Copiii frumoşi ai României (ţara noastră a ocupat primele patru locuri la Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge 2026 de la Houston)

Diverse
/
/
4 mai 26
/

În perioada 29 aprilie – 2 mai a avut loc Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge 2026, eveniment organizat în Houston, Statele Unite ale Americii.

La acest concurs au participat 336 de echipe din 81 de ţări, iar ţara noastră a fost reprezentată cu mândrie de 8 echipe. Deşi toate echipele merită felicitate pentru curaj, determinare şi ambiţie, 4 dintre acestea ne-au făcut cu adevărat un weekend special:

  • locul 4 a fost ocupat de echipa AiCitezens de la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza din Focşani;
  • locul 3 a fost ocupat de echipa Quantum Robotics de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti;
  • locul 2 a fost ocupat de echipa Heart of Robots de la Colegiul Naţional Bogdan Petriceicu Haşdeu din Buzău;
  • locul 1 a fost ocupat de echipa Velocity de la Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu-Murgoci din Brăila.

Nu pot să vă spun cât de mândru sunt de aceşti tineri deosebiţi, iar echipa de pe primul loc îmi dă şi mai multe motive de fericire deoarece:

  • Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu-Murgoci este şi liceul pe care eu l-am urmat în perioada 2005 – 2009;
  • băiatul unuia dintre colegii mei de muncă a făcut parte din echipa câştigătoare, iar ce a fost în sufletul colegului meu, este greu de explicat în cuvinte.

Cele 8 echipe care au reprezentat România la Houston s-au calificat în urma etapei naționale First Tech Challenge România, organizată de Asociația Nație Prin Educație, desfășurată în perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București. Finala națională a reunit 96 dintre cele mai bune echipe de liceeni din țară, selectate în urma etapelor regionale organizate între 31 ianuarie și 1 martie 2026 în București, Ploiești, Hunedoara, Piatra Neamț, Bistrița, Craiova și Alba Iulia.

Tema ediției de anul acesta a fost „DECODE” şi a provocat echipele să proiecteze și să programeze roboți capabili să colecteze și să poziționeze „artefacte” în zone de punctaj, respectând tipare prestabilite. Inspirat din procesul de descifrare a civilizațiilor antice, jocul recreează un șantier de cercetare în care echipele trebuie să „decodeze” informații prin plasarea corectă a elementelor de joc. Tema pune accent pe controlul tehnic al robotului, pe decizii tactice în timp real și pe colaborarea dintre membri echipei, într-un format care testează atât competențele de inginerie, cât și capacitatea de lucru în echipă.

Felicitări tuturor !!!

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

eMAG şi Dedeman simplifică tranzacţiile şi integrează plata instant prin RoPay (totul este gratuit)

Clienţii eMAG şi Dedeman pot alege începând de săptămâna aceasta RoPay la finalizarea comenzilor şi pot autoriza plata direct din aplicația de mobile banking a băncii lor, într-un flux digital simplu și sigur.

De ce cred că noul acţionar majoritar al grupului Vodafone ar putea relansa activitatea din România (o concurenţă mai agresivă pentru Orange şi Digi Mobil nu ar strica)

Probabil aţi citit în ultimele ore că grupul britanic Vodafone are un nou acţionar majoritar, un om de afaceri francez ce a cumpărat 16,21% din capital pentru aproape 6 miliarde de dolari (5,95 miliarde de dolari mai exact). Vorbim despre Xavier Niel, fondatorul şi acţionarul principal al grupului de telecomunicaţii Iliad.

TOP 10: Oferte eMAG din 11.07.26 (aparat de aer condiționat LG Artcool cu filtru Allergy, espressor Nespresso De’Longhi Vertuo Up Pearl White cu Wi-Fi și bluetooth, Huawei Watch 5 cu Curve Pay etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG ce au parte de feedback bun din partea celor ce le-au achiziționat de-a lungul timpului, printre ele se află și o pereche de căști wireless Anker cu multă tehnologie la pachet, o tabletă pe format mare de la Samsung, dar și un robot de aspirare Rowenta cu funcție…