Nu știu dacă îmi aduc aminte corect, dar din câte știu mașina de față este primul model din China pentru care scriu un review complet. A durat ceva până să ajung în acest moment, mai ales că de câteva luni bune vorbim despre o varietate atât de mare de producători auto chinezi care au intrat oficial în România încât aș spune că trebuie să faci eforturi spre a nu testa și astfel de modele 🙂.
OMODA / JAECOO sunt prezenți în țara noastră din toamna lui 2025. De atunci și până acum mi se pare că s-au mișcat într-un ritm foarte bun, devin din ce în ce mai vizibili, iar asta este valabil inclusiv prin mașinile pe care le vedem prin trafic. Vânzările sunt în creștere susținută, iar din ce am descoperit eu după ce am testat OMODA 7 SHS-P înțeleg pe deplin de ce tot mai mulți clienți se îndreaptă către această marcă.
Specificații OMODA 7 SHS-P (2026)
| Specificații Automobil | OMODA 7 SHS-P (2026) |
|---|---|
| Motor | Ansamblu Plug-In Hybrid (PHEV) compus din: - Motor termic T-GDi pe benzină, 4 cilindri în linie, 1499 cmc, putere maximă 140 CP - Motor electric cu putere de 150 kW / 204 CP - Baterie LFP cu capacitatea de 18.4 kWh (350V) Total sistem PHEV - 274 CP / 365 Nm |
| Transmisie | Cutie de viteze automată DHT cu o singură treaptă, tracțiune față |
| Emisii combinate de CO2 (WLTP) | 53 g/km |
| Consum mediu (WLTP) | 2.3 l/100 km (benzină) 21.5 kWh/100 km (electric) |
| Performanțe | 180 km/h viteza maximă 8.4 sec. accelerația de la 0 la 100 km/h |
| Capacitate portbagaj | 401 l |
| Dimensiuni (Lxlxh) | 4.660 × 1.875 × 1.670 mm |
| Greutate | 1870 kg |
Design exterior și interior

Fiindcă frumusețea este în ochii privitorului, toate aprecierile pe care le voi face în ceea ce privește designul pot fi considerate pur subiective. Din partea mea, OMODA 7 SHS-P (2026) este o apariție, chiar dacă nu are neapărat ceva de-a dreptul ieșit din comun. Mi se pare că există un echilibru bine studiat între elemente ușor extravagante, precum grila ce iese la iveală parcă din restul caroseriei, și cele ce pot fi considerate clasice.
La modul general, ca linii și cum se prezintă în special în partea frontală și zona 3/4 spate, cu precădere la ultimul rând de geamuri laterale, aș spune că OMODA 7 SHS-P a preluat puțin din aspectul unui Lexus RX din generația trecută și cea actuală. Nu mi se pare că este ceva copiat, doar că aceasta este impresia mea. Pe de altă parte, consider că OMODA 7 SHS-P are un design suficient de original, atrage privirile, iese în evidență. În special prin culoare exterioară argintiu selenar, cum avea exemplarul de test, întoarce multe priviri în trafic. Asta pentru că nu vorbim despre un gri convențional, ci despre unul care poate reflecta lumina în nuanțe de bleu și chiar violet, în funcție de momentul zilei și de unghiul la care ajung pe caroserie razele soarelui.












Proporțiile sunt corecte, roțile cu diametrul de 20 de inch se potrivesc de minune cu aspectul ușor agresiv pe alocuri, iar raportul dintre suprafața de tablă și cea vitrată este clar în favoarea materialului incasabil. Un detaliu interesant l-am găsit la protecțiile din plastic de la baza mașinii (peste aripi și la praguri) care vin cu un model cu linii pe diagonală. Mi se pare o alegere bună în sensul că eventualele zgârieturi care ar putea apărea în timp nu vor fi atât de vizibile.
La interior, OMODA 7 SHS-P (2026) propune un layout modern, perfect ancorat în trendurile actuale. Ecran central (și nu numai) de mari dimensiuni pentru sistemul de infotainment, foarte puține butoane fizice, ecran și pentru panoul de bord și câteva elemente care mai rup din monotonie. Chiar dacă la prima vedere ar părea ușor banal, interiorul iese din această zonă mai ales prin combinația de materiale. De la spumă moale, la piele ecologică clasică sau cu aspect alcantara cu anumite cusături sau modele și până la plastic de bună calitate, întreg habitaclul lasă senzația de premium.










