HTC One vs Samsung Galaxy S4 – primele impresii

21/04/2013

Trebuie să specific din start că nu am testat cele două telefoane ca atare. HTC One l-am văzut în cadrul MWC 2013 cât și la evenimentul de lansare pe plan local. Samsung Galaxy S4 am avut ocazia să-l țin în mână la prezentarea oficială în țara noastră. Telefonul a aterizat la propriu pe clădirea Crystal Tower din București. A fost adus cu un elicopter, iar galeria foto detaliată ați putut să o parcurgeți la articolul dedicat.

Nu voi insista pe datele tehnice. Precizez doar că Samsung Galaxy S4 importat în România va fi cu Qualcomm Snapdragon 600 la fel ca în mai toate statele din Europa + SUA. Cred că varianta cu Exynos 5 Octa va ajunge doar prin unele state asiatice. Nu știu care-i strategia companiei sud-coreene. Mă gândesc că pe termen lung s-ar putea să vedem că Exynos 5 Octa va lua locul lui Qualcomm Snapdragon 600 pe S4. Vom vedea.

Design 

HTC-One (3)

Se spune de multe ori că la design ar fi în funcție de preferințele fiecăruia. Opinia majoritară este că HTC One se poziționează drept cel mai frumos smartphone în acest moment. Poate sunt mai hapsân, dar nu m-a impresionat atât de tare. Mi se pare un telefon frumos făcut, dar formele rectangulare cu linii drepte pe margine, metal pe spate și posibilitatea de a-l zgâria ușor sunt puncte care-l trag în jos. Mi-aș fi dorit un HTC One din policarbonat, un fel de continuare a lui HTC One X.

Samsung Galaxy S4 merge pe liniile de design de la Samsung Galaxy S III. Un ochi neavizat s-ar putea să le încurce. Ceva similar se întâmpla pe la iPhone 4 și iPhone 4S. Sunt diferențe mai ample la SGS4. Au reușit să pună un display de 5 inch și să păstreze forma lui SGS III de 4.8 inch. Ecranul se duce mult mai puternic spre marginile terminalului. Ecranul este protejat cu Corning Gorilla Glass 3 și marginile sale sunt o idee ridicate. Asta ajută la protecția display-ului în cazul în care-i scăpat din mână.

Galaxy-S4-Gadget (160)

Capacul bateriei păstrează plasticul ca material de bază, dar nu mai este la fel de lucios. Adună amprentele rapid. Totuși, stă ceva mai bine în mână decât Samsung Galaxy S III. Are un grip bun și-l poți utiliza fără probleme și cu o singură mână, la anumite taskuri.

Și uite că revin la ideea de la început. Fiecare alege în funcție de ce-i place. M-aș risca să spun că HTC One place mai mult la acest capitol și te impresionează la prima vedere. Nici Galaxy S4 nu-i un telefon rău, doar că nu impresionează la fel de mult amintind în mod pregnant de predecesor.

Ecran și sunet 

Galaxy-S4-Gadget (117)

Samung Galaxy S III era criticat pentru display-ul său și HTC One X sau LG Optimus 4X HD luau aprecierile celor care fac review-urile pe site-urile și blogurile de specialitate din dot com. Samsung Galaxy S4 merge pe un display cu tehnologia Super AMOLED de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli. Aceeași rezoluție o are și HTC One de 4.7 inch cu tehnologia Super LCD3 și Corning Gorilla Glass 2.

HTC-One (16)

HTC One are culori ceva mai naturale, S4 le saturează / tehnologia SuperAMOLED este cunoscută pentru această problemă, pentru acest mod Vivid existent în permanență. Totuși, S4 nu reflectă spațiul exterior așa tare precum HTC One.

Aș merge pe mâna lui S4 la capitolul display.

HTC One scoate în față tehnologia Beats Audio, difuzoarele frontale, un sound de calitate. La S4 nu am testat acest capitol și nu pot emite judecăți comparative.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Lucruri comune: Qualcomm Snapdragon 600 quad-core + 2 GB RAM + Adreno 320 pe post de accelerator grafic.

