iPhone 18 Pro review – când ce era deja foarte bun devine și mai bun

Gadget
/
/
28 oct. 26
/

Nu sunt utilizator al produselor din ecosistemul Apple, dar asta nu pentru că nu le recunosc valoarea, ci pentru că pur și simplu este chestiune de gusturi. Am folosit pentru circa 10 – 11 luni prin 2021 – 2022 un iPhone 11 și pot să spun că am fost extrem de mulțumit de experiență, însă m-am întors către Android fiindcă îmi place să am de unde alege, ca să fiu sincer.

Nu este vorba doar despre zona de tehnologie, ci în general apreciez când un produs sau un serviciu îmi lasă o plajă largă de personalizare, să-mi configurez în detaliu orice mic aspect care ține de experiența de utilizare. În fine, mi-ar trebui mult prea multe paragrafe ca să explic ce și cum m-a făcut să revin la Android și să rămân deocamdată în această barcă.

Ideea era să vă fac să înțelegeți că nu am o problemă câtuși de mică cu Apple la modul general sau cu iPhone, în particular, fiindcă acesta este vedeta de azi. Nici nu se mai poate pune problema de prețuri, fiindcă mai toate flagship-urile cu adevărat capabile din lumea Android sunt în imediata apropiere a unui iPhone Pro sau Pro Max. Însă iPhone nu rulează același sistem de operare ca mii de alte modele, cum este în lumea Android, așa că aici putem spune că avem un cost care trebuie acoperit.

Gata, cred că introducerea este mai lungă decât ar fi fost cazul, ce avem de făcut mai departe este să ne concentrăm pe Apple iPhone 18 Pro.

Specificații Apple iPhone 18 Pro

Smartphone

Date tehnice
Apple iPhone 18 Pro
Data de lansare9 septembrie 2026
ConstrucțieStructură de rezistență din aluminiu și protecție Ceramic Shield 2 pe ecran, Ceramic Shield pe spate
EcranLTPO Super Retina XDR OLED de 6.3 inch, rezoluție 2622 x 1206 pixeli, 460 ppi, aspect 19.5:9, rată maximă de refresh 120Hz, luminozitate în peak de 3000 nits, strat anti-reflexie
ProcesorApple A20 Pro pe 2nm, hexa-core cu Hexa-core 2 x 4.93 GHz + 4 x 2.64 GHz
Memorie12 GB RAM și 256 GB / 512 GB / 1 TB / 2 TB spațiu de stocare
GPUApple GPU 7-core
Sistem de operareiOS 27
ConectivitateDual SIM 5G (nanoSIM + eSIM + eSIM, maxim 2 active simultan), Wi-Fi a/b/g/n/ac/6e/7, tri-band (2.4, 5 și 6 GHz), suport UWB, Face ID, NFC, Bluetooth 6.0, localizare prin GPS, GLONASS, GALILEO, BDS, QZSS și NavIC, mesaje și funcția Find My prin satelit, USB Type-C 3.2
Camere foto și videoCamere spate:

- 48 Megapixeli Wide (24mm), senzor de 1/1.28 inch, 1.22µm, f/1.5 - 4.0, dual pixel PDAF, sensor-shift OIS de generație a 2-a

- 48 Megapixeli Telephoto cu lentilă persiscop (100mm, zoom optic 4X), senzor de 1/2.55 inch, 0.7µm, f/2.8, PDAF, 3D Sensor-shift OIS

- 48 Megapixeli Ultrawide (13mm, 120˚), senzor de 1/2.55 inch, 0.7µm, f/2.2, PDAF cu funcție Macro

- senzor TOF 3D LiDAR pentru analiza adâncimii de câmp

Filmează 4K cu până la 120 fps

Cameră frontală de 18 Megapixeli (Ultrawide 20mm), multi-aspect, f/1.9, PDAF

Filmează 4K cu până la 60 fps
Alte informațiiAutentificare prin Face ID cu senzor SL 3D sub ecran, sunet stereo, buton configurabil, buton capacitiv cu recunoaștere de gesturi pentru funcțiile camerelor, certificare IP68 (rezistență la imersie în apă cu adâncimea de până la 6 metri pentru maxim 30 de minute)
Baterie și Încărcare4056 mAh

Încărcare PD3.2 prin cablu cu maxim 60W
Încărcare wireless prin Qi2 la maxim 25W
Greutate211 grame
Dimensiuni150 x 71.9 x 8.8 mm

Review video

Pachet, design și construcție

Apple iPhone 18 Pro - review
🔺Burgundy este culoarea reprezentativă a seriei 18 Pro, iar în realitate este elegantă și mai sobră decât mă așteptam din imagini.

