Premieră istorică, o firmă de avocatură AI a câştigat primul său proces

Software
/
/
22 iun. 26
/

Garfield Law (cunoscută însă mai mult drept Garfield AI) este prima firmă de avocatură din lume nativă AI şi reglementată oficial. Fondată de Philip Young (un avocat din Londra) şi de Daniel Long (un fizician specializat în mecanica cuantică), compania funcţionează ca o firmă de avocatură digitală specializată în recuperarea creanţelor si gestionarea litigiilor de valoare redusă (de obicei sume sub 10.000 de lire sterline).

Garfield AI preia sarcinile complexe pe care în mod normal le-ar face un avocat şi redactează somaţiile de plată, pregăteşte dosarul de judecată, ghidează clientul pas cu pas în tot procesul şi angajează avocaţi umani pentru pledoarie.

Aşa cum am spus şi la începutul acestui articol, Garfield AI are autorizaţie oficială de funcţionare din partea Solicitors Regulation Authority (SRA), organizaţia de reglementare a avocaţilor din Marea Britanie.

Prima firmă de avocatură din lume nativă AI a scris recent istoria, aceasta câştigând primul său proces la Tribunalul de Comitat din Wandsworth. Cazul a vizat-o pe Tamires Camal Taquidir, un freelancer ce a încercat să recupereze 7000 de lire sterline de la o companie din domeniul ospitalităţii.

Garfield AI a făcut practic toată treaba de back office a unui avocat, ba chiar a şi demontat o cerere reconvenţională a părţii părâte. Pledoaria în instanţă a fost făcută însă de un avocat uman.

Tamires Camal Taquidir a reuşit să câştige în instanţă cele 7000 de lire sterline solicitate, totul pentru un cost de doar 400 de lire sterline (atât a plătit pentru munca depusă de Garfield AI).

Sursa: computerweekly.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile și tablete HONOR ce va primi update la MagicOS 11 bazat pe Android 17 – calendarul de update oferit oficial

HONOR a oferit calendarul de update la MagicOS 11 ce a fost dezvoltat pe Android 17, iar lista de telefoane mobile și tablete o descoperiți în rândurile următoare.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Ce nu-ți spune nimeni despre alegerea primelor jocuri ca începător

Alegerea primului joc poate părea mai importantă decât este în realitate. Un începător învață comenzile, își găsește un ritm confortabil și decide cât timp poate aloca jocului. Ofertele recente ale platformelor indică un tipar de acces ușor de observat: bibliotecile cu selecții limitate, versiunile de probă și achizițiile clar definite coexistă acum cu magazinul digital…