OnePlus 15R va fi echipat cu o baterie de 7400 mAh, cel mai mare acumulator utilizat la nivel global pe un smartphone OnePlus (va ajunge pe canal oficial şi în România)

Smartphones
/
/
5 dec. 25
/

OnePlus 15R este un smartphone upper mid-range ce se va lansa la nivel global pe data de 17 decembrie. Şi cum mai sunt doar câteva zile până la evenimentul de prezentare, producătorul chinez a dat startul campaniei de teasing.

Până acum ştim că OnePlus 15R va dispune de:

  • display AMOLED cu rezoluţie 1.5K, rată de refresh de până la 165Hz, luminozitate maximă în peak de 1800 nits şi certificare TÜV Rheinland Intelligent Eye Care 5.0;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 5;
  • baterie de 7400 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 80W (OnePlus spune deja că după 4 ani de utilizare zilnică, acumulatorul tot va mai avea cel puţin 80% din capacitatea iniţială);
  • înregistrare video 4K cu 120 fps.

Dacă aceste specificaţii vă sunt cunoscute, aveţi dreptate. OnePlus 15R nu este decât un simplu OnePlus Ace 6T (proaspăt lansat în China) cu modificări la nivel de baterie (capacitate mai mică şi viteză de încărcare mai redusă) şi posibil ceva diferenţe la nivel foto. În rest este acelaşi telefon.

Şi da, OnePlus 15R va ajunge pe canal oficial şi în România şi tot din 17 decembrie (nicio zi în plus raportat la lansarea globală).

Sursa: fonearena.com

Categorii: OnePlus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OnePlus Nord 6 – detalii oficiale pentru smartphone-ul mid-range cu baterie de 9000 mAh ce va ajunge şi în România

OnePlus a lansat oficial un nou smartphone mid-range, unul care continuă o serie de succes şi de la care se aşteaptă volume bune spre foarte bune, mai ales că producătorul chinez pare a intra într-un oarecare con de umbră din acest punct de vedere.

OnePlus Nord 6 – primele informaţii despre device

OnePlus Nord 5 este un smartphone lansat în vara anului trecut, acesta fiind disponibil în România chiar în primul val de după prezentarea oficială.

OnePlus 15T se anunţă un flagship compact cu autonomie mult peste medie (ecran de 6.32 inci şi baterie de 7500 mAh)

OnePlus va lansa zilele acestea un nou smartphone în China, unul care are şanse destul de mari să fie comercializat şi la nivel global. Vorbim de OnePlus 15T, unul dintre cele mai puternice telefoane inteligente compacte din 2026.