OnePlus pregăteşte lansarea unui nou smartphone interesant, un upper mid-range ce va întoarce câteva priviri (cel puţin la nivel de specificaţii).
Acest device se va numi OnePlus Ace 6T şi va fi prezentat oficial în China pe 3 decembrie (adică în foarte scurt timp). Telefonul are un design destul de plăcut, însă cu siguranţă nu la acest capitol va epata.
Este sigur că OnePlus Ace 6T va veni echipat cu o baterie de 8300 mAh, una care se va încărca rapid pe fir la 100W. Reprezentanţii companiei au transmis că terminalul va putea duce cel puţin 7 ore de jocuri fără întrerupere şi tot va mai avea câteva ore de energie pentru funcţii de bază.

Nici restul specificaţiilor nu se prezintă rău, OnePlus Ace 6T urmând a dispune de ecran AMOLED de 6.83 inci cu rezoluţie de 2800 x 1272 pixeli şi rată de refresh de până la 165Hz, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 5, până la 16 GB RAM, până la 1 TB stocare, cameră foto duală cu senzor wide de 50 Megapixeli cu OIS şi unul ultrawide de 8 Megapixeli şi cameră frontală de 16 Megapixeli.
Eu zic că sunt şanse să vedem acest OnePlus Ace 6T şi în Europa la începutul anului viitor, cu menţiunea că ar putea avea o baterie mai mică.

Sursa: gsmarena.com