Marea problemă a Digi Mobil

20/07/2014

Sunt abonat al serviciilor de internet și cablu TV de la RCS-RDS de vreo 7 – 8 ani de zile și nu am să le reproșez nimic la acest capitol. Am trecut pe Digi Mobil de la început de an și de curând m-am ales și cu un LG Nexus 5 + Digi Mobil Optim Nelimitat.

În articolul de față nu o să mă refer la comenzile de telefoane livrate cu întârziere, la cozile interminabile de prin casieriile RCS-RDS ci la un alt aspect.

Marea problemă a Digi Mobil = Schimbarea regulilor jocului din mers, informații trunchiate și furnizarea detaliilor cu pipeta. 

Din aprilie 2014 a început acordul de roaming național dintre RCS-RDS și Vodafone. În prima fază se putea accesa rețeaua Vodafone de pe sim-urile Digi pentru partea de apeluri voce și SMS-uri, iar de câteva zile funcționează și roaming-ul de date.

Au și apărut limitările. 100 MB / lună pentru traficul de date făcut prin Vodafone, iar telefoanele setate să funcționeze exclusiv pe roaming-ul național, a se citi pe Digi Mobil R / rețeaua Vodafone, nu mai au acces la acest serviciu.

Care ar fi problema?

În aprilie 2014 nu s-a spus nimic legat de aceste limitări. Nu au declarat o limită de trafic și nici cât merge gratuitatea roaming-ului. Din septembrie 2014 s-ar putea ca roaming-ul de date prin Vodafone să fie cu plată, iar din ianuarie 2015 și partea de 2G să aducă o taxă modică lunară.

Mă aștept la câteva zeci de procese deschise spre RCS-RDS din partea celor nemulțumiți și s-ar putea ca lipsa asta de informare să fie un bumerang care să lovească Digi Mobil destul de puternic. OPC-ul va avea de lucru, în viitorul apropiat.

Digi-Mobil-fail

Screenshot-ul îi aparține lui Dragoș Remus

Suntem în 2014, am pretenția să fiu informat și să nu mă trezesc cu tot felul de costuri ascunse, de limitări care funcționează după reguli stabilite de către RCS-RDS și cunoscute doar de ei. Spre exemplu aș fi curios cum definesc ei termenul de utilizare abuzivă a roaming-ului național în 2G, câte minute și mesaje sunt considerate a fi prag critic etc.

Pe de altă parte, da. Digi Mobil are niște abonamente care uimesc prin raportul preț / beneficii, acoperirea crește de la o lună la alta. Metroul bucureștean este acoperit din plin, trec de multe ori prin București, Pitești, Târgoviște și nu am probleme legate de semnal. Călătoresc prin tot felul de sate și rămân uimit că semnalul în rețeaua mobilă a RCS-RDS se situează la cote înalte. Există și reversul medaliei punctat mai sus. Peste câteva luni mă pot trezi că în loc de 5 euro trebuie să plătesc alte costuri ascunse, nebănuite la momentul actual.

Care ar fi cauza limitărilor acordului de roaming naționale între RCS-RDS / Digi Mobil și Vodafone?

Acordul Digi Mobil – Vodafone sunt sigur că are tot felul de clauze. Vodafone nu se arunca cu capul înainte și nu avea de ce să-și riște business-ul local. S-ar putea să fie ceva condiții la mijloc. Sunt sigur că au anticipat isteria generată de abonamentele Digi Mobil și s-a specificat în contract că urmează limitări serioase dacă numărul abonaților Digi crește susținut. Motive se găsesc, două le-am pus mai jos:

1. Supraîncărcarea rețelei Vodafone și alterarea serviciilor furnizate și către abonații săi.

2. Spre a preveni hemoragia de clienți dinspre Vodafone spre Digi Mobil. Limitarea la 100 MB a traficului de date în roaming funcționează ca un duș rece, trezirea la realitate.

RCS-RDS trebuie să ofere informații clare, astfel nu mai apăreau articole precum cel pe care tocma l-ați parcurs.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.