Piaţa de comunicaţii electronice din România are un singur lider la final de 2025, iar acesta se numeşte DIGI (cotele de piaţă pur şi simplu distrug concurenţa)

Retelistica
/
/
22 iun. 26
/

ANCOM publică de 2 ori pe an situaţia pieţei de comunicaţii electronice din România: prima raportare o face la jumătatea anului şi a doua raportare la final de an. În urmă cu doar câteva ore a fost publicată de către ANCOM situaţia aferentă la final de 2025.

La modul general, piaţa este într-un echilibru, însă unul nu foarte stabil. Spun asta pentru că deşi numărul de abonaţi a crescut, veniturile au scăzut, iar asta înseamnă în continuare o luptă a preţurilor (aspect care pe de o parte ne avantajează, că avem preţuri mici, dar pe de altă parte ne dezavantajează, deoarece cu venituri în scădere sunt reduse investiţiile în dezvoltare şi infrastructură).

Iată cum se prezintă lucrurile la nivel de ramură:

Internet fix;

  • peste 7 milioane de conexiuni de internet fix (+3%), cu o creștere în mediul rural de 6%, iar în mediul urban de doar 1%;
  • 4 din 10 conexiuni sunt Gigabit (+14%), în principal pe fondul creșterii celor cu fibră optică până în locuință/sediu (FTTH) la 5,7 milioane (+7%);
  • traficul mediu lunar a ajuns la 102 GB per locuitor (+15%);
  • primii 3 furnizori, în funcție de numărul de conexiuni: Digi 74%, Orange 15% și Vodafone 10%.

Internet mobil;

  • 22,3 milioane de conexiuni active, dintre care 19,5 milioane au utilizat 4G şi/sau 5G;
  • rețelele 4G susţin în continuare traficul de internet mobil, reprezentând 91% din total;
  • conexiunile 5G au crescut în 2025 cu 45%, depăşind 5 milioane;
  • traficul mediu lunar a fost de 14,7 GB per locuitor (+16%), adică 0,5 GB/zi;
  • Digi și Orange deţin fiecare aproximativ 35% din numărul de conexiuni active, urmați de Vodafone (21%).

Telefonie mobilă

  • numărul cartelelor SIM rămâne constant (22,8 milioane), avansul abonamentelor (+5%) compensând scăderea cartelelor preplătite active (-13%);
  • traficul de voce a accelerat ritmul de scădere anuală (-5%), ajungând la 55 de miliarde de minute, adică, în medie, 242 de minute lunar per locuitor;
  • în funcție de numărul cartelelor active, primii doi operatori sunt Digi și Orange, fiecare având o cotă de piață de aproximativ 34%, urmați de Vodafone (24%).

Televiziune

  • numărul abonaților la servicii de retransmisie TV se menține la valoarea de peste 7,8 milioane;
  • continuă migrarea susținută a abonaților de la serviciile prin satelit şi IPTV (-170 mii) către cele prin cablu (+170 mii);
  • după numărul total de abonați, Digi deţine 77% din piață, urmat de Orange cu 13% și Vodafone cu 8%.

Aşa cum am menţionat şi în titlu, observaţi că piaţa de comunicaţii electronice din România are un singur lider, iar acesta se numeşte DIGI. Operatorul român îşi distruge concurenţa pe internet fix şi televiziune (pe televiziune se aproprie de o cotă şocantă de 80% din total piaţă), iar pe telefonie mobilă a egalat Orange atât la numărul de conexiuni active pe internet mobile, cât şi în ceea ce priveşte numărul cartelelor active.

Deşi DIGI stă extraordinar ca şi cotă de piaţă, există un mare paradox. Compania NU generează cele mai mari venituri şi este depăşită de Orange la acest capitol.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

România are al 7-lea cel mai ieftin internet fix din lume şi cel mai ieftin din Uniunea Europeană în 2026

România este o ţară în care serviciul de internet fix are un cost foarte accesibil, iar asta o ştim de foarte mult timp. Recent a apărut o analiză actualizată la 2026, iar situaţia se prezintă mai bine decât m-aş fi gândit.

La pachetul Orange Premiere (internet fix + televiziune), operatorul portocaliu oferă gratuit routerul Giga Box Wi-Fi 7 (iată ce ştim despre acesta)

V-am spus recent că Orange şi-a actualizat pachetele de internet fix şi televiziune (Orange Extra, Supreme şi Premiere), iar printre noutăţile regăsite, am descoperit că la pachetul Orange Premiere se oferă gratuit routerul Giga Box Wi-Fi 7.

Orange lansează portarea directă din aplicaţie, cu activare instantanee, o premieră în România pentru un operator telecom

Procesul de portare s-a simplificat foarte mult în ultima perioadă, însă Orange trece la următorul nivel şi anunţă portarea directă din aplicaţie, cu activare instantanee.