Bursa zvonurilor: Lansarea iPad Mini cu display OLED ar avea loc până la sfârșit de octombrie

Tablete
/
/
12 oct. 26
/

Apple se pregătește pentru o lună octombrie destul de aglomerată – un eveniment urmează a avea loc în cursul zilei de mâine, iar altul ar fi pregătit pentru a 2-a parte a lunii.

Mâine vom descoperi mai multe informații despre Apple HomeView – o boxă smart cu ecran de 6 inci, Apple A18 în rol de procesor (regăsit și în iPhone 16, iPhone 16 Plus și iPhone 16e). Vor lansa și HomePod mini în versiune actualizată cu procesor S10 (preluat de pe ceasurile Series 10, Series 11, Watch SE3 și Watch Ultra 3).

Se pregătește și noul Apple TV cu procesor Apple A19, telecomandă regândită, dar și cu difuzor integrat.

Toate detaliile le vom descoperi din cursul zilei de mâine.

La bursa zvonurilor se discută despre un eveniment pregătit pentru a 2-a parte a lui octombrie, eveniment ce va fi dedicat iPad Mini cu display OLED, dar și Mac-urilor.

Ultima dată a avut loc o lansare de iPad Mini prin 2024 și venea ca un refresh la un model anunțat în 2021. Noul iPad Mini va fi primul cu ecran OLED. Totuși, pentru 2027 ar fi pregătit un iPad Mini cu panel IPS, o variantă mai ieftină. Așa au procedat și în trecut.

În 2027 sunt așteptate și noile iPad-uri Pro, dar și update-uri la MacBook Air și Neo, iPhone 18 și iPhone 18e.

Alte detalii vehiculate pentru iPad Mini cu ecran OLED:

  • rată de refresh la…, 60Hz;
  • procesor Apple A20 Pro;
  • camera frontală de a fost relocată din portrait în landscape (cumva logic dacă stai să te gândești);
  • difuzoarele au fost regândite și ar trebui să ofere un sunet mai bun;
  • certificare de rezistență în ce privește contactul cu apa și praful;
  • preț de pornire de 799 dolari;

Prețul este mare, mai ales dacă te gândești că ecranul deși este OLED are rată de refresh la 60Hz.

Folosiți iPad Mini? Mai este loc în piață pentru tabletele pe format mai mic? iPad Mini se pregătește de a 8-a generație.

Informațiile publicate sub tag-ul bursa zvonurilor NU sunt confirmate oficial și trebuiesc tratate cu o mare doză de scepticism până la confirmare.

Sursa: GSMarena.com
Categorii: Apple, Tablete
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Piața de PC-uri și laptopuri în T3 2026 – cădere de 20% față de T3 2025 (Lenovo, HP și Dell ocupă primele 3 poziții)

IDC a venit cu mai multe informații legate de piața de PC-uri și laptopuri în intervalul 1 iulie - 30 septembrie 2026. Mai multe detalii descoperiți în rândurile următoare.

Pe fondul unei cereri scăzute, Apple cere furnizorilor să reducă producţia de componente pentru iPhone 18 Pro şi 18 Pro Max

Piața smartphone-urilor premium traversează un moment destul de dificil. Conform ultimelor rapoarte, gigantul american Apple a solicitat furnizorilor săi reducerea comenzilor de componente pentru iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max cu 15% până la 20% pentru luna octombrie.

Cum poți primi o reducere de -700 de lei la noua tabletă Huawei MatePad Pro 12”?

Huawei tocmai a anunțat lansarea unei noi tablete falgship, fiind vorba despre versiunea cu ecran de 12 inch a modelului testat de noi la mijlocul verii 2026, care vine cu display mai generos, de 13.2 inch. Mai toate celelalte specificații sunt însă la fel, ceea ce nu este deloc ceva rău.