DIGI merge înainte, iar vânzarea către gigantul spaniol Telefónica nu este o opţiune

Retelistica
/
/
8 mart. 26
/

În toamna anului trecut a apărut o informaţie pe surse extrem de interesantă, una care spunea că spaniolii de la Telefónica vor să se extindă în Europa şi se gândesc să cumpere DIGI pentru 3.8 miliarde de euro (în acest preţ erau incluse datoriile de peste 1.8 miliarde de euro şi o primă de 20% faţă de capitalizarea de piaţă).

Sigur că fără foc, nu iese fum, astfel că există o probabilitate ca între cele două mari companii să fi existat ceva discuţii, unele care s-au împotmolit chiar înainte de a începe la modul serios.

DIGI a organizat săptămâna aceasta DIGI Capital Markets Day 2026, un eveniment în cadrul căruia compania a oferit investitorilor, experților și analiștilor pieței de capital o perspectivă amplă asupra dinamicii operațiunilor, priorităților strategice pentru următorii ani și poziționării grupului pe toate piețele în care își desfășoară activitatea.

Mai multe detalii puteţi găsi aici.

În cadrul acestui eveniment s-au evidenţiat două mari idei: DIGI Spania va fi listată la Bursa din Madrid în acest an (sau cel puţin se va încerca), iar DIGI nu este de vânzare.

CEO-ul companiei, Serghei Bulgac, a confirmat foarte clar că „nu există niciun motiv pentru a vinde”, astfel că în acest moment iese din ecuaţie orice posibilitate legată de o eventuală vânzare către gigantul spaniol Telefónica.

DIGI este un operator cu o strategie corectă, generatoare de venituri solide, iar 2026 se anunţă un an de mare succes atât pe piaţa din România, cât şi pe cea din Spania.

Sursa: profit.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cine mai înţelege raportările celor de la Vodafone? Operatorul roşu a pierdut în jumătate de an 1,4 milioane de clienţi pe telefonie mobilă

Într-un articol anterior vă spuneam că în baza celor mai noi informaţii oficiale aferente primului semestru din 2026, Orange rămâne cel mai mare operator telecom din România la nivel de unităţi generatoare de venituri. Chiar şi aşa subiectul rămâne controversat, fiecare operator având un alt sistem de raportare.

DIGI lansează patru noi posturi de televiziune Digi Sport pop-up în aplicaţia DIGI TV pentru smartphone-uri, tablete şi televizoare

Începând cu data de 14 august 2026, cei de la DIGI au lansat în aplicaţia DIGI TV pentru smartphone-uri, tablete şi televizoare, patru noi posturi de televiziune Digi Sport pop-up.

Şi totuşi, Orange România este cel mai mare operator telecom din România la jumătatea anului 2026, depăşind Digi Mobil la nivel de unităţi generatoare de venituri

Într-un articol de acum câteva ore v-am spus că Digi Mobil a ajuns la peste 8,4 milioane de unităţi generatoare de venituri la jumătatea anului 2026 şi tot în acel articol am explicat ce înseamnă acest concept.