Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Smartphones
/
/
16 iul. 26
/

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.

Conform unei postări pe pagina community.oneplus.com, oficialii companiei au transmis că strategia de dezvoltare s-a schimbat, iar OnePlus a decis să nu mai lanseze produse noi pe piaţa europeană. Acestea fiind spuse, avem confirmarea oficială că OnePlus iese din România.

Dacă aveţi deja un device OnePlus nu trebuie să vă impacientaţi. Aceeaşi oficiali au promis şi că „deși nu vom mai lansa produse noi în Europa, angajamentul nostru față de voi rămâne neschimbat. Cu sprijinul OPPO, dispozitivele OnePlus existente vor continua să primească actualizări de software programate și patch-uri de securitate în perioadele de asistență stabilite inițial pentru fiecare model de dispozitiv.”

Aceeaşi poveste şi pe partea de garanţie: „Canalele noastre de asistență pentru clienți vor rămâne deschise și receptive în conformitate cu obligațiile noastre standard de garanție și asistență. Drepturile dumneavoastră legale în temeiul legilor naționale aplicabile privind protecția consumatorilor rămân pe deplin în vigoare și nu sunt afectate de acest anunț.”

O altă informare importantă ce trebuie menţionată este că toate smartphone-urile şi tabletele OnePlus eligibile pentru actualizarea la Android 17 nu vor mai primi OxygenOS, ci vor trece direct la interfaţa ColorOS 17 a celor de la Oppo.

Acum la final, pentru a fi puţin nostalgic, eu personal am fost ani buni client OnePlus. Am plecat la drum cu OnePlus 3T (aici găsiţi review-ul meu pentru acest smartphone), am continuat apoi cu OnePlus 7 Pro (aici găsiţi review-ul şi pentru acest model) şi am încheiat apoteotic cu OnePlus 9 Pro (aici găsiţi un articol în care mă plângeam de un update software). Practic în perioada 2017 – 2025 am folosit ca smartphone personal doar modele OnePlus.

Adio, vechi prieten!

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

TCL extinde gama de monitoare în Europa și lansează primul său monitor flagship OLED+

TCL își extinde gama de monitoare în Europa prin lansarea unei noi serii de modele. Gama include primul monitor flagship OLED+ al TCL, alături de modele QD-Mini LED, dezvoltate pentru a răspunde cerințelor clienților. TCL a dezvoltat tehnologia din spatele ecranului în mod susținut, de la ingineria de panouri de ultimă generație a CSOT, până…