Însă nu este doar o senzație. Calitatea tuturor materialelor, chiar și a plasticului din zonele inferioare, te duce cu gândul la o mașină cu pretenții, una realmente premium. La fel și pentru calitatea de fabricație, nimic nu este finisat altfel decât excelent, iar asamblarea este foarte solidă.
Ca spațiu, aș spune că este mai mult decât ai putea crede odată ce parcurgi lista cu specificații ale mașinii, mă refer la dimensiunile exterioare. Atât pe locurile față, cât și în spate este loc pe orice direcție, chiar și cu imens plafon panoramic care de obicei mai răpește ceva din spațiul la cap.




Scaunele față sunt foarte bine configurate, extrem de comode, dar și cu un bun suport lateral. Reglajele electrice pe șase direcții pentru șofer și pasager le dau acestora posibilitatea de a-și găsi poziția ideală indiferent de conformație, iar încălzirea, ventilația și masajul se asigură că le este bine inclusiv la drumurile lungi de iarnă ori vară.
Bancheta este și ea la fel de bine configurată, cu șezut lung și spătar înclinat optim, cu mult spațiu la genunchi, chiar foarte mult, și suficient pe înălțime și lățime. Podeaua perfect plană permite trecerea facilă dintr-o parte în cealaltă și îi lasă loc bun la picioare inclusiv pasagerului din centru.
Portbagajul este singurul care ar fi meritat un volum mai mare, mai ales că OMODA 7 SHS-P (2026) este o excelentă mașină de familie și pentru drumurile lungi. Cei 401 litri nu sunt demni de clasa unde concurează acest model, fiind mai degrabă din zona unui hatchback de segment C.



Sub podea mai este un spațiu de depozitare, dar nu unul prea generos, potrivit doar pentru cablurile de încărcare și alte nimicuri.
Motor și cutie de viteze

La capitolul propulsie, OMODA 7 SHS-P (2026) se prezintă la raport cu un sistem întâlnit la extrem de multe alte modele din China. Ansamblul prezentat drept unul PHEV este pentru mine mai degrabă unul de tip range extender (REEV – Range Extender Electric Vehicle / EREV – Extended Range Electric Vehicle) și spun asta fiindcă în mare parte din timp motorul termic acționează ca un generator de energie electrică decât ca principal agregat care pune roțile în mișcare.
Astfel, OMODA 7 SHS-P (2026) rulează complet electric atât timp cât în baterie este minim 25% energie, pentru ca mai jos de atât să se treacă automat în modul de rulare HEV (Hybrid). Dar nici atunci motorul termic pe benzină nu este cuplat direct la puntea față, ci încarcă bateria, din care motorul electric continuă să-și tragă energia necesară deplasării.
Doar când apeși cu forță accelerația sau când treci de 100 – 110 km/h motorul termic este cuplat la roți. Asta se face prin decuplarea ambreiajului care îl ține până atunci la lucru doar ca generator.
În cea mai mare parte a timpului ai senzația că conduci un vehicul pur electric, iar asta pe bună dreptate. Zgomot minim spre deloc de la grupul motopropulsor, valabil chiar și atunci când motorul pe benzină este în funcțiune. În majoritatea timpului nici că-l auzi, iar de vibrații aproape că nu poate fi vorba nicicând. Totuși, în sarcină ridicată motorul termic își face auzit „glasul” și, chiar dacă nu este neapărat deranjant, nici nu sună cel mai plăcut, ceva cam „rugos” dacă mă pot exprima așa. Uneori inclusiv pe loc sună cam ciudat, când este nevoie să încarce bateria epuizată se aude cam tare, deși în mers normal acest comportament se schimbă complet și nu deranjează mai deloc.
Cutia de viteze este una automată, dar fără trepte de viteză. Asta fiindcă motorul electric este cel care se descurcă mai mereu cu tracțiunea, iar atunci când cel termic este conectat la roți o face la un raport fix de demultiplicare, deci din nou fără trepte diferite. Deci niciun fel de șocuri sau zgomote de la transmisie, ceea ce contribuie, din nou, la senzația că OMODA 7 SHS-P (2026) este de fapt un EV cu acte în regulă.
Ținută de drum, performanțe și consum

