TOP 5: Funcții mici, dar utile pe orice smartphone

/
/
3 feb. 14
/

Am discutat despre specificațiile pe care un smartphone Android de top ar trebui să le integreze în 2014. Mergem mai departe cu câteva funcții pe care mi-aș dori să le regăsesc pe orice smartphone de la categoria low-cost și până spre telefoanele cu specificații premium.

1. LED flash / laternă, LED de notificare în partea frontală

Îmi amintesc de Nokia și de telefoanele lor cu LED dedicat pentru această funcție. Erau tot felul de comentarii acide, unele chiar pe aici pe site. Orice smartphone ar trebui să aibă un amărât de LED flash lângă camera foto & video. Sunt destule aplicații în Google Play prin care să activezi lanterna. Unele permit reglarea nivelului de intensitate, arată capacitata acumulatorului etc.

Pe de altă parte, un LED de notificare în partea frontală te scutește de blocarea / deblocarea repetată a telefonului. Știi că ai o notificare și acționezi în consecință.

2. Radio FM stereo cu RDS

O altă funcție care se dovedește utilă la drum lung, atunci când semnalul în rețelele de telefonie nu este la cote înalte să permită streaming audio prin TuneIn sau alte aplicații dedicate sau atunci când traficul integrat s-a consumat. Aș prefera să fie radio FM stereo cu RDS fără a fi nevoie de căștile din pachet. Să funcționeze fără probleme și cu alte căști decât cele cu care vine telefonul în pachet.

3. Transmițător infraroșu / Telecomandă pentru TV

A revenit moda pentru acest element de conectivitate. Samsung GALAXY Note 3, LG G2, LG G Pad 8.3 permit controlul oricărui televizor direct dintr-o aplicație inclusă în smartphone sau tabletă. Setările se fac rapid și uiți de momentele în care căutai telecomanda cu febrilitate.

4. Buton dedicat pe lateral pentru activarea camerei foto și video

Telefoanele cu Windows Phone 7 și Windows Phone 8 au păstrat acest element pe lateral. Vezi ceva, dorești să fotografiezi rapid acel moment și este mult mai simplu să apeși lung pe lateral pe butonul dedicat și să ai acces rapid în interfața camerei foto și video de pe smartphone.

Telefoanele Android au renunțat la această funcție și de cele mai multe ori trebuie să apeși butonul de deblocare și din ecranul de start să faci swipe în stânga sau dreapta pentru o scurtătură către camera foto.

5. Software de navigație preinstalat, alternativă serioasă la Google Maps 

Sunt utilizator de Google Maps și din a doua parte a anului 2013 au făcut schimbări destul de ample, mi-a furnizat câteva surprize neplăcute și caut alternativă cât mai bună la acest serviciu pe care Google l-a încărcat inutil cu prea multe date și a început a deveni ușor irelevant la nivel local.

S-ar putea găsi un parteneriat cu o companie specializată, o înțelegere care să se dovedească câștigătoare pentru brandul care produce smartphone-ul, compania respectivă și utilizatorul final. Cred că orice posesor de smartphone ar aprecia un software relevant la nivel național și care să transforme telefonul într-un veritabil receptor GPS.

Ce alte funcții mici cu caracter practic ați dori să regăsiți pe un smartphone?

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Sezonul 2025 din Formula 1 se încheie în acest weekend, iar lupta pentru titlul mondial se dă între trei piloţi (se anunţă 3 zile explozive)

În luna februarie a acestui an vă scriam un articol legat de startul noului sezon de Formula 1. Cum timpul nu iartă pe nimeni, iată că vin în atenţia voastră cu un nou articol, unul în care vă prezint finalul sezonului.

Smartwatch Garmin Venu 4 – review (Un ceas echilibrat, dar care putea fi mai bine poziționat ca preț)

Primul meu contact mai serios cu un produs Garmin s-a petrecut atunci când am testat amănunțit Venu X1, un smartwatch care atrage prin ecranul rectangular mare, de 2 inch, dar și prin cât de subțire este. Astăzi revin către voi cu un nou review pentru un ceas Garmin din seria Venu, fiind vorba mai exact…

Samsung Galaxy Z TriFold – un pas în direcția corectă, dar și 5 puncte de întrebare

Samsung a lansat pliabilul suprem în opinia sa - Galaxy Z TriFold. Este un produs aflat la bursa zvonurilor de câțiva ani buni și uite că pe sfârșitul lui 2025 au ridicat cortina de pe acest dispozitiv.