TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Televizoare
/
/
5 nov. 26
/

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.

De ce să alegi un televizor OLED?

În primul rând pentru negrul cel mai bine afișat față de orice alt tip de display. Acuratețea culorilor este un alt mare punct PRO. Au rezolvat între timp și partea de luminozitate, iar panelurile au timp de răspuns prompt.

Nu este doar un smart TV, un televizor OLED îl puteți conecta la o consolă, laptop sau PC și aveți parte de jocurile preferate pe un ecran mare, în confortul living-ului etc. Rata de refresh și compatibilitatea cu NVIDIA G-Sync ajută în acest sens.

De obicei, după ce ai ales un OLED nu prea mai există cale de întoarcere și asta spune în sine multe despre televizoarele cu această tehnologie.

Am selectat produs ce au disponibilitate la nivel local. Sunt puține recenzii per fiecare produs în parte și asta pentru că majoritatea sunt recent listate la nivel național. Nu am idee de ce, dar fiecare companie a ales să le lanseze național în septembrie – octombrie. De obicei erau listate de prin aprilie – mai.

1. Televizor SAMSUNG OLED 77S95H, 195 cm, rată de refresh la 165Hz – model 2026 🖱️

🔺5 / 5⭐ din 1 review

Îl consider a fi cel mai bun televizor OLED din 2026. Îl descoperiți în 4 versiuni ca și diagonală – 120 cm, 138 cm, 163 cm și 195 cm – modelul de mai sus.

Sunt câteva elemente ce merită a fi menționate:

  • tehnologia Glare Free ce reduce reflexiile nedorite din mediul ambiant;
  • rata de refresh ce urcă de la 100Hz până la 165Hz în funcție de conținutul afișat, sursă etc. Există compatibilitate cu NVIDIA G-Sync și AMD FreeSync Premium Pro ce ajută la o experiență de joc cât mai bună;
  • folosește AI spre a îmbunătăți fiecare cadru în parte, au adus funcție specială pentru fotbal – spre exemplu;
  • difuzoarele au certificare Dolby Atmos.

Este un televizor ce oferă o experiență de utilizare fără compromis.

2. Televizor LG OLED Evo Wallpaper 77W69LA, 194 cm, rată de refresh la 165Hz – model 2026 🖱️

🔺LG este lider mondial în comercializarea de televizoare cu panel OLED

LG îl aduce pe OLED Evo Wallpaper în doar două configurații ca și diagonală: 194 cm și 209 cm. Este clar că vizează segmentul premium prin acest televizor. Termenul Wallpaper face referire la designul său cu margini extra-înguste pe cele 4 laturi ale sale. Impresionează și în ce privește profilul său – doar 9 mm.

Ai impresia că televizorul a fost integrat în perete. Și în imaginile de presă veți remarca că este afișat fără suport, asta pentru că este conceput spre a fi prins pe perete. Ideea unui Art Store cu wallpapere în funcție de opțiunea utilizatorului a fost preluată de la Samsung și de către LG.

Elementele de conectivitate sunt poziționate în Zero Connect Box ce ar fi cu 355 mai mic față de anul precedent, iar distanța de operare între televizor și Zero Connect Box este acum de până la 10 metri. Semnalul 4K cu rată de refresh de până la 165Hz ar fi trimis cu latență redusă – conform LG. Au obținut o certificare Reflection-Free Premium.

Are o sumedenie de funcții și pe partea de gaming, dar și pe sunet. GTA6 se va vedea mai bine pe un OLED precum cele menționate în articolul de față.

3. Televizor SAMSUNG OLED 77S90H, 195 cm, rată de refresh la 165Hz – model 2026🖱️

🔺4.67 / 5⭐ din 3 review-uru

Și aici discutăm despre unul dintre cele mai bune televizoare OLED din portofoliul Samsung, dar și din întreaga piață. Rata de refresh cu Motion Xcelerator urcă la 165Hz, iar sunetul are certificare Dolby Atmos. Game Bar a fost dezvoltat special și oferă jucătorului informații despre fps, latență, zoom, opțiune de a aplica rapoarte de 21:9 și 32:9.

Are validare PANTONE pentru acuratețea culorilor (2140 de culori PANTONE și 110 nuanțe de culoare ale pielii). OLED HDR+ amplifică fiecare scenă spre a avea o lumină cât mai bună, în contextul în care păstrează contrastul specific unui OLED.