OMODA 7 SHS-P (2026) este un SUV destul de greu, având undeva la 1.9 tone la gol. Așa că inginerii au setat trenul de rulare către confort și aproape deloc spre dinamică. Suspensia preia suficient de elegant mai toate tipurile de denivelări, mai puțin pe cele scurte și pronunțate, unde articulațiile nu lucrează la fel de rafinat ca în cazul celorlalte (medii și lungi). Oricum, OMODA 7 SHS-P (2026) se dovedește o mașină extrem de confortabilă, dar căreia îi lipsește parcă fix acel reglaj fin care să o transforme într-un cruiser perfect.
În curbele luate cu avânt mai mare decât ar fi cazul, OMODA 7 SHS-P (2026) nu se sperie dacă o așezi corect de la bun început, dar nici nu-ți oferă o senzație de control deplin. Dacă bruschezi volanul, cu schimbări rapide de direcție, mașina începe să aibă emoții și la fel i se întâmplă și șoferului, fiindcă acesta nu are parte de predictibilitate. Volanul se mișcă prea ușor inclusiv pe modul Sport de rulare și nu-i transmite nimic șoferului despre ce fac roțile față. Dacă înțelegi cum trebuie condusă OMODA 7 SHS-P (2026), atunci vei fi răsplătit cu un comportament rutier confortabil și relaxant, asta dacă suprafața de rulare nu este plină de gropi pronunțate.
În materie de performanțe, greutatea destul de mare a mașinii penalizează atât accelerația de pe loc, cât și reprizele. Cu 274 CP și 365 Nm de partea sa te-ai putea aștepta la ceva mai mult „zvâc”, însă, pe de altă parte, faptul că te bazezi cel mai mult pe motorul electric te recompensează cu un răspuns instant la apăsarea accelerației. Din nou spun că odată ce înțelegi cum preferă OMODA 7 SHS-P (2026) să fie condusă vei avea parte de o experiență de condus mai mult decât satisfăcătoare.
Viteza maximă limitată electronic la 180 km/h mi se pare mai mult decât suficientă pentru un astfel de SUV. Este limitată electronic tocmai pentru că nu există rapoarte variate de demultiplicare, așa că atât motorul electric, cât și termic își ating către 180 km/h turațiile maxime de funcționare, cel mai probabil.
În materie de consum, OMODA 7 SHS-P (2026) m-a impresionat. Nu trebuie să ne luăm după cei 2.3 l/100 km anunțați în fișa tehnică, acel consum fiind stabilit după metodologia de testare WLTP, care ia în calcul puțin peste 100 km rulați, iar asta cu bateria complet încărcată la plecare.
Din testele mele, autonomia pur electrică cu 100% în baterie, la un mers absolut normal, este undeva la 55 – 60 km, din nou departe de cei 90 km promiși de producător. Dacă mergi foarte economic aș spune că poți atinge și acea distanță, dar la un condus absolut normal 60 de km reprezintă mai degrabă realitatea. Asta pentru că bateria nu este consumată complet înainte ca motorul termic să-și ia în serios rolul de generator. Odată ce ai atins circa 25% capacitate a bateriei, OMODA 7 SHS-P (2026) trece automat în modul HEV, deci se transformă dintr-un EV într-un HEV.
În astfel de scenariu, motorul termic încarcă bateria în sarcină mică și medie, deci mașina este propulsată în continuare de motorul electric. Dacă treci de 100 – 110 km/h sau când apeși tare acccelerația (asta este valabil și când ai în baterie mai mult de 25%) motorul termic este cuplat și el la roți spre a fi pusă la asfalt întreaga capabilitate a sistemului PHEV.
Pe de altă parte, atunci când rulezi constant la viteze normale de oraș și extraurbane, deci până în 100 km/h, motorul termic reușește să pună în baterie mai mult decât consumă motorul electric, deci din timp în timp motorul pe benzină este din nou oprit complet. Astfel, de la un consum de benzină instant afișat în bord ca fiind în media de 6.4 – 8.6 litri, consumul real pe distanțe mai mari poate fi și de numai 4.4 – 4.6 l/100 km.

