Preţurile la plăcile de bază vor creşte cu 10%

/
/
5 feb. 12
/

Intenţionezi să îţi cumperi un telefon, tabletă, laptop sau calculator? Îţi recomand să faci acest lucru până la sfârşitul lunii martie a acestui an, deoarece dupa aceasta dată preţurile la plăcile de bază vor creşte cu peste 10%. Producătorii de hardware justifică această decizie prin creşterea preţurilor la cupru şi a salariilor muncitorilor din fabricile din China. Cuprul este principalul responsabil de această veste proastă, tona din acest metal scumpindu-se în ultima lună cu aproximativ 600 $ (ajungând astfel la 8400 $), sau cel puţin asta vor producătorii să ne facă să credem.

Aceasta va fi cea de-a treia scumpire a plăcilor de bază în numai un an, după ce preţurile au crescut cu 5-10% în prima parte a a anului trecut şi cu încă 3-8% în aprilie 2011. Practic, plăcile de bază se vor scumpi în medie cu 18-28% într-un interval de numai un an.

Probabil că în România preţurile vor creşte cu mai mult de 10%, deoarece comercianţii de la noi obişnuiesc să îşi sporească şi profitul în urma unor astfel de creşteri. Acest lucru s-a mai întâmplat şi anul trecut la creşterea preţurilor la HDD-uri, când deşi la nivel internaţional preţurile HDD-urilor au crescut cu 10-30%, la noi acestea s-au dublat.

Surse: arenait.net şi giz.ro

 

Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: cupru, HDD, Placa de baza
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Angajaţi şi foşti angajaţi OpenAI şi Anthropic încep să ne avertizeze că în 10 ani inteligenţa artificială poate ajunge chiar să distrugă omenirea

Nu ştiu ce se întâmplă, dar creşte numărul celor care prevăd un viitor sumbru în ceea ce priveşte raportul dintre omenire şi evoluţia inteligenţei artificiale.

Philips România a fost amendată de Consiliul Concurenţei cu aproximativ 1 milion de euro, deoarece un angajat şi-a dezinstalat WhatsApp-ul de pe telefonul de muncă chiar în timpul inspecţiei

Luna trecută vă spuneam că Philips România şi alţi 10 parteneri sunt investigaţi de Consiliul Concurenţei pentru posibile practici anticoncurenţiale.

TOP 10: Oferte eMAG din 9.09.26 (cameră de supraveghere cu funcție de sonerie, POCO F9 Ultra cu reducere de 800 lei, televizor LG cu panel QNED Mini LED și rată de refresh la 144Hz – model 2026)

Am făcut o selecție de produse din oferta eMAG, iar printre cele 10 dispozitive se află și un laptop de gaming MSI Katana cu placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5070 și 8 GB GDDR7 (unul dintre cele mai ieftine notebook-uri de gaming cu această placă grafică - în acest moment).