Diferit: Qualcomm Snapdragon 600 la 1.7 GHz pe HTC One și la 1.9 GHz pe S4, 16 / 32 / 64 GB + microSD de până la 64 GB pe S4 și 32 sau 64 GB pe HTC One, fără slot pentru microSD.

Performanțele celor două telefoane sunt similare dacă luăm hardware-ul integrat. Diferențele sunt date de customizarea Android. Ambele sunt rapide în browsing, rulează majoritatea aplicațiilor din Google Play fără nicio problemă.

Sense UI v5 vs TouchWiz UI. Samsung plusează cu o multitudine de funcții integrate în telefon by default. Mare parte dintre ele le poți avea și pe HTC One cu ajutorul aplicațiilor third party din Google Play. Aș prefera să nu trag concluziile în acest moment. HTC mi-a plăcut ceva mai mult, Samsung rămâne prea ocupat de elemente fancy și prea puțin pe partea de productivitate.

Conectivitate

Egalitate. Ambele telefoane știu LTE, 3G, Wi-Fi în toate felurile  + DLNA, Wi-Fi Direct, Wi-Fi hotspot, microUSB cu MHL etc. Nu am citit prin vreun review că HTC ar avea probleme pe partea de semnal, vorbim de o carcasă metalică din aluminiu.

Cameră foto & video + Autonomie

Capitolele Cameră foto & video și Autonomie vor fi discutate ca atare când voi avea ocazia să le testez. Știți că HTC One vine cu camera UltrPixel de 4 Megapixeli ce a duce un pixel de 2 microni față de 1 – 1.2 microni la celelalte camere foto de top de pe telefoane mobile. Asta se transpune în mai multă lumină în cadrul fotografiilor chiar și când condițiile nu sunt propice. Sună bine în teorie, dar știți că practica te omoară. Am citit atât opinii pozitive cât și negative vis-a-vis de camera UltraPixel. Am făcut câteva fotografii la evenimentul de lansare și mi s-au părut prea zgomotoase. Am înțeles că telefonul a primit un update de firmware care îmbunătățește rezultatele în fotografiere. SGS4 merge pe o soluție considerată convențională: 13 Megapixeli, autofocus, LED flash, dual shot, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 2 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps. N-am avut ocazia să fac fotografii, nu mă pronunț.

S4 / 2600 mAh vs HTC One / 2300 mAh. S4 are și un display de 5 inch vs 4.7 inch la HTC One. Vom vedea care dintre ele se descurcă mai bine.

Galaxy-S4-Gadget (153)

Samsung va dezlănțui campanii de marketing pe măsură, iar HTC nu cred că are puterea necesară să se înalțe la standardele companiei sud-coreene, bugetul său fiind afectat de slabele performanțe în ce privește vânzările. Mai ales că la ei se spune că va urma o amânare pe plan local și că va fi în stocurile operatorilor telecom pe la mijlocul lui mai, iar S4 ar sosi până la final de aprilie / început de mai.

La prima vedere: 

HTC One stă mai bine la capitolele design, sound, interfața pusă peste Android / Sense UI 5. Samsung plusează la display, spațiu de stocare. Mai râmân în suspans: Abilitățile foto & video și Autonomia, puncte importante care decid alegerea unui smartphone.

Update: Mai multe impresii regăsiți pe GIZ.ro

Din punct de vedere al specificaţiilor tehnice, SGS4 pare să stea cel mai bine în comparaţia cu celelalte smartphone-uri de top ale începutului de an 2013. HTC One se apropie de ecranul SuperAMOLED al lui SGS4, însă Xperia Z reprezintă o mică dezamăgire la acest capitol, în timp ce iPhone 5 este dificil de inclus în comparaţie din cauza diagonalei şi rezoluţiei mai mici.

Credit foto: Cnet.com
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.