Un consum mediu combinat pe distanțe lungi, cu parcurs extraurban și de autostradă, este undeva în jurul valorii de 6.4 – 6.8 l/100 km, din nou mai mult decât decent pentru un SUV cu greutatea la gol de aproape 1.9 tone. În oraș, după epuizarea bateriei, cu un mers anticipativ, adică să pui des sistemul de regenerare la lucru, te poți alege cu un consum și mai mic de 4 l/100 km.

Tehnologie și siguranță

Un capitol unde mare parte dintre mașinile din China se prezintă extrem de bine, iar OMODA 7 SHS-P (2026) nu face deloc excepție. Disponibilă în doar două variante de echipare și fără posibilitatea de a adăuga diferite opționale, aparte de vopseaua exterioară, OMODA 7 SHS-P (2026) aduce din standard cam tot ce ai nevoie și poate chiar mai mult de atât.
Astfel se face că ai deja din echiparea Exclusive dotări precum jante din aliaj pe 20 de inch, faruri full LED cu fază lungă adaptivă, semnalizatoare dinamice, geamuri acustice, hayon acționat electric de la distanță, trapă panoramică, acces și pornire fără cheie, tapițerie din piele ecologică, iluminare ambientală multicoloră, scaune față reglabile electric pe 6 direcții, cu funcție de memorie pentru cel al șoferului inclusiv pentru oglinzile exterioare, scaune față încălzite și ventilate, volan încălzit, climatizare automată pe două zone cu filtru de particule N95, panou de bord cu ecran de 8.88 inch, Head-Up Display, sistem de infotainment cu ecran tactil de 15.6 inch ce poate glisa stânga / dreapta, Apple CarPlay și Android Auto wireless, control vocal, conexiune internet, sistem de sunet Sony cu 8 difuzoare (sună cel puțin decent, dar nimic neapărat spectaculos), încărcare wireless telefon cu 50W și multe altele.
Alegerea versiunii de echipare Exclusive Plus adaugă celei de bază masaj pentru scaunele față și parcare asistată de la distanță. Din păcate, am omis să testez această funcție și îmi pare rău pentru asta, chiar eram curios cum se descurcă OMODA 7 SHS-P (2026) în a parca autonom…
Aș vrea să spun că ecranul masiv al sistemului de infotainment se poate deplasa electric, la o simplă glisare cu mâna pe ecran în direcția dorită, din zona centrală către partea dreaptă, ajungând în fața pasagerului față.


