Nissan Juke electric apare în primele imagini oficiale şi se prezintă cel puţin ciudăţel

gAuto
/
/
14 apr. 26
/

Nissan a publicat oficial primele imagini cu viitoarea generaţie Nissan Juke, acesta urmând a deveni exclusiv electric din 2027.

Iată cum se prezintă:

Noua generație pur electrică aduce, cu siguranță, cel mai radical design de până acum (personal mi se pare puţin cam ciudăţel). Toate elementele caroseriei au muchii ascuțite și nu există aproape niciun element rotunjit.

Farurile sunt separate pe două niveluri pentru luminile de zi LED vizibile imediat sub capotă și pentru luminile principale hexagonale integrate în bara de protecție. Mai multe suprafețe, precum capota, plafonul, partea din spate și protecțiile aripilor sunt vopsite într-un negru contrastant față de restul caroseriei.

Viitorul Nissan Juke va avea la bază arhitectura CMF-EV, cea existentă şi pe Nissan Leaf şi Ariya.

Cât despre Nissan Juke, acesta a fost lansat prima dată în martie 2010, la Salonul Auto de la Geneva. Modelul nu are la activ decât două generaţii, 2010 – 2019 şi 2019 – prezent, iar a treia generaţia, cea pentru care au fost publicate acum primele imagini, va fi lansată oficial în primăvara anului viitor.

Nissan Juke s-a vândut până acum în peste 1.5 milioane de exemplare în Europa.

Sursa: automarket.ro

Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…

Un producător chinez cu prezenţă oficială şi în România a dezvăluit sistemul care încarcă o maşină electrică de la 10% la 70% în 4 minute şi 30 de secunde

Dacă ți s-a părut vreodată că a aștepta 20 sau 30 de minute la o stație de încărcare rapidă este un inconvenient minor, industria auto din China tocmai se pregătește să facă această problemă o amintire a trecutului.

Presa locală susţine că e scandal intern la Ford Otosan Craiova (piese furate, angajaţi concediaţi şi verificări făcute cu detectivi particulari)

S-ar părea că este ceva scandal intern la Ford Otosan Craiova sau cel puţin asta susţine presa locală.