O Tesla Model S a devenit prima maşină electrică din lume ce a depăşit bariera a 3.000.000 de kilometri (iată cum arată povestea ei)

gAuto
/
/
30 sept. 26
/

Într-o perioadă în care scepticii încă se întreabă cât rezistă bateria unui automobil electric pe termen lung, un german a demonstrat că viitorul mobilității electrice este deja aici și este destul de durabil.

Luni, 30 septembrie 2026, lumea auto a fost martora unui record mondial absolut, Hansjörg von Gemmingen-Hornberg a depășit pragul de 3.000.000 de kilometri la volanul mașinii sale Tesla Model S P85.

Hansjörg von Gemmingen-Hornberg a cumpărat această Tesla Model S P85 (fabricată în 2013) la mâna a doua, în anul 2014, când mașina avea la bord doar 30.000 km. De atunci, conducerea acestei mașini a devenit o adevărată misiune personală.

Cu o rutină impresionantă, parcurgând frecvent peste 1.000 – 1.200 km pe zi, germanul a demonstrat că un automobil electric poate fi supus unor regimuri extrem de intense fără a ceda structural.

Ce schimbări a primit până acum această Tesla Model S P85?

Maşina a avut probleme grave la început cu motorul electric, astfel că proprietarul a schimbat de 13 ori motorul până pe la 1.800.000 kilometri. După a primit un motor cu piese modificate de service-ul croat EV Clinic şi de atunci îl foloseşte pe acesta (actualul motor are deja peste 1.200.000 kilometri).

Bateria a fost schimbată de 3 ori, iar actualul acumulator a fost schimbat în urmă cu 1.242.000 kilometri. Hansjörg von Gemmingen-Hornberg atribuie longevitatea pachetului de baterii unui stil riguros de încărcare și exploatare: încarcă la staţii de curent alternativ AC de până în 22 kW şi opreşte încărcarea pe la 80 – 85%, evită să lase bateria descărcată mai jos de 10%, iar viteza pe autostradă nu depăşeşte 100 – 100 km/h.

Via: piataauto.md

Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După Dacia Striker în Turcia şi Dacia Spring în Slovenia, un viitor model Dacia ar putea ajunge cu producţia în China

Pentru românul din noi, numele Dacia te duce automat la un anumit tip de mândrie locală, la istoria de pe platforma de la Mioveni și la acea promisiune simplă, dar clară: mobilitate accesibilă pentru omul de rând. Dacia a fost mereu colacul de salvare al familiei care își dorea o mașină nouă, fără să facă…

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…

Un producător chinez cu prezenţă oficială şi în România a dezvăluit sistemul care încarcă o maşină electrică de la 10% la 70% în 4 minute şi 30 de secunde

Dacă ți s-a părut vreodată că a aștepta 20 sau 30 de minute la o stație de încărcare rapidă este un inconvenient minor, industria auto din China tocmai se pregătește să facă această problemă o amintire a trecutului.