Am primit unitatea de test în cutia de retail sigilată. Înăuntru, avem telefonul, cablu USB-C la USB-C subțire și îmbrăcat în țesătură, agrafă pentru acces la slotul SIM și un teanc de hârtiuțe cu formă ovală, cu fel de fel de informații scrise în multiple limbi.

Aparte de telefon, Apple mi-a trimis și o husă într-o culoare aprinsă de mov, precum și un Crossbody Strap, în aceeași culoare Burgundy precum este și iPhone-ul de față.

Dacă tot am amintit de nuanța Burgundy, cea vedetă a actualei serii aș aprecia eu, pot spune că este cea mai elegantă variantă în care poți avea noul iPhone 18 Pro. În realitate, este o nuanță mai închisă decât mă așteptam atunci când am văzut primele poze.

Ca design, nu ar fi mai nimic de adăugat, fiindcă aproape tot ce putea fi spus s-a spus odată cu lansarea iPhone 17 Pro. Noua generație preia neschimbată carcasa, ceva cu adevărat de necrezut, în sensul că orice carcasă sau accesoriu pentru iPhone 17 Pro se potrivește la fix și cu noul model.

Singurul element schimbat este Dynamic Island, care a scăzut în lățime, fiindcă senzorul pentru Face ID a fost mutat sub ecran, undeva aproape de colțul din stânga sus al display-ului. Pentru a putea fi complet funcțional, în dreptul acestui senzor IR pixelii ecranului au un aranjament mai rar, însă nu am observat nicio deficiență din această cauză pe afișaj.

Apple iPhone 18 Pro - review

Ce pot spune că-mi place cel mai tare la Apple iPhone 18 Pro este cum îl simți în mână. Este același sentiment pe care l-am trăit și când am luat contact cu iPhone 17 Pro, însă asta nu înseamnă că la noua generație nu trebuie să precizez asta. Da, iPhone 18 Pro este cam greu, dar nu la modul general, fiindcă mai toate flagship-urile sunt actualmente la peste 200 grame, ci pare greu tocmai raportat la dimensiunile extrem de compacte. Însă nu pot spune că asta m-a deranjat cu ceva, dar trebuie menționat.

La nivel de calitate de fabricație, absolut nimic de reproșat. Pur și simplu Apple iPhone 18 Pro mustește a premium, dacă mă pot exprima așa. Corpul unibody din aliaj metalic care se ridică gradual dintr-o singură bucată spre modulul cu camerele de pe spate și care se îmbină cu sticla Ceramic Shield care permite încărcarea wireless este de senzație. Totul este perfect executat, finisajele sunt ideal prelucrate, iar întreg ansamblul este extrem de solid. Certificarea IP68 foarte avansată (imersie în apă adâncă de până la 6 metri nu are oricine…) îți dă și mai multă încredere în durabilitatea unui iPhone 18 Pro. 

Ecran și sunet

Apple iPhone 18 Pro - review
🔺Setările ecranului sunt foarte reușite, totul arată excelent, indiferent de conținutul afișat.

Încep acest capitol cu ceva legat mai degrabă de design, dar care are legătură și cu ecranul, normal. Mă refer la marginile cu adevărat înguste din jurul display-ului Super Retina XDR OLED, care adaugă puncte în plus la aspectul ultra premium.

Însă ecranul în sine convinge și mai tare prin cum afișează absolut orice fel de conținut. Reglajele pe partea de culori și echilibrul pe care îl găsești la contrast sunt cumva tipice Apple, nu pot să spun că am văzut multe alte panouri care să afișeze același conținut așa cum o face cel de pe iPhone 18 Pro. Este știința și chiar semnătura Apple, să zic așa.

În plus, chiar și fără cifre uluitoare în dreptul luminozității maxime, ecranul este perfect lizibil chiar și în bătaia directă a soarelui, iar asta și datorită tratamentului anti-reflexie care a fost aplicat. Nu este ceva foarte agresiv, tot mai sunt reflexii, însă este atât cât trebuie ca să nu mai cauți alt unghi sau să mijești ochii vreodată spre a încerca să vezi mai bine pe ecran. Nu este cazul vreodată de așa ceva cu iPhone 18 Pro.