4. Televizor SAMSUNG OLED 77S85H, 195 cm, rată de refresh la 165Hz cu Motion Xcelerator – model 2026🖱️

🔺5 / 5⭐ din 2 review-uri

Mi se pare dovada că poți avea un televizor OLED și într-o zonă de preț mai așezată. Nu rupe portofelul, iar experiența de utilizare păstrează toate atuurile specifice unui televizor cu acest tip de panel.

Sunt mai multe opțiuni ca și diagonală: 120 cm, 138 cm, 163 cm, 195 cm și 209 cm.

Rata de refresh și aici urcă în anumite condiții la 165Hz (120Hz + compatibilitate cu NVIDIA G-Sync și aMD FreeSync Premium), iar panelul OLED HDR are certificare Pantone. Poți avea un televizor cu diagonală cât a unui perete, la preț de…, smartphone premium.

5. Televizor LG OLED Evo 77G62LW, 194 cm, rată de refresh la 165Hz – model 2026 🖱️

🔺5 / 5⭐ din 1 review

Seria G este dedicată de obicei vârfurilor de gamă ale companiei sud-coreene. Mai sunt seriile C și B, C – mid-range și B – entry.

Avem un televizor cu panel pe diagonală mare, rată de refresh de până la 165Hz, compatibilitate cu G-Sync de la NVIDIA și FreeSync de la AMD. Sunt 4 porturi HDMI 2.1 ce așteaptă a fi puse la lucru, iar sunetul are certificare Dolby Atmos – 60W RMS furnizați pe formatul 4.2. Greutatea fără stand este de 35 kg, iar întreaga cutie cântărește 48.5 kg.

6. Televizor Sony BRAVIA 6 OLED 77A65, 195 cm, rată de refresh la 120Hz – model 2026 – îl găsiți și în alte variante ca diagonală – 121 cm, 139 cm, 164 cm, dar și la 210 cm;

7. Televizor Philips Ambilight tv OLED 77OLED811, 194 cm, rată de refresh la 144Hz – model 2026 – recent apărut și în țara noastră;

8. Televizor Philips AMBILIGHT tv OLED+ 65OLED911, sunet Bowern & Wilkins, 164 cm, rată de refresh la 165Hz – model 2026;

9. Televizor LG OLED Evo 65C62LA, 163 cm, rată de refresh la 165Hz – model 2026 – una dintre cele mai bune alternative ca raport preț / specificații / experiență de utilizare;

10. Televizor LG OLED evo 77C52LA, 195 cm, rată de refresh la 100Hz – model 2025 – nota 4.34 / 5 din 122 de review-uri. S-ar putea să-l găsiți la un preț excelent și atunci mi se pare o achiziție de luat în calcul.

Aș fi introdus în listă și Panasonic, mai ales că ei au unele dintre cele mai bine calibrate paneluri, dar nu au nimic la nivel național. Este trist să vezi că o companie cu renume în domeniu a ajuns aici. La Sony țineți cont că discutăm despre ultima generație de OLED-uri dezvoltată independent, divizia lor a fost achiziționată de TCL.

TCL lipsește din top pentru că nu au propuneri pe segmentul OLED – cel puțin până acum. O să redactez un articol și cu cele mai bune televizoare QLED / Mini LED / Micro RGB etc, iar acolo vor avea mai multe propuneri de luat în calcul.

Acest articol conține linkuri de afiliere, iar comenzile plasate ne pot aduce un comision din valoarea fără TVA a produsului comandat.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile ieftine în 2026 (entry spre mid-range, best-buy cu preț de până în 2000 lei)

Unele modele sunt mai degrabă mid-range, dar sunt trase cumva în jos ca poziționare și nu se încadrează 100% în segmentul respectiv. Haideți să descoperim 10 telefoane mobile poziționat ceva mai așezat ca preț.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile din 2026

Am selectat cele mai bune telefoane mobile din 2026, iar lista completă o descoperiți în rândurile următoare. Sunt câteva precizări ce trebuiesc a fi făcute.

Televizor TCL QD-Mini LED 65P8L – review: preț corect pentru un mid-range cu reale valențe de flagship

La sfârșitul verii 2025 vă prezentam pe larg TCL 55P8K, iar acum i-a venit rândul succesorului, pe care l-am primit la test în versiunea cu diagonală de 65 inch. TCL P8L mai este disponibil pe 55, 75 și 85 de inch.  Aș vrea să atrag atenția de la bun început că seria P8L de la…