Primul smartphone Sony din 2026 va fi lansat oficial pe 13 mai (avem însă o veste tristă pentru români)

Smartphones
/
/
9 mai 26
/

Sony este un nume care nu mai contează deloc pe piaţa telefoanelor inteligente, însă chiar şi aşa, anual, mai lansează unu, maxim două modele şi acestea mai mult din mândria japoneză consacrată.

Primul device pe 2026 urmează a fi anunţat oficial pe 13 mai, începând cu ora 05:00, ora României, într-un mic eveniment organizat în Japonia. Vorbim despre modelul Sony Xperia 1 VIII, un flagship ce va aduce în sfârşit o schimbare la nivel estetic.

Pe baza informaţiilor existente până în acest moment, Sony va organiza puţin diferit senzorii foto pe noul device, aceştia urmând a fi integraţi într-un modul pătrăţos. Din păcate zona frontală va rămâne la fel, astfel că nu dispar acele margini generoase nici în 2026.

La nivel de specificaţii hardware, pentru Sony Xperia 1 VIII ne aşteptăm la:

  • ecran OLED de 6.5 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh la 120Hz;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen Elite Gen 5 de tip octa-core;
  • cameră foto triplă cu 3 senzori x 48 Megapixeli fiecare (wide de 24 mm, ultrawide de 16 mm şi telephoto de 70 mm);
  • jack audio de 3.5 mm;
  • baterie cu autonomie de 2 zile în condiţii normale de utilizare.

Din păcate Sony Xperia 1 VIII nu va ajunge pe canal oficial în ţara noastră, filiala Sony din România renunţând în a mai comercializa telefoane inteligente. Dacă intraţi pe pagina sony.ro/smartphones veţi vedea că acolo nu mai există activitate de niciun fel.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max – procesor cu 18% mai performant, cu 30% mai eficient energetic față de generația precedentă și un preț estimativ

iPhone 18 Pro este așteptat a fi lansat în septembrie 2026, iar mai multe detalii despre procesorul său au apărut pe site-urile tech internaționale.

Bursa zvonurilor: Samsung Galaxy S26 FE și specificațiile sale înainte de lansare

Samsung se pregătește să lanseze un smartphone nou. Samsung Galaxy S26 FE a ajuns deja pe site-urile tech internaționale la categoria bursa zvonurilor, iar o colecție de specificații am listat în materialul de față.

Xiaomi REDMI 17 sau cât costă un telefon mobil cu baterie de 7500 mAh și diagonală a ecranului de 6.9 inci și un minus, o singură opțiune pentru memoria RAM: 4 GB

Seria Xiaomi REDMI 17 ajunge în țara noastră, iar toate detaliile le aveți în rândurile următoare. Seria REDMI are un rol imporant pentru Xiaomi și asta pentru că sunt telefoane mobile din segmentele entry ce sunt vândute în cantități considerabile, lună de lună.