Nici nu cred că mai are rost să amintesc de faptul că ecranul Super Retina XDR OLED suportă orice fel de conținut, iar aici mă refer în special la HDR10 și Dolby Vision, două dintre cele mai importante standarde HDR.

Ce să mai, ecranul este de departe unul dintre cele mai bune din piață acum, chiar dacă a fost preluat cumva direct de pe generația anterioară. Singura deosebire notabilă este tocmai integrarea camerei IR pentru Face ID sub display, în rest nu aș spune că ecranul este altfel decât pe iPhone 17 Pro, dar asta nu este, așa cum am spus deja, ceva rău.

Setări afișaj pe iPhone 18 Pro:

Sunetul extern stereo este cum nu se poate mai potrivit pentru consum multimedia, făcând echipă grozavă cu ecranul. Nu este cel mai puternic sunet de smartphone pe care l-am auzit, dar este undeva la 70 – 75% din cele mai intense, însă este mai mult decât suficient în aproape orice situație. Dar nu volumul maxim te dă pe spate, ci calitatea. Este un sunet plin, cu bass incredibil de adânc și cald, cu medii extraordinar de clare și bine separate și cu înalte fine. Chiar și spațialitatea este largă, cumva undele sonore se împrăștie rapid și creează senzația că sunetul iese cumva din spatele mai multor grile. Ce să mai, sunet cu adevărat reușit, căruia cu greu îi poți reproșa ceva, atât timp cât realizezi mereu că vorbim despre un smartphone și, mai mult, unul foarte compact.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Apple iPhone 18 Pro - review
🔺Pasul către iOS 27 nu este decât unul scurt, cum s-ar spune, întrucât nu vorbim despre o modificare substanțială, ci doar de una de detalii.

Sigur că aici, ca de altfel la fiecare nouă lansare de iPhone din seria Pro, capul de afiș este ținut de noul procesor Apple. Chipset-ul A20 Pro este acum fabricat printr-un proces de litografiere pe 2 nm, față de 3 nm la A19 Pro, de anul trecut. Frecvența maximă ce poate fi atinsă pe două dintre cele șase nuclee se apropie de 5 GHz, deci vorbim despre o creștere de peste 15% între generații.

Și pe GPU avem un avans sensibil, acum sunt 7 nuclee față de 6 în trecut și o nouă arhitectură, iar asta ar consemna, conform Apple, un spor cu până la 40% în sarcinile 3D.

Memoria RAM este tot de 12 GB, însă la spațiul de stocare iPhone 18 Pro aduce acum o versiune cu 2 TB, în timp ce la generația trecută puteai avea maxim 1 TB. Eu am primit pentru test varianta cu 512 GB pe care o consider cea mai echilibrată când luăm în calcul prețul.

În ceea ce privește noul sistem de operare iOS 27, avem în primul rând o evoluție și nicidecum o revoluție. Chiar și așa, modificările sunt vizibile și aș începe cu finisarea, să spunem, a stilului Liquid Glass, care oferă acum un contrast sporit și o refracție mai uniformă pentru o lizibilitate crescută, alături de opțiunea de a personaliza gradul de transparență printr-un glisor dedicat.

Ceva ce însă am apreciat din prima clipă față de cum era pe iOS până acum, este controlul volumului de alarmă, care este în sfârșit separat de volumul soneriei generale.

În ceea ce privește noile funcții AI, unele nu sunt deocamdată disponibile în Europa și nici nu avem idee când vor fi acceptate… Mă refer la noua versiune Siri AI care poate purta conversații fluide, citi contextul de pe ecran și executa acțiuni complexe în aplicații, la Siri Mode în aplicația Camera și în Visual Intelligence (căutările vizuale prin intermediul camerei în timp real gestionate de Siri) și la Call Context, adică afișarea proactivă a informațiilor din istoricul de conversații.

Ce avem însă ca AI în iOS 27 de Europa sunt noi instrumente foto și multimedia. Avem Spatial Reframing (poate schimba ușor unghiul și deci perspectiva, cumva 3D), care include și funcția Extend (extindere a cadrelor, cumva dacă ai făcut o poză Wide și ai vrea să fie Ultrawide, algoritmii compun o imagine mai largă) și versiunea îmbunătățită Clean Up (șterge din cadru anumite elemente pe care le marchezi – face asta mai bine din ce am testat. 

