Accesează managerul de fișiere din Android 6 Marshmallow

/
/
11 dec. 15
/

Deși Android 6.0 Marshmallow nu a adus foarte multe modificări ușor observabile față de Android 5.0 Lollipop, cum ar fi cele la nivel de interfață grafică, Google a lucrat la lustruirea sistemului de operare mobil adăugând opțiuni și funcții noi, multe din acestea luate ca exemplu din universul custom ROM-urilor sau a celor modificate de producătorii de terminale mobile.

O nouă funcție din Android Marshmallow ce merită menționată este prezența unui manager de fișiere (file manager), o premieră pentru sistemul de operare mobil al gigantului din Mountain View, California. Da, știu că această știre nu este una pentru care să te dai peste cap de fericire, însă ca și în cazul System UI Tuner este o funcție ce va elimina nevoia de a instala alte aplicații ce ocupă loc în App Drawer și spațiu din memoria internă.

Înainte de a te apuca să dezinstalezi managerul de fișiere ce-l foloseai până acum trebuie să îți spun că la fel ca și System UI Tuner managerul de fișiere din Android 6 Marshmallow este unui primitiv, cu foarte puține opțiuni – dar este un început.

Spun unul primitiv deoarece în formula curentă acesta este foarte limitat din punct de vedere al acțiunilor pe care le poți executa.

  • afișarea conținutului memoriei interne
  • funcție de căutare
  • ștergerea fișierelor și a directoarelor (folder)
  • copierea fișierelor și a directoarelor
  • partajarea fișierelor și a directoarelor folosind bluetooth, Android Beam sau prin alte aplicații ce pot fi instalate din Play Store

După cum vezi lista funcțiilor managerului de fișiere nu este scurtă, ci foarte scurtă. Din aceasta lipsesc funcții de bază precum redenumirea fișierelor sau mutarea acestora (Cut). În momentul de față nu este posibilă nici instalarea fișierelor .APK, ca să nu mai zic de posibilitatea conectării la servicii externe (Google Drive, Dropbox, OneDrive etc), dar, cum am spus și mai sus, este un început.

Cum accesezi managerul de fișiere?

1. Mergi în meniul Settings -> Storage & USB.

Acceseaza managerul de fisiere din Android 6 Marshmallow

2. În josul paginii vei observa butonul Explore ce te va duce direct în managerul de fișiere.

Acceseaza managerul de fisiere din Android 6 Marshmallow

Sperăm ca în versiunile Android viitoare să vedem tot mai multe funcții adăugate acestui file manager, funcții ce ne vor permite să executăm cât mai multe acțiuni out of the box, fără nevoia unor aplicații din Play Store.

Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

YouTube copiază televiziunea clasică şi introduce în aplicaţia de televizor reclame ce nu pot fi închise

Îmi aduc aminte că în copilărie mă uitam cu tatăl meu la filme la televizor şi uram momentul în care apăreau reclamele, chiar când se întâmpla ceva mai interesant. Şi ţineauuuuu, o veşnicie, parcă nu se mai terminau.

Uniunea Europeană ar putea înlocui Facebook, Instagram sau TikTok, cu o nouă platformă de social media europeană (parţial finanţată din bani publici)

Uniunea Europeană nu are nicio platformă de social media comparabilă cu cele americane sau chineze (Facebook, Instagram, TikTok etc.) ca număr de utilizatori, cele mai cunoscute cu rădăcini europene fiind Mastodon, BeReal sau Pixelfed (niciuna însă nu trece de câteva milioane de utilizatori).

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.