TCL a fost mereu genul de companie care plusează masiv pe raportul preț/specificații, iar la ediția din acest an a târgului IFA ne demonstrează că vrea o felie și mai mare din piața monitoarelor. Producătorul a adus la Berlin o serie de ecrane gândite să acopere cam toate nevoile, de la productivitate și până la gaming competitiv la cel mai înalt nivel.
Șeful de marketing TCL Europe, Stefan Streit, a punctat foarte bine ideea de bază a noii generații: utilizatorii moderni nu ar trebui să fie nevoiți să facă un compromis între designul elegant pentru birou, calitatea vizuală pentru filme și viteza necesară în jocuri.
Să o luăm treptat și să vedem care sunt vedetele lansate de TCL:
1. TCL 32X3A OLED+ (și noua versiune de 27 de inchi)
Acesta este clar vârful de gamă. Este un monitor care se adresează celor care ziua editează sau lucrează cu documente, iar seara intră în jocuri competitive sau se uită la un film.
- Panoul este un OLED+ ce promite un negru absolut.
- Folosește o structură numită Matrix-Pure Pixel, care reduce acele reflexii și nuanțe nedorite din jurul textelor mici, o problemă clasică pe unele ecrane de acest tip.
- Punctul de atracție principal este însă rata de refresh în mod dual: îl poți ține în 4K UHD la 240 Hz pentru jocuri single-player detaliate, dar poți comuta pe Full HD la o rată de refresh impresionantă de 480 Hz când ai nevoie de timp de reacție instant în shootere.
- Timpul de răspuns GtG este de doar 0,03 ms.
- Pe partea de design, vorbim despre o grosime de doar 6,4 mm și margini aproape invizibile (design-ul Stargate), care i-au adus deja premiile iF Design și Red Dot Design.
- Sistemul audio este reglat împreună cu specialiștii de la Bang & Olufsen.
- TCL a anunțat la IFA și o versiune de 27 de inchi pentru acest model.
2. TCL 27C2A QD-Mini LED
Dacă preferați tehnologia Mini LED, acest model de 27 de inchi promite specificații excelente pentru consum multimedia și jocuri.
- Folosește un panou QD-Mini LED cu nu mai puțin de 1.196 de zone de control precis al luminii (local dimming).
- Luminozitatea maximă este uriașă, ajungând la 1.200 de niți, combinată cu redarea culorilor prin tehnologia QLED.
- Și aici regăsim funcția de mod dual: 4K UHD la 160 Hz pentru detalii maxime sau Full HD la 320 Hz pentru un ritm mai alert.
- Vine cu un timp de răspuns GtG de 1 ms și beneficiază de tehnologia TCL Motion Clarity (Tmoc), care sincronizează iluminarea de fundal cu timpul de răspuns pentru a păstra imaginile clare în mișcare.
- Pentru cei care doresc un ecran ultrawide sau mai mare, seria include și modelul 34C2A, de 34 de inchi.
3. TCL 27P2A Pro Mini LED
Ultimul, dar nu cel din urmă, este un model dedicat mai degrabă jucătorilor competitivi.
- Avem de-a face cu un panou QHD de 27 de inchi care urcă până la o rată de refresh de 320 Hz.
- Timpul de răspuns este de 1 ms GtG, asistat de aceeași tehnologie Tmoc pentru claritate.
- Iluminarea este tot Mini LED, dar limitată la 180 de zone controlate individual.
- Luminozitatea maximă atinge 800 de niți, suficient pentru a scoate în evidență exploziile sau efectele speciale din jocuri.
- Acoperă spectrul de culoare sRGB în proporție de 99% și dispune de reglaj DC al luminozității (fără pâlpâire) plus reducerea hardware a luminii albastre.
- Standul este ergonomic, permițând reglaje pe înălțime și rotire.
- TCL a mai adăugat în gamă și o variantă ceva mai mică, de 25 de inchi (25P2A PRO), pentru jucătorii care vor să reducă solicitarea ochilor și să cuprindă tot ecranul dintr-o privire.
Ca un detaliu interesant pe partea de marketing și implicare în comunitate, TCL a devenit partener oficial pentru televizoare și monitoare al viitorului joc de acțiune și aventură Tides of Annihilation, dezvoltat de Eclipse Glow Games, care se va lansa în acest an.
Cum vi se par noile monitoare de la TCL? Mie mi se pare că implementarea modului dual (4K / FHD la refresh rate diferit) devine noul standard în industrie, ceea ce nu poate decât să ne bucure.


