Update: De ce apreciez Huawei Watch Ultimate din prima generație și Garmin Fenix 7 Pro vs versiunile mai noi – Watch Ultimate 2 și Fenix 8 Pro?

Opinie
/
/
10 nov. 25
/

Am remarcat o tendință în piața de ceasuri smart. Și aici mă refer la faptul că toate companiile mari din piață se grăbesc să integreze eSIM și implicit conectivitate de date.

Avem review-uri pentru:

  1. Huawei Watch Ultimate;
  2. Huawei Watch Ultimate 2;
  3. Garmin Fenix 8 Pro.

Update: Trebuie să fac o completare aici. Nu știu de ce aveam impresia că și Garmin Fenix 8 Pro a intrat în hora eSIM. De fapt, în cazul lor poți activa un abonament LTE prin abonamentul Garmin inReach, nu este un eSIM pe care-l activezi la un operator de telecomunicații. Sunt diferite planuri tarifare ce încep de la 9.99 euro – Enabled, Essential – 17.99 euro, Standard – 34.99 euro și Premium – 59.99 euro. Serviciile respective funcționează în 35 de țări, iar printre ele se află și România.

Totuși, poți alege să nu folosești partea de LTE și autonomia este mare – până la 19 zile în funcție de scenariul de utilizare (19 zile cu funcția de economisire activată). Nu ești obligat să ai date mobile și asta-i bine pentru utilizatorul de smartwatch ce pune preț pe autonomie și nu pe conectivitatea de date de sine stătătoare, să zic așa.

Folosesc alternativ un Huawei Watch Ultimate și un Fenix 7 Pro, iar generațiile noi și aici mă refer la Watch Ultimate 2 și Fenix 8 Pro integrează eSIM. Nu-i nimic rău în asta, doar că…, ai parte de o mare concesie pe partea de autonomie.

De la 10 – 14 zile ești adus cu picioarele pe pământ spre 2 – 3 – 4 zile în scenariul de utilizare mai intensiv. eSIM-ul și datele mobile rup autonomia, cu ghilimelele de rigoare.

Acum dacă stau să mă gândesc, oare chiar avem nevoie de date mobile pe smartwatch?

Nu țin neapărat să am apelurile și mesajele pe ceas, mai ales dacă sunt în bazinul de înot sau la sală, iar când iau orașul la picior, am telefonul cu mine…

Bineînțeles, fiecare cu scenariul său de utilizare. Acum când nu mai stai cu încărcătorul după tine pentru că telefoanele mobile în ediție 2025 oferă cel puțin 1 zi – 1 zi și jumătate de autonomie, ceasurile smart merg într-o direcție diferită. Știu că fără eSIM activ se descurcă ceva mai bine, dar tot sunt mai slabe la acest capitol față de generațiile anterioare.

Cred că Huawei și Garmin ar trebui să ofere în continuare și ceasuri de top fără eSIM, cu autonomie mare. Ar fi un diferențiator important față de Apple și Samsung. Acum presupun că fiecare și-a făcut calcule, au departamente de marketing dedicate ce știu ce-și dorește publicul, iar unul ca mine se află în minoritate.

Este mare lucru să pleci pentru câteva zile în vacanță sau într-o deplasare în interes de serviciu, iar charger-ul de ceas să nu fie un stres în a-l avea în geantă, rucsac etc. Pe de altă parte înțeleg cum uniformitatea la nivel de top. Erau mereu comentarii legate de faptul că nu sunt ceasuri smart, că lipsește eSIM-ul așa cum găsești la Apple, Samsung etc. Totuși, cel mai criticat element la ceasurile Apple și Samsung este…, ați ghicit…

Bine, acolo este o situație și mai grea, în sensul în care ai autonomie de…, 1 zi sau în cel mai bun caz…, 2 zile. Probabil, îți întră în obicei să atașezi pe un stand și smartphone-ul și ceasul la sfârșit de zi.

Sunt curios cum vedeți voi această strategie?

Secțiunea de comentarii vă stă la dispoziție. Apropo, plata cu ceasul pe Garmin funcționează fără probleme și pe Fenix 7 Pro & alte modele fără eSIM activ.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Aspirator umed-uscat Roborock F25 Ultra – review (Curățare cu abur la 180°C ce elimină eficient murdăria și bacteriile fără soluții speciale)

Roborock a lansat oficial în țara noastră un nou model de aspirator cu curățate umedă-uscată din seria F25. După ce am văzut cum se descurcă Roborock F25 ACE Combo, a venit rândul unui nou model, unul care atrage în primul rând prin puterea de curățare a aburului. Pe lângă această caracteristică ce ține capul de…

Apple Watch Series 12 – care sunt noutățile pentru ceasul ce îți monitorizează conversațiile (procesor S11, microfoane pentru Audio Intelligence, ritm cardiac măsurat la 5 secunde și variația pulsului calculată de 24 de ori mai frecvent)

Apple Watch Series 12 sosește în două variante ca dimensiune: 42m și 46mm. Ambele modele + Apple Watch Ultra 4 integrează procesorul Apple S11, iar senzorii optici și elecrici pentru măsurarea ritmului cardiac au fost îmbunătățiți.

Cum să alegi o încuietoare inteligentă potrivită pentru ușa ta – 7 lucruri de care trebuie să ții neapărat cont

Am testat și am vorbit despre o multitudine de încuietori inteligente în ultimii 3 ani și cred că este momentul să vin cu câteva explicații despre ce trebuie să ții cont dacă te hotărăști să schimbi vechiul butuc cu unul smart.