Adoptarea Android 4.0 Ice Cream Sandwich s-a dublat în ultimele două luni

/
/
2 aug. 12
/

Google a publicat o listă oficială cu distribuţia diferitelor versiuni ale sistemului de operare Android pe device-urile care-l utilizează. Se pare că update-urile din ultima perioadă pentru versiunea 4.0 Ice Cream Sandwich s-au mişcat bine, iar numărul telefoanelor/tabletelor care utilizează în acest moment această versiune de Android s-au dublat.

Se pare că supremaţia lui Android 2.3 Gingerbread începe să scadă, ajungând de la 64% în luna iunie, la puţin peste 60% în luna iulie. Procentul destul de ridicat de 60,6% explică faptul că sunt încă o mulţime de device-uri blocate la acest nivel, în special datorită capacităţii hardware scăzute, dar mai ales datorită nepăsării unor companii care în lupta lor de a vinde cât mai multe terminale noi, uită de cele vechi şi le condamnă la pieire. Ba mai mult, încă 15,5% din device-urile cu Android utilizează versiunea Froyo, o versiune veche şi necompetitivă. Singurul lucru îmbucurător este dublarea numărului de terminale cu Android 4.0 Ice Cream Sandwich.

Noua versiune de Android, 4.1 Jelly Bean se regăseşte în proporţie de 0,8%, aceasta fiind disponibilă în acest moment doar pe terminalele proprii ale Google.

Sursa: developer.android.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Google a lansat Gemini 4 Argon, model de inteligenţă artificială atât de puternic, încât nu este încă disponibil pentru pământeni (a se înţelege oameni de rând)

Recunosc, prima reacție când am văzut știrea despre lansarea Gemini 4 Argon a fost o mică doză de scepticism combinată cu nerăbdare. Știți cum e în lumea asta a inteligenței artificiale, aproape în fiecare săptămână apare următoarea "revoluţie", de fiecare dată de la alt producător.

Google trimite cipuri TPU în spaţiu pentru a le testa în cele mai dure condiţii (se pregăteşte terenul pentru viitoarele centre de date spaţiale)

Cerințele uriașe de energie și de răcire ale inteligenței artificiale moderne împing companiile tech să caute soluții din cele mai variate. Google pregătește primul său test orbital pentru a duce cipuri dedicate inteligenței artificiale direct în spațiul cosmic.

Ce motive mai sunt în 2026 ca să cumperi un Google Pixel 11 Pro?

Am folosit Pixel 7 Pro, Pixel 8 Pro și Pixel 9 Pro XL în poziția de telefon de zi cu zi / așa-numitul daily driver cum este denumit pe site-urile tech din afară. Ceva s-a schimbat, iar Pixel 10 nu m-a tentat.