Aș mai aminti de aplicația Safari care acum îți poate grupa automat tab-urile pe teme și subiecte de interes și există acum opțiunea de a primi notificări când o anumită pagină își schimbă conținutul. Practic, dacă vrei să știi când un produs își schimbă prețul, de exemplu.

Tot la nivel de sistem de operare, Apple spune că iOS 27 face ca lansarea aplicațiilor să fie cu până la 30% mai rapidă, dar aici nu pot spune că am remarcat asta, față de ce știam de la iPhone 17 Pro, de exemplu. Ce însă este cu adevărat cu mult, mult mai rapid, este transferul fișierelor prin AirDrop. Da, acolo o poză, de exemplu, trece instant de pe un telefon pe celălalt.

Interfața iOS 27 pe Apple iPhone 18 Pro:

La nivel de aplicații preinstalate, sunt multe, dar nu le voi trece pe toate (precum Telefon, Mesaje, Calendar, Calculator etc.), ci mă aplec doar asupra celor care sunt o idee mai speciale, să le zic. Așadar, avem Notes, Reminders, Measure (un fel de riglă / ruletă AR și nivelă care se bazează pe senzorii foto și cel LiDAR), Shortcuts, Tips, VOice Memos, Magnifier (lupă), Journal, Maps, Wallet (poți adăuga acum fel de fel de carduri de la magazine), Health, Fitness, Weather, Find My, Games, Music, Podcasts, Apple TV, News, Books, Home, Freeform (tablă albă pentru schițe, desen etc.), Image Playground, GarageBand și altele.

Performanță

🔺Rezultatele în testele ce pun presiune pe GPU sunt impresionante, chiar dacă stabilitatea în cele de stres nu este deloc satisfăcătoare.

Dacă la telefoanele cu Android îți poți face o idee despre nivelul de performanță prin comparație, la iPhone nu prea poți face comparații decât cu alte generații tot de la Apple. Asta pentru că testele de benchmark rulează peste un sistem de operare, care în acest caz este iOS, complet diferit de Android. Așa că, chiar dacă mai mult sau mai puțin relevante, iată și rezultatele din testele de benchmark prin care a trecut iPhone 18 Pro, pe care le-am așezat lângă aceleași la care l-am supus și pe iPhone 17 Pro.

Smartphone

Teste de benchmark
iPhone 18 ProiPhone 17 Pro
Geekbench 7 (v7.1.0)
CPU Single-Core
CPU Multi-Core
GPU

4027 puncte
11504 puncte
63181 puncte

3171 puncte
8934 puncte
42630 puncte
3DMark
Wild Life Unlimited
Wild Life Extreme Unlimited
Steel Nomad Light Unlimited
Solar Bay Unlimited
Solar Bay Extreme Unlimited

38430 puncte
8883 puncte
3579 puncte
18082 puncte
3182 puncte

23016 puncte
5123 puncte
2051 puncte
10857 puncte
1684 puncte

Testele de benchmark rulate pe Apple iPhone 18 Pro vs Apple iPhone 17 Pro:

Vedem din scorurile de mai sus că într-adevăr iPhone 18 Pro este cu mult mai puternic decât generația pe care o înlocuiește.

Apple susține că iPhone 18 Pro a primit un sistem de răcire cu mult mai performant decât cel de pe iPhone 17 Pro. Vorbim despre o cameră de vapori din cupru pur cu o suprafață de disipare de 4.200 mm², cu peste 35% mai mare față de generația anterioară, care este completată de un nou strat de grafit de înaltă densitate de 50 micrometri. Această arhitectură termică avansată preia căldura generată de chipset-ul A20 Pro și îl distribuie eficient pe aproape toată suprafața carcasei, dar și pe ecran. Practic, nu mai sunt puncte anume fierbinți, ci căldura din interior este disipată, distribuită pe o suprafață externă cu mult mai mare.

Fix asta am observat și eu după ce am rulat 3DMark Wild Life Extreme Stress Test atât pe iPhone 18 Pro, cât și pe iPhone 17 Pro și am făcut poze cu camera cu termoviziune. Iată mai jos cum arată aceste poze unele lângă celelalte:

Așa cum observăm din imaginile de mai sus, deși temperaturile maxime atinse pe spatele și ecranul celor două telefoane sunt similare, modul de distribuție al căldurii la exterior este complet diferit. La iPhone 18 Pro chiar este o zonă mult mai mare prin care este transferată căldura din interior către carcasă, în timp ce la iPhone 17 Pro sunt zone extrem de fierbinți, pentru ca în jurul acestora telefonul să fie din ce în ce mai rece.

