„Achiziția” HTC de către Google a primit aprobările necesare

/
/
30 ian. 18
/

Am pus achiziția între ghilimele pentru că pentru 1.1 miliarde dolari, Google nu a cumpărat întreaga echipă a HTC. 

Compania americană s-a ales cu peste 2000 de ingineri pe partea de R&D, cei ce lucrau pentru smartphone-urile Pixel. La mijloc mai sunt și ceva patente pe care Google le aduce în portofoliul său.

Echipa de R&D pe care Google a preluat-o de la HTC va rămâne stabilită în Taipei. Am înțeles că devine și cel mai mare centru al companiei americane în zona Asiei de Est și Sud-Est.

Rick Osterlok este vicepreședinte al diviziei de hardware și a precizat că echipa hardware a Google intră în al treilea an de activitate și a punctat faptul că se pregătesc să investească pe termen lung în această direcție (combinație de hardware, software și AI pentru telefoane mobile, boxe wireless și lista de gadgets se va actualiza în fiecare an).

Câteva idei:

  1. Google investește în Taiwan, rivalul vecinului din proximitate;
  2. HTC are șansa să revină într-un mare fel în SUA (parteneriatul HTC – Google le aduce o gură de oxigen);
  3. HTC nu iese din piața de telefoane mobile. Vor dezvolta divizia de VR pe mai departe, la fel și business-ul de smartphone-uri.
Sursa: Blog.google
Categorii: Google, Smartphone
Cuvinte cheie: Google, HTC
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.