Apple pregăteşte o surpriză europenilor, astfel că începând cu seria iPhone 18, toate smartphone-urile vor veni eSIM only

Smartphones
/
/
16 feb. 26
/

Apple vrea să implementeze o nouă standardizare în industrie, astfel că în perioada următoare va încerca să devină primul producător de telefoane inteligente din lume doar cu modele eSIM.

Mărul muşcat comercializează în prezent iPhone-uri eSIM only în 12 ţări, printre care Statele Unite ale Americii, Japonia sau Arabia Saudită. Gigantul american intenţionează să extindă această practică, astfel că viitoarea serie iPhone 18 ar urma să devină eSIM only şi în Europa.

Decizia nu este un simplu moft, ci chiar o necesitate tehnică. Prin eliminarea spaţiului alocat SIM-ului fizic, Apple câştigă mai mult loc la interior pentru alte dotări (spre exemplu, ar putea implementa o baterie mai mare).

Foarte probabil această strategie va ajunge curând la nivel global, mai ales că există un precedent: iPhone Air este disponibil în toată lumea doar în versiune eSIM.

Cât despre seria iPhone 18, pare din ce în ce mai sigură modificarea calendarului de lansare astfel:

  • toamna lui 2026 – iPhone 18 Pro, 18 Pro Max şi iPhone Fold (modelul pliabil);
  • primăvara lui 2027 – iPhone 18e, iPhone 18 şi iPhone Air 2.

Cum vi se pare decizia Apple de a lansa în Europa doar smartphone-uri cu eSIM?

Sursa: techmaniacs.gr

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

Cât costă iPhone Duo la precomandă prin eMAG?

S-au deschis precomenzile pentru primul pliabil al companiei americane. iPhone Duo a aterizat în oferta eMAG, iar toate detaliile sunt în rândurile următoare.

Apple TV 4K (2026) – performanţă de top, inteligenţă artificială din belşug şi preţ de smartphone

Apple a prezentat oficial noua generație Apple TV 4K (2026), aducând upgrade-uri substanțiale pe partea de procesare, integrare smart home și inteligență artificială. Cu toate acestea, dincolo de procesorul A19 rapid și noile funcții Siri AI, atenția tuturor a fost atrasă de preţul extrem de ridicat.