A fost lansat un serial nou sau un sezon nou al serialului favorit – care este formatul de publicare care vă place: toate episoadele odată sau câte un episod săptămânal?

Filme
/
/
12 ian. 26
/

Periodic primesc comunicate de presă legate de lansarea diferitelor seriale sau de lansarea unor noi sezoane ale unor seriale consacrate, însă nu vă încarc aiurea cu astfel de articole, mai ales că majoritatea acestor comunicate ajung (mai devreme sau mai târziu) şi în inbox-urile voastre sub formă de newslettere.

Chiar dacă fiecare platformă de streaming are propria strategie, istoric vorbind, există două mari formate de publicare a episoadelor:

  • toate odată spre devorare (binging în toată regula);
  • câte unul în fiecare săptămână (pentru a spori emoţia, suspansul etc.).

Eu personal nu sunt mare fan seriale şi nu pentru că nu îmi plac (ba din contră), ci pentru că de fiecare dată, dar de fiecare dată, mai rămâne ceva. După fiecare episod sau chiar sezon rămân semne de întrebare, unele care de multe ori ajung chiar să te frustreze.

Ţinând cont de acest mod de gândire, răspund la întrebarea din titlu şi aleg prima variantă, cea în care mi se pune la dispoziţie întreg sezonul, rămânând să decid eu cât şi când să mă uit.

Vouă ce opţiune vă place şi de ce? Iar ca o paranteză de final, am văzut că în general Netflix aplică primul format, iar HBO Max şi SkyShowtime merg pe al doilea.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Am văzut Animals (Animale), filmul numărul 1 pe Netflix în data de 12 octombrie 2026, iar acesta dezămăgeşte destul de mult, chiar dacă ideea nu este rea

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Acord istoric între Disney şi Netflix (mai multe producţii Disney vor putea fi accesate şi pe Netflix, inclusiv în România)

Fragmentarea uriaşă a serviciilor de streaming video a devenit o mare problemă în ultima perioadă, fiecare mare companie cu activitate în această zonă lansându-şi propria platformă, cu un conţinut de cele mai multe ori limitat.

Am văzut documentarul The AI Doc: Or How I Became an Apocaloptimist (disponibil pe Netflix) şi mi-am dat seama că pot spera la un viitor mai bun, în timp ce ma internez la nebuni

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.