Preţurile smartphone-urilor vor creşte rapid, forţate de explozia costurilor cu memoria (a ajuns până la 30 – 40% din costul total de producţie al unui telefon)

Smartphones
/
/
13 feb. 26
/

Producătorii de telefoane inteligente sunt puternic afectaţi de creşterile de preţ ale anumitor componente, în special cele din categoria memorie (RAM şi spaţiu de stocare).

Sub o presiune uriaşă din partea celor care investesc sume ameţitoare în industria AI, producătorii de memorii au alocat mare parte din producţie către acest sector, astfel că celelalte ramuri rămân cu o ofertă limitată şi mai scumpă.

Cei de la TrendForce susţin că pentru o configuraţie clasică 8 GB RAM + 256 GB stocare, preţurile contractuale estimate pentru primul trimestru din 2026 au crescut cu aproape 200% comparativ cu acelaşi trimestru din 2025. Dacă în urmă cu un an, costul cu memoria reprezenta undeva la 10 – 15% din costul total de producţie al unui telefon inteligent, astăzi, acesta a ajuns până la 30 – 40%.

Se aşteaptă astfel o creştere rapidă de preţuri pentru toată piaţa de telefoane inteligente, cu menţiunea că, în funcţie de producători şi segment, acestea vor varia destul de mult (se estimează că numele mari din industrie vor răspunde mai bine acestor provocări, în timp ce producătorii ce îşi generează volume din modele ieftine şi foarte ieftine, vor fi extrem de vulnerabili şi vor creşte preţurile în consecinţă).

TrendForce estimează că în tot acest context producţia totală de smartphone-uri se va reduce în 2026 cu aproximativ 15% vs 2025.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

RugOne Xever 8 este primul telefon inteligent din lume căruia îi poţi schimba bateria, dar el să rămână funcţional în tot acest timp

RugOne este un producător chinez mai puţin cunoscut (fostul UleFone), el fiind specializat în fabricarea de smartphone-uri foarte rezistente, aşa numitele modele rugged.

CEO-ul Nothing susţine că memoria RAM şi stocarea reprezintă acum mai bine de 50% din costul de producţie al unui smartphone

Nu mai este o surpriză pentru nimeni că inteligenţa artificială a acaparat mai toată producţia de semiconductori, iar producătorii de telefoane inteligente trec efectiv printr-un adevarat tsunami al preţurilor pentru diverse componente hardware.

Trump Mobile vinde americanilor o clonă de smartphone chinezesc prezentată ca fiind „proudly american”

În iunie 2025, Trump Organization anunţa lansarea oficială a operatorului telecom Trump Mobile (operator MVNO) şi tot atunci era lansat cu mare fast smartphone-ul Trump T1 Phone, prezentat ca fiind „conceput şi construit în SUA”.