Am ales mai multe laptopuri de gaming ce consider că merită a fi puse în lista de favorite de către cei ce doresc să facă o achiziție în acest sens de Black Friday 2026.
Criza de memorii RAM și stocare NAND își face efectul și aici, iar prețurile au urcat mai sus considerabil față de anul trecut. Nu prea exista laptop cu 512 GB stocare și preț de peste 5000 lei în 2025, dar acum găsești unul și pe la 6 – 7000 – 8000 lei.
Aș spune că nu ar trebui să se facă concesii la procesor și placa grafică, stocarea și RAM-ul ar putea fi upgradatate la un moment dat, când prețurile vor mai coborî (sfârșit de 2027, început de 2028 – când noile fabirici își vor intra în rol sau cine știe, mai rapid dacă bula AI se sparge).

🔺5 / 5⭐ din 1 review
Sunt mai multe elemente care-l recomandă și aici aș face referire la:
- display-ul OLED de 16 inci cu rezoluție de 2560 x 1600 pixeli și rată de refresh la 165Hz;
- procesorul ADM Ryzen de tip octa-core realizat în litografiere pe 5 nm și cu frecvență maximă la 5.1 GHz;
- placa grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 5060 cu 8 GB GDDR7 și TGP nespecificat;
- conectivitate asigurată de Wi-Fi ax, bluetooth 5.2, rețea gigabit, 1 x HDMI 2.1, 2 x USB 3.2 Type-C Gen 2, 2 x USB 3.2 Type-A Gen 1, 1 x USB 3.2 Type-A Gen 2, jack combo de 3.5 mm, difuzoare de 4W RMS tunate de Harman.
În configurația de mai sus îl descoperiți cu 16 GB RAM de tip DDR5, SSD de 1 TB și baterie de 80Wh cu alimentare la 245W. Aș aminti și de garanția întinsă pe 3 ani.

Are un display OLED de 15.3 inci cu rezoluție de 2560 x 1600 pixeli, rată de refresh la 165Hz și luminozitate maximă de 1000 nits. Aici discutăm despre alt procesor AMD, Ryzen 7 250 a fost realizat în litografiere pe 4nm, urcă la 5.1 GHz pe o parte din cele 8 nuclee încorporate. Stă bine și pe partea de conectivitate cu Wi-Fi 7, bluetooth 5.4, 1 x HDMI 2.1, 2 x USB 4.0, difuzoare stereo tunate de Harman.Și aici avem 16 GB DDR5 și SSD de 1 TB.
Cântărește 1.87 kg și atinge doar 18.95 – 19.95 mm grosime. Putem discuta și de portabilitatea pentru acest laptop de gaming cu placă grafică dedicată – NVIDIA GeForce RTX 5060 cu 8 GB GDDR7 alocat.

Nu avea cum să lipsească un laptop ROG din acest top. ASUS ROG Strix G16 are un panel IPS de 16 inci și rată de refresh la 240Hz, procesor intel Core Ultra 7 255HX din seria Arrow Lake cu 20 de nuclee ce ating maxim 5.2 GHz. Îl descoperiți cu 16 GB RAM și SSD de 1 TB, iar suportul pentru RAM este de maxim 64 GB.
Placa grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 are TGP de 115W, iar adaptorul de 280W alimentează bateria de 90Wh. Difuzoarele au Dolby Atmos și include Hi-Res pentru căști etc. Nu-i lipsește mai nimic pe partea de conectivitate.
L-aș recomanda și pentru că este ceva mai greu și mai gros. Asta arată că răcirea este bine pusă la punct și s-ar putea în jocuri și aplicații ce necesită multă putere de procesare să-și prezerve mai bine resursele față de alte modele incluse aici.

Când am redactat articolul erau doar 5 laptopuri cu NVIDIA GeForce RTX 5070 și preț de până în 10.000 lei. Primești o placă grafică o idee mai bună față de RTX 5060, dar se fac concesii la nivel de procesor.
Lenovo LOQ în configurația de mai sus mizează pe un procesor Intel Core i7-14700HX din seria Raptor Lake, 20 de nuclee ce ating 5.5 GHz și litografiere pe 10nm. Placa grafică NVIDIA GeForce RTX 5070 are TGP de 115W. Panelul IPS de 16.5 inci are rată de refresh la 165Hz, iar încărcătorul de 245W alimentează o baterie ceva mai mică – 60Wh. Cântărește 2.9 kg și are 22.95 – 25.25 mm în talie.
Este un laptop pe care-l văd folosit mai degrabă ca desktop replacement. De aceea nu cred că bateria contează așa mult, pentru că va fi alimentat la priză spre a avea maxim de putere livrat către utilizator.

Au ales un procesor AMD Ryzen AI 9 cu 10 nuclee și litografiere pe 4nm, frecvență maximă la 5 GHz. S-a ales un display mat IPS de 16 inci cu rezoluție 1920 x 1200 pixeli și rată de refresh la 180Hz, 16 GB RAM DDR5 și SSD de 1 TB.
Include un slot pentru microSD, inexistent la cele 4 laptopuri din pozițiile fruntașe. Bateria cu 4 celule de 76Wh îi aduce autonomie de până la 7.5 ore conform producătorului (într-un anume scenariu de utilizare).
6. Laptop gaming Gigabyte A16 cu procesor AMD Ryzen 7 260, display de 16 inci și placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5070 – nota 4/5 din 2 review-uri;
7. Laptop ASUS TUF F16 cu procesor Intel Core i5-14450HX și NVIDIA GeForce RTX 5070 – nota 4.73 / 5 din 117 review-uri;
8. Laptop gaming MSI Katana 15 cu procesor Intel Core i7-14650HX și placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 – nota 4.64 / 5 din 11 review-uri;
9. Laptop MSI Katana 15 cu procesor Intel Core i7-14650HX și placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5070 – nota 4.64 / 5 din 11 review-uri;
10. Laptop ASUS TUF 16 cu procesor Intel Core i7-14450HX și NVIDIA GeForce RTX 5060 – nota 4.64 / 5 din 11 review-uri;
Acest articol conține linkuri de afiliere, iar comenzile plasate ne pot aduce un comision din valoarea fără TVA a produsului comandat.