De ce am revenit la un telefon din gama Nexus?

/
/
23 iul. 14
/

De-a lungul timpului ați remarcat că testez o multitudine de smartphone-uri, de la modele entry-level și până la telefoane de top. Majoritatea prietenilor îmi spun că nici nu ar avea rost să am un telefon personal. Mă rog, au și ei dreptate într-un fel. De multe ori trec săptămâni întregi în care smartphone-ul meu zace în sertarul de la birou.

Primele mele telefoane Android au fost LG Optimus One, Samsung GALAXY Nexus, LG Nexus 4, HTC One M8 și LG Nexus 5 de câteva zile. Cu această ocazie vedeți și cum a evoluat stilul recenziilor făcute de mine, de la 2010 când nu știam prea multe și până la formatul devenit standard de la sfârșitul lui 2013. Știu că mereu este loc de mai bine. De aceea formatul va evolua de-a lungul timpului și nu va rămâne blocat într-un stereotip.

HTC-One-M8 (5)

De ce am renunțat la HTC One M8 pentru LG Nexus 5?

Motivele sunt subiective 1000%.

1. În primul rând mi-am dorit să revin la Android-ul nativ. Am folosit LG Nexus 4 până când am reușit performanța de a-i sparge display-ul și într-un fel pot spune că interfața grafică de pe telefoanele Nexus se potrivește mai mult pe stilul meu de utilizare. Nu am putut să mă adaptez la Sense UI și puținul bloatware aferent.

2. HTC One M8 stă prost de tot la capitolul autonomie. Mereu trebuie să sacrifici partea de sincronizare, luminozitate la 30 – 40%. Bateria de 2600 mAh se dovedește insuficientă pentru procesorul Snapdragon 801 quad-core + display-ul FHD de 5 inch. LG Nexus 5 nu excelează în ce privește orele de utilizare oferite, dar cu mai puține sacrificii te duce de dimineața până seara.

3. Camera Ultrapixel de la HTC One M8 livrează fotografii de proastă calitate. Mă rog, precum la punctul 2, nici Nexus 5 nu impresionează, dar HTC-ul se situează sub orice critică. În locul HTC aș fi implementat senzorul de 13 Megapixeli de la HTC Desire 816 sau HTC One M8 Mini.

4. Nu-mi place să am ca telefon personal un device cu preț de peste 2000 lei. Pur și simplu. Am și așa mare grijă de telefoanele pe care le testez, unele cu preț de peste 1500 – 2000 lei. Dacă se întâmplă ceva cu smartphone-ul meu prefer să nu regret prea tare.

5. Metalul de pe spatele lui HTC One M8 este predispus la zgârieturi și prefer feedback-ul dat de un plastic cauciucat mat, grip mult mai bun la Nexus 5.

Una peste alta, nu sunt prea multe motive clare. Am ales să trec pe LG Nexus 5 pentru că LG Nexus 4 mi-a plăcut în mod deosebit, iar Nexus 5 oferă o experiență de utilizare similară. O să-mi fie puțin dor de sunetul de calitate și designul desăvârșit al HTC One M8-ului.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

De ce strategia DIGI de tip blitzkrieg cu preţuri mici nu a funcţionat în Belgia? (iată ce s-a întâmplat şi ce e de făcut mai departe)

DIGI este un operator care se bazează pe o strategie simplă şi foarte eficientă (de cele mai multe ori). Compania se foloseşte de intrări agresive pe noile pieţe, unele susţinute de creşteri în volum prin practicarea de preţuri mici. În funcţie de context, fie închiriază reţea, fie construieşte una noua, în ritm direct proporţional cu…

Producătorii de telefoane inteligente au redus dramatic ritmul de lansare a modelelor noi (în S1 din 2026 avem cu 35% mai puţine noutăţi decât în S1 din 2024)

Nu este un secret pentru nimeni că producătorii de telefoane inteligente au rărit numărul lansărilor, acest lucru se vede cu ochiul liber şi în România (oferta de modele noi este din ce în ce mai limitată).

De ce cred că noul acţionar majoritar al grupului Vodafone ar putea relansa activitatea din România (o concurenţă mai agresivă pentru Orange şi Digi Mobil nu ar strica)

Probabil aţi citit în ultimele ore că grupul britanic Vodafone are un nou acţionar majoritar, un om de afaceri francez ce a cumpărat 16,21% din capital pentru aproape 6 miliarde de dolari (5,95 miliarde de dolari mai exact). Vorbim despre Xavier Niel, fondatorul şi acţionarul principal al grupului de telecomunicaţii Iliad.