Samsung Galaxy Tab A11 Plus sau ce specificații include o tabletă ieftină cu Android în 2025?

Tablete
/
/
12 nov. 25
/

Samsung a lansat Galaxy Tab A11 Plus, o tabletă cu performanță echilibrată, cel puțin așa afirmă compania sud-coreană în comunicat.

Sosește în două variante de culoare denuite Gray și Silver. Sunt opțiuni pe partea de RAM și stocare – 6 GB RAM și 128 GB stocare sau 8 GB RAM și 256 GB stocare, iar stocarea la nevoie este extinsă cu ajutorul slotului pentru microSD ce antamează cardurile de până la 2 TB.

🔺Cele două variante de culoare pentru Samsung Galaxy Tab A11 Plus: Gray și Silver

Display-ul de 10.95 inci afișează rezoluție de 1920 x 1200 pixeli, iar rata de refresh atinge 90Hz. Un punct forte mi se pare a fi pe sunet – 4 difuzoare cu certificare Dolby Atmos. Și să vezi și să nu crezi, tableta are jack de 3.5 mm pentru căști cu fir. Camera frontală are senzor de 5 Megapixeli, iar bateria de 7040 mAh se încarcă cu Super Fast Charge la…, 25W (este haios să-i spună așa, câtă vreme avem dispozitive ce se încarcă și la 120W…).

Este disponibilă pe site-ul Samsung România. Aș fi vrut să vă spun prețurile, dar tableta este doar listată pentru moment, fără a avea preț afișat și nici în comunicat nu au spus nimic. Mai avem câteva zile de așteptat.

Am preluat alte date de pe site-ul Samsung:

🔺4 difuzoare cu Dolby Atmos pentru sunet de cât mai bună calitate
  • Samsung Galaxy Tab A11 Plus cântărește 482 gr. și autonomia la redare video ar fi de până la 15 ore;
  • procesorul este de tip octa-core cu 4 x 2.5 GHz și 4 x 2 GHz (nu se specifică clar ce model de procesor a fost implementat);
  • dimensiunile sale sunt de 257.1 x 168.7 x 6.99 mm la un display de 10.9 inci, iar panelul este de tip…, TFT;
  • camera principală are 8 Megapixeli;
  • conectivitate de date în 5G / 4G etc;
  • suportă Wi-Fi a/b/g/n/ac pe 2.4 GHz și 5 GHz, bluetooth 5.3 și USB Type-C 2.0, localizare prin GPS, GLONASS, Beidou, GALILEO și QZSS;
  • numărul minim de încărcări pentru bateria de 7040 mAh este de 1200 (aici nu știu neapărat ce s-a dorit a transmite prin număr minim…);
  • rulează Android, dar nu se specifică varianta de software preinstalat. Se afirmă că suportul software se întinde până în…, 2032.

La sfârșit de comunicat se precizează categoriile vizate: studenți, profesioniști sau creatori de conținut. Cred că Samsung ar putea să spună la fel și pentru tableta sa din segment premium.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Dezamăgire din nou la Samsung, mult aşteptatul procesor Exynos 2700 pe 2nm are rezultate sub aşteptări şi este prea scump (sunt şanse mari să se renunţe la el pe seria Samsung Galaxy S27)

Într-un articol din aprilie vă spuneam de ce nu renunţă Samsung la dezvoltarea procesorului premium Exynos, deşi ani la rând acesta s-a dovedit problematic.

Smart TV Samsung Micro RGB 65R95H – review (Aproape OLED la calități, dar fără riscurile asociate unui panou cu diode organice)

Am luat deja un prim contact cu seria de televizoare Micro RGB de la Samsung și v-am adus câteva prime impresii despre acesta, precum și despre întreaga gamă pregătită de gigantul sud-coreean pentru anul în curs. Acum am ocazia de a prezenta pe larg cel mai performant model de televizor Samsung Micro RGB, mai precis…

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.