În ceea ce privește rezultatele din testul de stres tocmai menționat, vedem că, deși sistemul de răcire este atât de extins și de complex pe iPhone 18 Pro, telefonul nu reușește o stabilitate mai bună decât iPhone 17 Pro.

Chiar și dacă iPhone 18 Pro are o stabilitate de 52.7% față de 61.5% la iPhone 17 Pro, scorurile în același test sunt cu mult mai mari atât pe cel mai înalt punctaj, cât și pe cel mai scăzut, deci la modul general iPhone 18 Pro iese cu mult în fața generației pe care o înlocuiește.

Conectivitate

Viteze Wi-Fi iPhone 18 Pro
🔺Pentru Wi-Fi, iPhone 18 Pro folosește cipul Apple N1, dezvoltat intern.

Nu știu câte ar fi de adăugat la acest capitol față de ceea ce am trecut în tabelul cu specificații de la începutul recenziei. Pot spune scurt că lui iPhone 18 Pro nu-i prea lipsește nimic, asta dacă nu cumva ai nevoie de un IR blaster, care să facă din telefon o telecomandă ad-hoc pentru anumite electronice din casă.

Ce merită menționat aici sunt cele două butoane suplimentare de pe iPhone 18 Pro. Nu sunt integrate pentru prima dată pe acest model, nu asta am vrut să spun, ci doar că aparte de clasicele butoane pentru reglarea volumului și cel Power (bine dispuse, unele pe o laterală a telefonului, celălalt opus), mai avem Action Button (poate fi configurat să activeze modul Silențios, să aprindă lanterna, să pornească o înregistrare audio etc.) și Camera Control.

Pe cel din urmă recunosc că l-am dezactivat, întrucât mai rău mă încurca când eram în aplicația Camera. Fără să-mi dau seama îl atingeam și făceam zoom fără să vreau, așa că am ajuns să-l dezactivez complet.

Camere foto și video

Apple iPhone 18 Pro - review
🔺Diafragma cu deschidere mecanică variabilă nu este ceva nemaivăzut pe telefoane, dar pe iPhone 18 Pro deschiderea se poate face în pași de doar 0.01 de la f/1.48 până la f/4.0, însă nu ai deocamdată un control chiar atât de avansat în niciuna dintre aplicații. Dar fizic sunt posibile reglajele atât de amănunțite, în pași de 0.01.

La nivel de camere foto-video, singura modificare stă în dreptul lentilei senzorului Wide, care a primit o diafragmă cu deschidere mecanică variabilă. Sunt patru preseturi din care poți alege sau pe care camera le alege automat: f/1.48, f/1.8, f/2.8 și f/4.0. Însă mecanismul permite modificări ale deschiderii diafragmei în pași de numai 0.01, așa cum am observat în prima zi când am folosit iPhone 18 Pro. Am instalat aplicația Blackmagic Camera și aveam fix această posibilitate în dreptul „irisului” camerei principale wide. Cumva, la numai o zi sau două această posibilitate a fost scoasă din Blackmagic Camera, iar acum există posibilitatea de reglaj manual din 0.1 în 0.1 (f/1.5, f/1.6, f/1.7 etc.). Dar diafragma poate suporta reglaje din 0.01, ceea ce mi se pare uimitor.

În fine, interfața aplicației Camera pe iPhone 18 Pro mi se pare extrem de bine pusă la punct și intuitivă. Totul este acolo unde te aștepți, nu trebuie să iei cursuri ca să folosești modurile și poți personaliza modul de captură prin adăugarea unor butoane de acces rapid pentru anumite controale: deschiderea diafragmei, dar și shutter speed, compensarea expunerii și altele. Însă nu am găsit control pe ISO, care rămâne mereu la latitudinea sistemului, deci nu poți fixa vreodată sensibilitatea senzorului.