Sincer, nu știu care ar fi neapărat rostul unei asemenea dotări afară de faptul că șoferul își poate dori să nu fie cumva atras de ceea ce este pe acel display și să rămână concentrat strict pe șofat.
În ceea ce privește interfața sistemului de infotainment de pe OMODA 7 SHS-P (2026), pot spune că și aceasta este cumva tipică mașinilor din China cu care am mai luat contact. Ai la dispoziție o sumedenie de opțiuni și funcții, poți personaliza în detaliu fel de fel de setări, iar totul rulează impecabil. Puterea de procesare și optimizarea software sunt foarte sus, nu am întâlnit lag sau ceva agățări, iar asta este cu atât mai mult de apreciat cu cât, așa cum am spus, sunt o mulțime de meniuri și funcții avansate.
Interfața sistemului de infotainment de pe OMODA 7 SHS-P (2026):




































Dacă trecem la partea de siguranță, din nou OMODA 7 SHS-P (2026) impresionează. Totul este prins din standard, deci nu sunt diferențe între cele două echipări (poate doar dacă includem aici asistența la parcare de la distanță, pe care însă eu o consider mai degrabă o dotare de confort). Avem nu mai puțin de 8 airbaguri (2 frontale, 2 laterale față, 2 cortină față și spate, 1 pentru genunchii șoferului și 1 central față, între cei doi pasageri), cameră panoramică la 540 grade, senzori parcare față și spate, sisteme de asistență la coborâre și plecare din pantă (HDC , HAC), monitorizare unghi mort, avertizare la deschiderea ușilor, avertizare coliziune spate, asistență trafic spate (RCTA , RCTB), cruise control adaptiv, asistență inteligentă pentru limita de viteză, avertizare coliziune frontală, frânare automată de urgență, asistență pentru trafic aglomerat, asistență integrată la rulare (cruise assist), indicator de atenție șofer, sistem de monitorizare a șoferului, adaptarea vitezei în curbe și frânare multi-coliziune.
Preț
OMODA 7 SHS-P (2026) – de la 37.990 EUR cu TVA pentru varianta Exclusive și 39.490 EUR cu TVA pentru versiunea Exclusive Plus (prețuri valabile la data publicării acestui review, după aplicarea unor discounturi).
- design reușit, atât la exterior, cât și la interior;
- calitate înaltă de fabricație, peste aștepări, mai ales la prețul dat;
- spațiu vast pentru pasageri, confort ridicat garantat de scaunele față și bancheta spate;
- sistem PHEV de propulsie eficient și cu resurse cel puțin corecte pentru un astfel de SUV;
- tren de rulare și grup motopropulsor care oferă mult confort;
- foarte multe dotări, nu lipsește mai nimic din ce ți-ai putea dori;
- nivel tehnologic avansat;
- preț corect.
- volumul portbagajului este mult sub media segmentului și nu aș spune că îndeplinește cerințele unui SUV de familie;
- chiar dacă în marea majoritate a timpului motorul termic nu prea își face auzită prezența, există și momente în care sună cam tare și mai puțin rafinat;
- suspensia oferă mult confort, dar penalizează aproape orice fel de rulare dinamică;
- unele dintre sistemele de avertizare sunt prea intruzive, să zicem, alertele vin cam devreme și în unele situații nu aveau de ce să intervină deloc.
OMODA 7 SHS-P (2026) este o mașină care nu prea are cum să te lase indiferent. Încă de la designul exterior și ambianța interioară, de la calitatea de fabricație, la eficiența sistemului de propulsie și modul de rulare și până la dotările extrem de generoase, acest model mi se pare că oferă cu mult mai multe decât ai putea aștepta de la prețurile afișate, cele cu promoție. La aproape 40.000 Euro în echiparea full să ai la dispoziție un sistem PHEV cu baterie de 18 kWh, cu 274 CP și 365 Nm și cu aproape tot ce-ți poți dori ca dotări de confort, siguranță și asistență, la care se adaugă o garanție de 10 ani sau 1.000.000 km pentru motorul termic și cel electric și garanție totală de 8 ani sau 160.000 km pentru vehicul... Mie mi se pare o ofertă nu avantajoasă, dar practic de nerefuzat dacă ești în căutarea unui SUV de acest fel.






































