficial pe 24 octombrie pe platforma de streaming video, însă a fost disponibil din 10 ocotmbrie şi în anumite cinematografe din întreaga lume.

Filmul a fost regizat de Kathryn Bigelow şi scris de Noah Oppenheim (nume cunoscute pentru nume precum The Divergent Series, The Hurt Lucker, Zero Dark Thirty etc.), iar printre actori regăsiţi doar ce trebuie: Idris Elba, Rebecca Ferguson, Jason Clarke, Gabriel Basso, Anthony Ramos şi Jared Harris (pe acesta l-am lăsat la urmă pentru că el a fost şi rolul principal în mini seria Cernobîl a celor de la HBO, unde subiectul a fost oarecum în acelaşi spectru, cel al puterii nucleare).
A House of Dynamite este un altfel de film, un fel de „ce-ar fi dacă?” al zilelor noastre, o licărire periculoasă a jocului de-a puterea nucleară.
(Spoiler) În A House of Dynamite cea mai mare putere armată a lumii este atacată surprinzător cu o rachetă nucleară, iar Statele Unite ale Americii are la dispoziţie 19 minute pentru a decide dacă distruge planeta sau dacă îşi arată slăbiciunile / limitele în faţa celorlalte puteri nucleare.
Totul atârnă de un fir de aţă, totul ţine de deciizile luate de o mână de oameni. Omenirea trece în doar câteva minute de la o zi absolut normală, la una posibil apocaliptică.
Mi-a plăcut foarte mult că în film se pune accent inclusiv pe trăirile şi emoţiile oamenilor cu putere de decizie, mai ales că aceştia ştiu exact ce se va întâmpla dacă vor lua o decizia sau alta.
A House of Dynamite este o prezentare cinematografică uşor dramatizată a ceea ce se întâmplă astăzi în lume şi ne arată într-o formă hollywoodiană că pericolul nuclear nu este chiar o utopie.
Sigur că nu este un film fără reproş, iar aici aş spune că mi-ar fi plăcut ca după fiecare perspectivă apărută, să aflăm informaţii noi, unele care să crească şi mai mult adrenalina (din păcate în toate cele 3 perspective aflăm fix aceleaşi informaţii, doar că acestea apar spuse sub altă formă, de alţi oameni, din alte unghiuri şi trăiri, astfel că a doua jumătate a filmului devine oarecum liniară şi prea previzibilă).
Un alt aspect pe care l-aş evidenţia este finalul, unul pe care l-am înţeles, dar care nu pot spune că mi-a plăcut. M-am culcat cu o mică frustrare, iar înainte de a adormi chiar m-am gândit „ce s-ar fi întâmplat dacă…?”. Până la urmă cam asta s-a dorit, să se ridice o minge la fileu celor care cred că ziua de mâine este sigură.
🟢NOTA: 7.5 din 10.🟢