Interfața aplicației Camera de pe Apple iPhone 18 Pro:

Mergem cu analiza la pozele de zi, care sunt extrem de echilibrate și de bună calitate, de la oricare dintre cei senzori. Nu aș spune că sunt cele mai reușite cu putință de la un flagship, dar la modul general, așa cum am spus pe fiecare cameră în parte, rezultatele sunt constante și te poți baza pe oricare dintre perspective. Pe zoom aș spune că deja la 8X nu mai este cam ce mi-ar plăcea de la un astfel de telefon de top, iar mai sus de atât am, observat că imaginea suferă din ce în ce mai rău.

Poze de zi realizate cu camerele spate de pe Apple iPhone 18 Pro (Ultrawide, Wide 1X și Zoom digital 2X tot cu camera Wide, 4X și 8X cu camera telephoto):

În lumină slabă, iPhone 18 Pro se descurcă bine din nou cu oricare dintre cei trei senzori, dar din nou pe zoom nu are rost să mergi mai sus de 4X, adică la 8X deja imaginea nu mai este cea mai curată.

Poze low-light realizate cu camerele spate de pe Apple iPhone 18 Pro (Ultrawide, Wide 1X și Zoom digital 2X tot cu camera wide, zoom 4X și 8X cu camera telephoto):

Camera Ultrawide poate focaliza de foarte aproape, așa că atunci când te apropii tare de subiect este selectat automat modul Macro și se trece pe lentila Ultrawide, fără ca perspectiva să fie însă cea extra largă. Practic se face crop în imaginea surprinsă de camera Ultrawide pentru ca imaginea să apară precum una Wide, convențională să zicem.

Poze Macro realizate cu Apple iPhone 18 Pro:

Camera frontală a fost și ea preluată de la generația anterioară, dar din nou nu este ceva rău pentru iPhone 18 Pro. Pur si simplu faptul că senzorul permite captarea de tip multi-aspect mi se pare excelent. Adică, ții telefonul în mână normal, în mod portret, dar poți capta o poză selfie în mod landscape. Plus că perspectiva este foarte largă, așa că poți avea în cadru cât mai mult din jurul tău, fără să fie nevoie de un selfie stick.

Poze realizate cu camera frontală de pe Apple iPhone 18 Pro (Ultrawide și Wide, fără și cu mod Portret activat, mod landscape etc.):

Unde iPhone 18 Pro m-a convins din prima este la filmare. Am filmat mult, foarte mult cu acest telefon și în cele mai variate condiții și niciodată iPhone 18 Pro nu m-a dezamăgit. De la stabilizarea exemplară (practic nu ai nevoie de gimbal), la claritate, culori, contrast echilibrat care permite și un interval dinamic larg, totul este la superlativ. În fapt, multe dintre scenele de tip B-Roll de la recenziile video pe care le-am publicat în ultima lună pe canalul nostru de YouTube au fost trase cu iPhone 18 Pro. M-a încântat mult și faptul că am putut controla diafragma, dar și shutter speed-ul, iar compensarea expunerii m-a ajutat din nou. Dacă aș fi avut control și pe ISO, ar fi fost ideal, dar am remarcat că telefonul își face treaba excelent și pe modul Auto ISO.

Clipul video de mai jos este unul pentru exemplificare, nimic neapărat spectaculos, dar trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun că iPhone 18 Pro este un maestru al filmării de cea mai bună calitate, cu siguranță printre cele mai bune telefoane la acest capitol din tot ce există pe piață.

Clip video 4K 2160p 60fps filmat cu Apple iPhone 18 Pro (treceri prin Ultrawide, Wide 1X și Zoom digital 2X, 4X și 8X cu camera telephoto):

Autonomie și încărcare

Autonomie iPhone 18 Pro
🔺La o utilizare normală, ce-i drept ca telefon secundar, iPhone 18 Pro mi-a adus și mai bine de două zile de autonomie, nu de puține ori am încărcat a treia zi, fără ca bateria să fi fost epuizată complet.

Încă un capitol unde iPhone 18 Pro convinge. Nu mă așteptam la așa autonomie de la o baterie de puțin peste 4000 mAh. Însă chipset-ul și software-ul care se înțeleg de minune ne arată că nu ai nevoie neapărat de o capacitate uriașă a acumulator, ci de eficiență. Într-adevăr, dacă pui serios la treabă procesorul Apple A20 Pro acesta are nevoie de porția sa serioasă de energie, așa că procentele dispar mai rapid când filmezi 4K cu 60 fps, de exemplu. Însă, la o utilizare absolut normală nu prea ai cum să consumi bateria de dimineața până seara, chiar și dacă mai faci ceva excese, cum s-ar spune (gaming mai greu sau câteva minute bune din acea filmare superbă 4K cu 60 fps). Dacă însă nu pui la treabă serios procesorul, două zile departe de priză nu reprezintă sub nicio formă ceva greu de atins.

Chiar dacă nu anunță cifre grozave pentru încărcarea prin cablu, iPhone 18 Pro se încarcă rapid, fără discuție. Am în casă un adaptor care poate livra la ieșire maxim 65W și compatibil cu standardele PD 3.0, QC 4+ și PPS, așa că iPhone 18 Pro s-a încărcat rapid în prima jumătate de oră, după care ritmul a fost din ce în ce mai lent, așa cum se observă din tabelul de mai jos.

Încărcare

Smartphone
Apple iPhone 18 Pro
5 minute1 - 18%
10 minute1 - 33%
15 minute1 - 45%
20 minute1 - 56%
25 minute1 - 64%
30 minute1 - 73%
35 minute1 - 81%
40 minute 1 - 85%
45 minute1 - 89%
50 minute1 - 92%
55 minute1 - 95%
60 minute1 - 98%
62 minute1 - 100%

Preț

Apple iPhone 18 Pro – de la 7.700 lei pe eMAG, pentru versiunea cu 256 GB spațiu stocare. Pentru 512 GB prețul ajunge la 9.000 de lei, dacă ai nevoie de 1TB memorie internă trebuie să plătești 11.700 de lei, iar varianta cu cel mai mare spațiu de stocare, adică 2 TB, costă 15.700 lei (prețuri valabile la data publicării acestui review).

Apple iPhone 18 Pro
4.4 / 5 Gadget Score
Pro
  • design compact, construcție premium extrem de solidă;
  • ecran superb;
  • sunet extern de foarte bună calitate și la un volum maxim mult peste medie;
  • performanță cu adevărat înaltă, ansamblu hardware de top;
  • rezultate foto pe care te poți baza constant în orice fel de condiții și de la toate camerele;
  • clipuri video excelente, cu greu le poți reproșa ceva;
  • autonomie mai mult decât decentă, încărcare suficient de rapidă în primele 30 de minute.
Contra
  • ceva cam greu când ne raportăm la dimensiunile exterioare;
  • în sarcini grele susținute pe perioade îndelungate telefonul se încălzește ceva cam tare (sistemul complex de răcire distribuie căldura din interior pe mai toată suprafața externă, dar asta nu duce la temperaturi maxime mai mici decât la iPhone 17 pro, în aceleași condiții de exploatare);
  • foarte scump.
Concluzii

Fără nicio discuție, iPhone 18 Pro este cel mai bun și mai complet smartphone compact pe care îl poți cumpăra la acest moment. Sunt doar două motive principale pentru a nu-l alege: preferi Android și / sau nu îți permiți acest telefon. În rest, oricum aș analiza acest produs, cu bune și cu rele, nu prea pot găsi alte motive mai serioase spre a-ți spune de ce să nu-l alegi.

Design
Ecran
Conectivitate
Hardware
Software
Foto
Video
Autonomie
Pret / Specificatii

Apple iPhone 18 Pro a fost testat timp de peste o lună și va fi returnat. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Începând cu ianuarie 2027, Windows 11 nu va mai recunoaşte anumite stick-uri USB şi carduri SD (iată care sunt acestea şi care este explicaţia)

Microsoft pregătește o schimbare importantă în Windows 11 care vizează modul în care sistemul de operare interacționează cu anumite dispozitive de stocare externe.

MacBook Pro de 14 inci cu procesor Apple M6: autonomie de până la 24 ore, procesare a imaginilor de 13 ori mai bună față de MacBook Pro de 13 inci cu M1, conectivitate actualizată

Apple a prezentat și MacBook Pro de 14 inci cu Apple M6, alături de iPad Mini 8 ce a fost adus ieri și iMac cu Apple M6 despre care am discutat într-un articol separat.

Apple iMac cu M6 – macOS 27 Golden Gate, Siri AI, conectivitate mai bună și performanță crescută

Apple a prezentat iMac într-o ediție actualizată. Au făcut pasul spre noul procesor M6, îl descoperiți în 7 variante de culoare, iar toate detaliile le-am notat în rândurile următoare.